Nu stiu altii cum sunt, dar eu mi-am dorit mereu sa vad Mongolia… Mi-a sunat a stepe largi si locuite prea putin, a iurte si libertate…
Asa ca Ulan Bator pe tabela de destinatie in aeroportul din Istanbul a sunat minunat. Vom sta in iurte si vom vedea nemarginirea, asa mi s-a aratat perspectiva urmatoarelor 10 zile.
![]() | ![]() | ![]() |
Primele zile in Mongolia au fost exact asa cum ne asteptam... si chiar mai mult. Am descoperit putin din Ulan Bator, 😎😜 capitala tarii, unde am vizitat si muzeul lui Genghis Khan, erou national care e in toate cele. Muzeu, aeroport, statui, picturi - aproape totul este despre el. Si ca sa stiti, se pronunta Cenghiz Han - chiar asa.
A doua zi am pornit spre Parcul National Khustai, unde natura parea ca nu are sfarsit. 🌏 Aici am avut ocazia sa vedem caii salbatici Takhi sau caii lui Przelwaski, considerati singurii cai salbatici din lume, simbol al Mongoliei, si sa petrecem prima noapte intr-o iurta traditionala.🏕️✨
![]() | ![]() | ![]() |
Intre timp, am gustat mancaruri traditionale bazate in principal pe carne de oaie si vita, am baut ceaiul mongol care se face din carne uscata, orz, sare si lapte - seamana mai degraba cu o supa delicioasa, l-am serbat pe Alex care si-a sarbatorit ziua de nastere ca turist in Mongolia, am ascultat un localnic - cantaret interpretand melodii populare cu tehnica cantatului din gat specifica acestei zone… De altfel, in Mongolia cel putin o treime din oameni canta, si canta foarte bine, dupa cum ne-am putut da seama.
Toate acestea, plus linistea stepelor, cerul nesfarsit si ospitalitatea localnicilor ne-au facut sa uitam complet de ritmul de acasa.
Am ajuns apoi la Karakorum, vechea capitala a Imperiului Mongol, si am descoperit impresionanta Manastire Erdene Zuu, unul dintre cele mai importante simboluri ale budismului mongol.
![]() | ![]() | ![]() |
Am descoperit Mongolia si prin traditiile sale. 🏹✨Am tras cu arcul, am asistat la lupte traditionale mongole si am invatat sa jucam shagai, un joc traditional.
Aventura a continuat prin spectaculoasa Vale Orkhon, inclusa in patrimoniul UNESCO, pana la Cascada Ulaan Tsutgalan. 🌿💦
Istorie, traditii si natura intr-o singura calatorie in surprinzatoarea Mongolie.
In ultimele zile am descoperit o alta fata a Mongoliei. Am luat masa alaturi de o familie de localnici, am aflat mai multe despre traditiile lor si am gustat preparate pregatite dupa retete transmise din generatie in generatie. ❤️
![]() | ![]() | ![]() |
Am vizitat Rezervatia Naturala Khognokhan, ne-am plimbat cu camilele prin peisajele spectaculoase ale stepelor si ne-am intors in Ulan Bator, unde seara s-a incheiat cu un spectacol traditional de muzica si dans mongol. 🐫🎶
Am trecut de la iurta la hotel. Este adevarat ca am avut confortul cu care suntem obisnuiti, iurtele au avut fiecare baia ei proprie. Experienta dormitului in iurta a fost fabuloasa.
Cu fiecare zi petrecuta aici am inteles tot mai bine de ce Mongolia este o experienta, nu doar o destinatie.
In ultimele zile, am descoperit stilul de viata al nomazilor in cadrul Centrului Cultural Mongol Nomadic, apoi am vizitat impresionanta statuie ecvestra a lui Ginghis Han si spectaculosul Parc National Terelj. Dar am si mers la un spectacol de jazz sustinut de Filarmonica din Ulan Bator intr-un bar in aer liber, in cel mai mare parc din oras. Am ascultat cantece traditionale interpretate pe ritm de jazz si ne-a placut.
![]() | ![]() | ![]() |
Au fost zile in care am inteles ca adevarata bogatie a Mongoliei nu sta doar in peisajele sale, ci si in oamenii care pastreaza vii traditiile unei culturi fascinante.
Timp de 10 zile am descoperit o tara in care traditiile nomade sunt inca parte din viata de zi cu zi, iar stepele nesfarsite, iurtele si ospitalitatea localnicilor au transformat fiecare zi intr-o experienta autentica.














