Taiwan, suprematie fara independenta Florin

Florin
Taiwan, suprematie fara independenta

O tara cu recunoastere internationala partiala, care are toate atuurile mai putin unul – independenta. Republica Chineza, asa cum se numeste oficial, l-a primit cu bratele deschise pe omul politic chinez Chiang Kai-Shek, care s-a refugiat aici impreuna cu o parte dintre simpatizantii sai si parte din tezaurul Republicii Populare Chineze. 

In Muzeul National, poate fi vazut partial acest tezaur deoarece, din cauza numarului urias de exponate, obiectele sunt prezentate prin rotatie. Prima oprire este bineinteles Taipeiul, cu al sau Turn 101, un miracol al ingineriei datorita formei sale si a tehnicii utilizate. Avand in vedere inaltimea sa (509 metri), a trebuit gasita o solutie impotriva cutremurelor si a uraganelor ce afecteaza periodic aceasta regiune astfel ca, intre etajele 87 si 92, a fost montata o sfera de 700 de tone care, prin sistemul de sustinere, contrabalanseaza miscarile cladirii. 

Urmatoarea oprire este Memorialul lui Chiang Kai-Shek, unde trebuie vazuta schimbarea garzii. Memorialul este marginit de Sala de Concerte principala si Opera, incluse pe lista turneelor principalelor orchestre ale lumii. Templul Longshan este unul dintre cele mai vechi din tara si este pazit de doi dragoni turnati in bronz, ce protejeaza spatiul sacru din interior. Una din principalele atractii ale orasului o reprezinta viata vibranta pe care o poti gasi in celebrele Night Market, unde se vand de la suvenire la diferite obiecte de uz casnic. 

Poti evada din galagia, lumina, mirosurile ce invadeaza strazile micute in cate un templu ce te va primi cu o atmosfera plina de liniste. Parcul Geologic Yeh Liu, situat in apropiere de Taipei, este unul cu formatiuni geologice cu forme bizare: „Capul Reginei" - aflat pe emblema orasului Wanli, „Pantoful Fermecat", „Stupul" sau „Lumanarile de Mare”. Interesant este faptul ca aceste formatiuni sunt intr-o continua schimbare din cauza conditiilor meteo, iar unele chiar se distrug. 

La mica distanta, se afla Tanshui, unde se pastreaza micutul Fort San Domingo. Aici, numarul turistilor este extrem de redus, astfel ca este unul dintre cele mai potrivite locuri de a vedea viata cotidiana a locuitorilor acestui oras, plimbarile lor pe faleza sau prin piata locala.

Newsletter Eturia

Aboneaza-te la newsletter si castiga automat un voucher in valoare de 50 euro!

Poti folosi voucher-ul la urmatoarea achizitie de peste 1.500 euro/pachet/persoana, efectuata in perioada 04.09.2023 - 04.11.2024, ora 17:00.

Prin apasarea butonului „Aboneaza-te”, sunteti de acord sa permiteti companiei ETURIA sa stocheze si sa proceseze adresa de mail pentru a va furniza continutul solicitat. Pentru mai multe informatii despre modul in care va prelucram datele, in scop de marketing si promovare va rugam sa consultati Termeni si Conditii de campanie.

Promotii si Oferte speciale
Plata online servicii Eturia

Alege sa platesti online, rapid si simplu, factura ta Eturia