Draga Eturia,
Vrem sa incepem prin a va multumi pentru inca o vacanta extraordinara, pe un taram pur si simplu fermecator.
Mintea noastra este inca in Asia, iar cuvintele sunt prea putine pentru a descrie experienta avuta. Din dorinta de a scapa de cele -20 de grade de acasa dar si din aceea de a cunoaste un continent nou, am ales traseul Kuala Lumpur – Phuket – Singapore.
Zborul intr-adevar provoaca, din mult prea multe puncte de vedere, insa merita din plin. Kuala Lumpur este impresionant, iar locatia hotelului, Impiana, a fost perfecta. Mancarea foarte buna, personalul foarte amabil.
Daca doresti sa te trezesti in fiecare dimineata cu privelistea Turnurilor Petronas la fereastra dormitorului, daca esti dispus sa sacrifici din frumusetea cerului senin pentru a privi zgarie-nori, atunci esti unde trebuie. Kuala Lumpur epateaza si contrasteaza in acelasi timp. Turul de oras inclus in pachet a fost din pacate dezamagitor, fiindca am fost dusi in magazine de batik-uri, ciocolata si cafea, astfel ca am avut prea putin timp la dispozitie pentru a vedea numeroasele atractii ale orasului. S-a pierdut si aproximativ o ora pana cand au adunat toti turistii de la hoteluri si a inceput turul propriu-zis. Batu Caves merita vizitate, ca si fabrica Royal Selangor Pewtery.
Turul gratuit de acolo a fost deosebit de interesant si educativ. Merita, de asemenea, sa-ti aloci cateva ore pentru a privi orasul din Turnurile Petronas si sa simti ca, pentru cateva clipe, esti « on top of the world ». Tara Zambetelor,
Thailanda, ne-a ramas foarte draga, poate si fiindca a fost primul nostru contact cu aceasta. Oameni deosebit de frumosi si de umili, exceptie facand Patong si, implicit, Bangla Road.
Intr-o lume in care suferi de un blocaj lingvistic, zambetul traduce si obtine tot. Hotelul Cape Panwa este deosebit, il recomandam cu mare drag, desi izolat de toata agitatia urbana. Curat, mancare excelenta, personal serviabil, o plaja privata mica dar cocheta.
Nu poti spune ca ai fost in regiunea Phuket fara sa vizitezi James Bond Island, Phi Phi Islands, la fel cum nu poti spune ca ai vizitat Thailanda fara sa privesti un tigrisor in ochi la mai putin de 2 cm distanta (si sa te joci cu el, daca nu doarme !) sau fara sa hranesti elefanti.
In Singapore, in schimb, totul este la superlativ : cel mai tanar oras-stat si cel mai modern, cele mai inalte cladiri, cea mai buna atitudine de toleranta fata de numeroasele culturi care incearca sa-si croiasca un trai acolo. Singapore este un oras din viitor, o dovada perfecta a ceea ce inseamna sa fii un vizionar si sa transformi ceea ce odinioara era nu mai mult de o mlastina intr-o tara de lumea intai.
Este probabil orasul in care ne-am simtit cel mai in siguranta pe strazi, chiar si la ore tarzii din noapte. Este orasul-stat in care, desi ai parte de democratie, nu iti este permis sa arunci gunoaie pe strazi, sa treci strada neregulamentar, sa fumezi sau sa mesteci guma, sa rupi flori, sa hranesti pasari sau maimute, sa irosesti apa. Toate acestea se pedepsesc cu amenzi mari. De aceea, unul din « nickname-urile » orasului este « Singapore is a fine city ».
Trei zile in acest oras nu sunt suficiente pentru a vedea si experimenta totul. Profita totusi pentru a-ti aloca o zi intreaga unei vizite pe insula Sentosa – recomandam din toata inima Sea Acquarium (o experienta ca nicio alta), Madame Tussaud si Skyline Luge, pentru rasfatul copilului din tine. Incheie ziua cu 20 de minute de reverie in compania jocurilor de lumini si sunete ale celor de la Wings of Time. Calatoria cu telegondola te poarta, sub niste imagini de neuitat cu districtul financiar si portul (al doilea din lume), inapoi in oras.
Aici recomandam o seara in Gardens by the Bay, pentru a te bucura de jocul de lumini si sunete al « Supertrees », o urcare cu liftul pe acoperisul Marina Bay Sands si apoi 15 minute pentru a urmari spectacolul fantanilor de la baza Marina Bay Sands. Little India si Chinatown te poarta, pentru cateva ore bune, pe taramul celor doua tari. Pentru gurmanzi, sunt cartierele perfecte.
Singurul minus pentru acest oras a fost hotelul – Village Albert Court. Optiunile sunt limitate pentru micul dejun, iar calitatea mancarii lasa mult de dorit. Camerele sunt galagioase si destul de reci, chiar si pentru caldura de acolo. A fost, de asemenea, singurul hotel care ne-a cerut un depozit de 100 USD pentru camera rezervata (situatie pe care nu am cunoscut-o la plecarea din Romania). Nu-l recomandam.
Lasam pozele sa vorbeasca de la sine si va multumim inca o data pentru doua saptamani in care am pierdut firul timpului si al spatiului ! Asteptam cu mare nerabdare urmatoarea vacanta cu voi si, in mod sigur, nu vom inceta sa va recomandam prietenilor.
Cu mare drag,
Carmen si Alin