Drumul Matasii in China Monica Simion

Am plecat din Beijing cu avionul si, dupa un zbor de sase ore, am ajuns in Kashgar, cel mai vestic oras ale Chinei, aflat la aproximativ 160 km de granita cu Kargazstanul.

Am calatorit cu avionul, trenul si masina, refacand traseul Drumului Matasii prin China pana la Xi’an, capatul estic al acestuia.

Am vizitat Regiunea Autonoma Uigura Xinjiang, cu o suprafata de aproape cinci ori mai mare decat cea a Frantei si cu o populatie de aproximativ 16 milioane de locuitori. Prefectura Kashgar are aproximativ cinci milioane de locuitori, iar capitala sa, orasul Kashgar, are in jur de 460.000. Aproximativ 85% dintre locuitorii prefecturii sunt uiguri. Timp de 2.000 de ani, Kashgar a fost cea mai mare oaza de pe Drumul Matasii.

Desi ne aflam in China, din punct de vedere geografic eram in Asia Centrala, iar locul semana cu orasele din Uzbekistan sau Kargazstan.

Uigurii sunt un popor turcic, majoritar musulman, apropiat cultural si fizionomic de populatiile din tarile vecine ale Asiei Centrale.

Ce ne-a placut in Xinjiang, regiunea uigurilor din nord-vestul Chinei?

• Culorile: de la nuantele nisipii ale peisajului arid pana la rosul Muntelui Flaming, dat de solul bogat in minereu de fier. Ravenele muntelui par adevarate flacari sub soarele puternic al regiunii Turpan. Vara, aici se inregistreaza unele dintre cele mai ridicate temperaturi din China. Lacul Ayding, aflat in depresiunea Turpan, este situat la 155 de metri sub nivelul marii, fiind cel mai jos punct din China.
• Orasul Urumqi, capitala regiunii Xinjiang, cu parcul sau frumos si, mai ales, cu Marele Bazar, unde se vinde aproape orice.
• Sistemul de irigatii Karez, o adevarata minune inginereasca a Chinei, mentionata alaturi de Marele Zid si Marele Canal. Datorita acestui sistem, oaze de pe Drumul Matasii, precum Turpan, au putut capta apa provenita din zapezi si din raurile Muntilor Tian Shan. Apa era transportata prin galerii subterane, pentru a nu se evapora in desert, pana la locuitorii oazelor. Sistemul Karez inseamna apa, iar apa inseamna viata.
• Minaretul Emin, inalt de 44 de metri, cel mai inalt minaret din China.
• Ruinele vechii capitale uigure Gaochang, datand din perioada in care uigurii erau budisti, inainte de convertirea la islam.
• Ruinele orasului Jiaohe, un oras sapat in pamant si foarte bine conservat.
• Grotele Bezeklik ale celor O Mie de Buddha, sau ceea ce a mai ramas din ele. O mare parte dintre fresce au fost luate, pentru sume infime, de arheologi europeni la inceputul secolului al XX-lea, iar astazi se afla in marile muzee ale lumii.
• Fructele uscate, semintele si nucile, vandute de comercianti la fel cum, probabil, au fost vandute de stramosii lor timp de sute de ani pe Drumul Matasii.

O lume colorata, interesanta, pitoreasca si minunata.

Dunhuang

Ne-am continuat frumoasa calatorie si am ajuns la Dunhuang, in provincia Gansu, un oras-oaza esential pe vechiul Drum al Matasii, situat la marginea Desertului Gobi. La aproximativ doua ore de mers cu masina de Dunhuang incepe Desertul Taklamakan. Vechii calatori care mergeau in caravane trebuiau sa il ocoleasca prin nord sau prin sud pentru a-si continua drumul spre vest, catre India, Orientul Mijlociu sau chiar Europa. Prin urmare, se opreau la Dunhuang, aflat la o importanta rascruce de drumuri, pentru a se odihni inainte de a-si continua calatoria. La fel procedau si cei care veneau dinspre vest si se indreptau spre est, catre Xi’an, vechiul Chang’an, capatul estic al Drumului Matasii. Astfel, orasul a devenit bogat si important, o poarta de intrare comerciala si religioasa in China imperiala, precum si unul dintre marile centre ale budismului din Asia.

Aici am vizitat unul dintre cele mai impresionante situri budiste: Pesterile celor O Mie de Buddha, cunoscute si sub numele de Grotele Mogao. Acestea pastreaza zeci de mii de metri patrati de picturi murale si mii de sculpturi din lut, realizate de artisti intre secolele al IV-lea si al XIV-lea. Un mileniu de istorie!

Am ajuns si la marginea Desertului Gobi, unde am vazut Dunele Cantatoare, numite astfel datorita sunetului produs de vant. Am admirat si Lacul Semiluna, denumit dupa forma sa, care supravietuieste de milenii inconjurat de dune.

Trebuie sa recunoastem ca obiectivele turistice sunt foarte bine organizate, iar logistica este excelenta. Pentru a urca pe dune, am primit niste protectii din material plastic pentru incaltaminte, care sa ne fereasca de nisip. Pe dune sunt amenajate si scari, pentru ca urcusul sa fie mai usor.

Drumul Matasii este incredibil! 

Ideea unei excursii care sa ii urmeze traseul a fost minunata, iar experienta a fost mai mult decat satisfacatoare.