Alina Stoica, Eturia: Performanta nu se obtine prin epuizare, ci prin claritate, incredere si colaborare
Echilibrul dintre viata profesionala si cea personala, mediul de lucru, relatia cu managerii, posibilitatile de dezvoltare si, nu in ultimul rand, sentimentul ca munca pe care o faci are sens la finalul zilei sunt indicatorii care au inceput sa cantareasca tot mai mult in decizia unui angajat de a ramane sau nu intr-o companie.
Alina Stoica, Chief Human Resources Officer in cadrul companiei romanesti de turism, Eturia, spune ca oamenii sunt in prezent mult mai atenti la felul in care sunt sustinuti de companie, dar si mai putin dispusi sa accepte presiunea atunci cand nu exista in spate suportul necesar.
"Oamenii sunt mai atenti la echilibrul dintre viata profesionala si cea personala, la mediul in care lucreaza, la sensul muncii lor si la felul in care sunt sustinuti de companie. In turism exista varfuri de sezon si perioade cu presiune mare, iar cei care aleg aceasta industrie inteleg acest lucru. Dar nu mai accepta presiunea fara sens sau ideea ca trebuie sa rezolve singuri orice situatie dificila. Angajatii vor sa stie ca exista proceduri, suport, colegi pe care se pot baza si manageri care inteleg realitatea din teren. Cred ca aceasta schimbare este sanatoasa. Companiile sunt obligate sa devina mai mature, sa comunice mai bine si sa construiasca medii de lucru in care performanta nu se obtine prin epuizare, ci prin claritate, incredere si colaborare".
Ce ii face pe oameni sa ramana intr-o companie?
Eturia are in prezent aproximativ 70 de specialisti, iar recrutarea ramane una dintre provocarile companiei. Specificul industriei face ca specialistii deja pregatiti pentru anumite roluri sa fie greu de gasit, mai ales cand vorbim despre vacante long-haul, circuite complexe sau produse premium. Prin urmare, o parte importanta din pregatire are loc intern, prin training, practica, mentorat si contactul cu situatii reale.
Gasirea oamenilor potriviti este insa doar o parte din ecuatie, caci la fel de importanta ramane pastrarea lor pe termen lung, iar aici salariul, desi important, nu este suficient.
"Pastrarea oamenilor este la fel de importanta, iar retentia nu se face doar prin salariu. Sigur, partea financiara conteaza, dar oamenii raman acolo unde simt ca pot creste, ca sunt respectati, ca munca lor are sens si ca exista o cultura in care pot avea incredere. Retentia se construieste si prin felul in care ramai aproape de oameni in perioadele grele. Un angajat nu isi aminteste doar proiectele bune sau perioadele de crestere, ci si felul in care compania a fost langa el cand a existat presiune, incertitudine sau oboseala".
Invatarea nu mai poate fi ocazionala
Dezvoltarea profesionala devine cu atat mai importanta intr-o industrie care se schimba constant. Alina Stoica pune accent pe invatarea continua si pe capacitatea angajatilor de a-si actualiza permanent cunostintele. In turism, pregatirea nu se mai rezuma la cunoasterea destinatiilor sau a produselor, ci include si utilizarea platformelor digitale, comunicarea, tehnologia si gestionarea emotiilor.
"In plus, invatarea nu mai poate fi ocazionala. In turism, trainingul trebuie sa fie continuu: pe destinatii, pe produse, pe platforme, pe comunicare, pe gestionarea emotiilor si pe lucrul cu tehnologia. Nu mai este suficient sa ai informatie, trebuie sa stii sa o actualizezi, sa o filtrezi si sa o transformi intr-o recomandare relevanta pentru client. Si, poate cel mai important, trebuie sa invete sa comunice cu empatie. Oamenii cumpara vacante, dar in spatele vacantelor sunt emotii, asteptari, uneori temeri. Un consultant bun trebuie sa inteleaga nu doar ce cere clientul, ci si ce se afla in spatele cererii".
Aceasta nevoie de invatare continua se vede si in profilul oamenilor care ajung azi la interviurile de angajare. Studiile de specialitate raman importante, insa nu mai sunt singura cale de intrare in industrie. La Eturia ajung si candidati din comunicare, limbi straine, business, marketing, psihologie sau chiar din domenii complet diferite, iar curiozitatea, disciplina si capacitatea de invatare pot cantari mult in evolutia lor profesionala.
Alina Stoica este de parere ca angajatorii au, de altfel, un rol tot mai important in formarea practica a viitorilor angajati, mai ales intr-un context in care industria evolueaza intr-un ritm mai rapid decat programele academice. Situatiile reale, lucrul direct cu clientii, tehnologia, presiunea si schimbarile de context sunt cateva dintre zonele in care pregatirea din companie vine sa completeze ceea ce ofera scoala.
"Pentru noi, ideal este un candidat care are o baza buna, dar si disponibilitatea de a o actualiza permanent. In turism, invatarea nu se termina niciodata".