Soare, altitudine si o doza zdravana de uimire: Peru asa cum l-am trait Casandra Archip

Totul a inceput intr-o dimineata in Lima, cand inca nu ne reveniseram complet dupa zbor si deja eram cu telefoanele pregatite de poze, gata sa ne minunam de ce urma sa vedem. Lima ne-a intampinat cu putina ceata, zgomot si un amestec de colonial si modern care ne-a surprins placut. Eliana, ghida noastra, ne-a povestit istoria locului cu atata pasiune incat aproape uitam sa clipim. Am gustat pisco si fructe exotice, iar combinatia ne-a trezit toti neuronii adormiti de oboseala. Seara, ne-am plimbat prin Miraflores, cu oceanul langa noi si restaurante care te ademeneau cu mirosuri de tot felul – un inceput excelent.

A doua zi am pornit spre Paracas, cu Santos si Martin. Am vizitat rezervatia Paracas iar in ziua urmatoare ne-am urcat in barci si ne-am lasat mangaiati de briza, in timp ce lei de mare leneveau pe stanci si pasarile isi faceau spectacolul lor zgomotos. 

Nazca a venit cu emotii ceva mai intense: zborul peste Liniile Nazca a fost pentru unii dintre noi mai degraba o aventura de supravietuire a stomacului, dar pentru toti a fost un moment magic. Sa vezi din aer acele forme misterioase e ceva ce nu poti exprima in cuvinte – trebuie sa simti. Hotel Majoro ne-a primit cu farmecul lui aparte: gradini intinse, cladiri istorice si un aer de liniste rara. Camerele, ce-i drept, ar putea folosi un pic mai multa lumina si un update la bai, dar am ras si am glumit pe seama asta, pentru ca tot farmecul locului ne-a facut sa iertam micile lipsuri. Si, recunoastem, a avut ceva special sa stam intr-o fosta hacienda plina de povesti.

Arequipa a fost un deliciu vizual, cu arhitectura ei alba si atmosfera relaxata. Stefanie, ghida noastra, ne-a umplut capul (in cel mai bun sens) cu povesti despre trecutul locului, iar la pranz am descoperit picanteriile traditionale care ne-au facut sa ne stergem fruntea de transpiratie. Hotelul din centrul vechi ne-a tinut aproape de tot ce voiam sa vedem, chiar daca uneori strazile din jur ne-au amintit ca suntem intr-un oras viu, cu tot cu zgomotele lui.

Colca Canyon a fost una dintre acele experiente care iti taie rasuflarea – la propriu si la figurat. Drumul lung, peisajele care iti raman in memorie pentru totdeauna si condorii care au aparut exact cand trebuia, ca niste actori intr-un spectacol bine regizat. Am baut ceai de coca, am facut poze, am mai ras, ne-am mai plans de respiratie scurta, dar toata lumea a trecut cu bine. Seara, la El Refugio, un hotel cu aer rustic, ne-am strans la povesti, cu radiatoare in camere si cu un cer instelat care ne-a lasat pe toti fara cuvinte.

Puno si Lacul Titicaca au venit cu alta energie. Barca aluneca pe apa albastra, iar noi calcam pe insulele plutitoare Uros, unde oamenii traiesc simplu si cu zambetul pe buze. A fost un moment care ne-a facut sa ne mai uitam o data la tot ce credem ca e important in viata. Rasarit peste lac, poze multe, discutii cu localnicii si senzatia aceea de „uite, asta e ceva ce nu poti trai de pe canapea”.

In Cusco am ajuns fix cand orasul fremata pentru Inti Raymi, Festivalul Soarelui. O explozie de culoare, sunete si emotii. Magali, ghida noastra, ne-a facut sa intelegem ce inseamna pentru localnici aceasta sarbatoarea. Am mers printre ziduri vechi, am ascultat povesti si ne-am pierdut un pic prin pietele pline de viata. La hotel, cateva mici probleme s-au rezolvat rapid, iar locatia lui centrala ne-a permis sa exploram orasul pana tarziu.

Si apoi... Machu Picchu. Drumul cu trenul a fost un preludiu perfect: vai adanci, rauri repezi si munti care parca atingeau cerul. Cand am ajuns, am avut acel moment in care uiti sa mai vorbesti. Machu Picchu e mai mult decat ce vezi in poze – e sentimentul de maretie si mister care te inconjoara. La El Mapi Inkaterra, hotelul nostru din Aguas Calientes, am gasit organizare, caldura si o echipa mereu pregatita sa ajute.

Nu a fost totul perfect: altitudinea ne-a dat batai de cap, drumul lung ne-a pus rabdarea la incercare, iar bagajele au avut si ele propriile lor aventuri. Dar toate acestea s-au transformat in amintiri haioase, povestite seara la un pisco sour. Am invatat sa ne adaptam, sa ne bucuram de ce e in jur si sa fim mai rabdatori.

Cand tragem linie, Peru a fost mai mult decat o excursie – a fost o lectie despre frumusetea lucrurilor simple, despre istorie, despre oameni si despre cat de mult ne poate schimba o calatorie facuta cu inima deschisa. Si poate cel mai important: am descoperit ca, atunci cand calatoresti cu oameni care stiu sa rada si sa fie curiosi, niciun drum nu e prea lung, nicio cazare nu e prea modesta si nicio dimineata nu e prea devreme.

Peru ramane in suflet. Si parca niciodata o tara nu ne-a facut sa ne simtim atat de mici si atat de norocosi in acelasi timp.