Sri Lanka & Maldive - the best of both worlds Roberta Trifu

Roberta Trifu
Sri Lanka & Maldive - the best of both worlds

Se spune ca varietatea este condimentul vietii , iar aceasta zicala se potriveste perfect aventurii din Sri Lanka si Maldive. O saptamana petrecuta explorand fascinanta insula Sri Lanka, urmata de o cateva zile de relaxare in Maldive au insemnat pentru mine combinatia perfecta.

In momentul in care am iesit din Aeroportul Colombo, am stiut ca sunt intr-un loc interesant, caci am simtit mirosul de Sri Lanka, un parfum care poate fi descris doar ca fiind tropical – un amestec incredibil de caldura, flori si condimente. 

Sri Lanka este o insula unica in Oceanul Indian, situata chiar sub India si deasupra Maldivelor. Aceasta pozitionare creeaza cel mai minunat amestec de cultura, mancare si peisaje. Plaje, jungla, orase - Sri Lanka le are pe toate si le-am inteles cu adevarat in aceste cateva zile petrecute aici.

Incepand din capitala Colombo, cel mai mare oras si principalul port din Sri Lanka, am pornit spre “inima” tarii, oprind in Dambulla, unde am vizitat Templul de Piatra Dambulla, dar si in Minneriya, unde am avut ocazia sa facem safari in parcul national pentru a observa de foarte aproape elefantii. In Sigiriya am urcat 1200 de trepte pentru a vizita fortareata construita in varful stancii. Privelistea este una spectaculoasa!!! Am mai vizitat Polonnaruwa, vechea capitala din secolele XI - XII, iar in Matale am vizitat o gradina de condimente si ne-am familiarizat cu numeroasele plante si mirodenii ce se cultiva in Sri Lanka. A urmat Kandy, ultima capitala a regilor si locul unde se afla dintele sacru al lui Buddha, dupa care am ajuns in Nuwara Eliya. Numit si “Little England”, acest district a fost creat de colonistii britanici in secolul XIX, cu cladiri construite in stil colonial, si este considerat a fi cea mai importanta zona pentru productia de ceai din intreaga tara.

Fiecare zi de vizite a fost complet diferita, iar drumurile de munte ce se impletesc cu plantatiile de ceai si condimente au facut ca experienta sa fie una absolut memorabila.

Dupa o saptamana plina de activitati in Sri Lanka, a sosit timpul pentru relaxare. Si unde sa mergi mai bine pentru odihna si recuperare decat in insulele Maldive? 

Nisipul este la fel de alb pe cat il vedem in toate pozele de pe internet, apa este absolut limpede si apusurile par din alta lume. Este usor de inteles de ce Maldive este una dintre cele mai cautate destinatii: este cu adevarat de neuitat.

Navigarea in jurul insulelor este modalitatea perfecta de a vedea aceasta parte frumoasa si unica a lumii, iar snorkelingul in apele albastre limpezi este de neratat. Testoase, delfini, rechini de recif, pisici de mare - am vazut o varietate incredibila de animale marine pe langa pestii exotici cu care inotam in fiecare zi. Lumea subacvatica este un loc plin de culoare, captivant si surprinzator. 

Prea devreme am revenit in aeroportul din Male pentru zborurile spre casa, reflectand asupra zilelor petrecute explorand doua tari diferite, dar la fel de uimitoare. Ape cristaline, fauna salbatica uimitoare si natura frumoasa - am obtinut tot ce este mai bun din ambele lumi combinand Sri Lanka si Maldive!

Newsletter Eturia

Aboneaza-te la newsletter si castiga automat un voucher in valoare de 50 euro!

Poti folosi voucher-ul la urmatoarea achizitie de peste 1.500 euro/pachet/persoana, efectuata in perioada 04.09.2023 - 04.11.2024, ora 17:00.

Prin apasarea butonului „Aboneaza-te”, sunteti de acord sa permiteti companiei ETURIA sa stocheze si sa proceseze adresa de mail pentru a va furniza continutul solicitat. Pentru mai multe informatii despre modul in care va prelucram datele, in scop de marketing si promovare va rugam sa consultati Termeni si Conditii de campanie.

Promotii si Oferte speciale
Plata online servicii Eturia

Alege sa platesti online, rapid si simplu, factura ta Eturia

 
Mii de vacante, 3 platforme diferite de rezervare. Orice ai alege, suntem aici pentru tine!