Turul nostru a fost extrem de personalizat, asa ca de multe ori am fost alaturati unor grupe mai mari de turisti care faceau parte dintr-un program unitar. Datorita ghizilor nostri extrem de eficienti, nu am simtit deloc faptul ca nu apartinem grupurilor la care eram atasati. Nu am putut sa nu remarcam spiritul de echipa si comunicarea dintre membrii grupurilor cu care ne-am intalnit, fapt ce ne-a facut sa ne dorim sa fi petrecut mai mult timp impreuna.
Transferurile au fost excelente. Nu au fost intarzieri. Hotelurile, mai putin Costa Verde, au fost impecabile in ceea ce priveste curatenia, modul de servire si de tratare a clientilor. Safari-ul de crocodili a fost spectaculos, cu gust de mai vrem... La fel şi rafting-ul. Cred ca ideea e sa simţi gustul pentru ca apoi sa mai revii. Nu am ştiut ca nu exista roaming cu Costa Rica. Am vazut ulterior in mapa dvs. ca in prezentari a fost trecut acest fapt.
Este de reţinut şi pentru alţi turişti faptul ca nu se poate cumpara cartela SIM prepaid pentru telefonul mobil. Ei nu folosesc decat telefoane mobile cu abonament. Faptul ca am inceput turul cu vizitarea Oceanului Pacific a fost excelent, mai ales ca hotelul Barcelo este deosebit, dar faptul ca l-am terminat tot la Pacific, dupa Arenal şi Monteverde, şi-a pierdut din farmec. Disconfortul simţit de noi in ultimele zile se datoreaza in principal condiţiilor foarte bune pe care le-am avut in hotelurile din Monteverde – El Establo şi Arenal – Magic Mountain, comparativ cu cel din Manuel Antonio - Costa Verde. Ideea de bungalow, incitanta la inceput, atunci cand te acomodezi cu o alta cultura şi alt mod de viaţa poate fi o aventura.
Pentru noi, in schimb, in aşteptarea unui zbor lung, cu o escala de 10 ore in Amsterdam, faptul ca nu am putut dormi 2 nopţi a fost neplacut. Bungalow-ul, construit in stilul lor, nu era deloc izolat fonic şi se putea auzi fara nici cel mai mic efort, cu claritate, tot ceea ce se vorbea in camera alaturata. La zgomot s-a mai adaugat şi faptul ca a inceput sa ploua foarte tare şi s-a nimerit sa fim noi cei care au probleme cu acoperişul. Nu faptul ca am pus oalele disponibile in bucatarioara sa nu se faca balta in casa ne-a indispus, ci modul extrem de incet in care staff-ul hotelului a reacţionat: informaţiile erau date in spaniola, ingrijitorul ridica din umeri, iar recepţionerul imi spunea sa am rabdare sa se termine ploaia. Acum, cand ma gandesc in urma, rad, dar atunci am fost un pachet de nervi.
La zgomot şi ploaie s-a adaugat şi faptul ca nu puteam da telefon din camera. in instrucţiunile de folosire a telefonului nu ni se spunea ca trebuie sa deschidem un cont, cum ni s-a intamplat la celelalte hoteluri. Dupa ce ne-am lamurit cu procedura, m-am ambalat cand am aflat ca am un cont de 50 de dolari la ei. Abia ulterior mi s-a explicat ca aşa e regula, dar ca nu sunt retraşi direct de pe cont, ci se vor retrage doar in limita sumei consumate. in final am reusit sa dau telefon pertenerului dvs local, de la recepţie, şi au vorbit ei cu hotelul. in semn de scuze pentru toate neplacerile am primit un platou cu fructe din partea hotelului.
Cred ca nu a fost prea buna comunicarea dvs cu agenţia operatoare pentru turul de la Arenal. In ciuda faptului ca noi aveam altceva notat pe voucher, ei au facut programul aşa cum il faceau de obicei. Prin urmare, nu au mai fost introduse podurile suspendate, iar baia nu am facut-o la Baldi, ci la Tabacon. Pentru noi a fost un caştig Tabaconul, iar in ceea ce priveşte podurile suspendate, ne spuneau ca nu intrau in circuitul obişnuit. Aşa ca, aici, o activitate nefacuta a fost contrabalansata de spectaculozitatea alteia care nu era trecuta in program. Oricum, senzaţia noastra a fost ca, pentru tot ce este de vazut şi de facut in Arenal şi Monteverde, doar cate doua zile este prea puţin timp alocat. Tot ca sfaturi pentru alţi turişti spre Costa Rica: la plecarea din San Jose spre Panama City bagajul nu are voie sa depaşeasca 30kg de persoana. Noi ştiam de 50 kg, cum a fost la dus, iar inapoi ne-am trezit ca trebuie sa platim 50 dolari de persoana pentru cele 12 kg in plus la fiecare bagaj.
Nu i-a interesat la aeroport ca cei de la KLM accepta 50kg. Asta e regula lor şi nu o poţi verifica deoarece preţurile la kg in plus nu sunt afişate public, ci undeva intr-un sertar de-al lor unde clientul nu are acces. Nu ai ce face decat sa-i crezi pe cuvant. Şi nici nu au mai vrut sa ne dea inapoi bagajele sa facem pentru o persoana limita maxima de 30 kg, iar pentru alta, limita ce corespundea celor 50 dolari. Daca ar fi sa mai refacem circuitul, am face-o in aşa fel incat şocul unei noi civilizaţii sa imi produca incantare şi, ulterior, confort: San Jose, Costa Verde – Manuel Antonio, Tortuguero, Barcelo – Guanacaste, Monteverde, Arenal, San Jose, iar pentru ultimele trei, am aloca cel puţin 4 zile pentru fiecare.
Amintiri din Costa Rica: pietrele din vulcanul Arenal, planta de cafea in vid, chipsurile de platan, cafeaua de buna calitate, nenumaraţii magneţi viu coloraţi şi tone... de poze. Ce le spunem altora despre Costa Rica: pana nu mergi sa vezi, degeaba crezi ca-mi poţi imagina o altfel de lume. Nu are nimic din rigorile vieţii noastre, plantele doar crezi ca le cunoşti, animalele le-ai vazut doar la tv, iar oamenii, indiferent de cele patru tipuri de clima, au in ei ceva ce exprima mulţumirea unui trai tihnit.