Daniela Shah Eturia

Fondator Eturia
Discuta cu Daniela Shah

Daniela este membru fondator Eturia si persoana responsabila cu dezvoltarea si promovarea noilor destinatii, se ocupa de pozitionarea companiei pe piata de profil si de crearea unei imagini unitare a brandului.

In plus, atentia aproape exagerata la detalii, firea echilibrata si placuta, acuratetea si tenacitatea cu care abordeaza fiecare nou proiect sunt calitati care completeaza valorile care stau la baza acestei companii: serviciile customizate si grija fata de client.

Si-a dorit dintotdeauna sa ajunga la Machu Picchu, cetatea pierduta a incasilor, fara sa creada vreodata ca isi va vedea visul si altfel decat cu ochii mintii.

Cand a ajuns in sfarsit acolo, a stiut ca acele emotii si vibratii trebuie transmise si celor din jur, iar la intoarcere, a povestit amanuntit experientele traite, prietenilor si tuturor care doreau sa asculte, la acea vreme nefiind vorba inca de infiintarea Eturiei.

Ii place sa spuna ca "suntem produsul propriului nostru trecut, iar viitorul este trecutul si prezentul nostru la un loc", astfel incat impartaseste cu Sorin entuziasmul pentru noi inceputuri.
Daniela a terminat Universitatea de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti si este si Manager General al Centrului Medical Dasimed, din Piatra Neamt, care ofera clientilor numeroase servicii, printre care si consultanta medicala pentru calatorie. In Eturia isi valorifica atat experienta personala de calatorie, cat si calitatile manageriale.
Este o persoana de creatie, adora unicitatea si culoarea, ii plac oamenii, ii place sa descopere si sa calatoreasca, traieste fiecare noua experienta cu intensitate si isi imbogateste viata si casa cu suveniruri, imagini, prieteni, cantece si costume din toata culturile lumii.
Nu se inseala in a judeca oamenii, pentru simplul motiv ca nu judeca pe nimeni niciodata, fiecare fiind liber sa se comporte dupa cum doreste, dar sa si raspunda pentru actiunile sale. Desi este o persoana timida, are o inteligenta sociala marcanta, ii place sa analizeze secvential evenimente, oameni si comportamente de orice fel, pentru a afla influenta contextului global al fiecaruia, care se dovedeste a juca de fiecare data un rol determinant.
Astfel si-a stabilit si axiome personale: "Nimic nu este ceea ce pare a fi, insa dupa ce aprofundezi si analizezi, ceea ce nu parea, este ceea ce este.", "Orice comportament aparent irational are o logica, iar orice logica poate avea la baza o axioma irationala."
O fire visatoare, Daniela crede cu tarie ca toti oamenii sunt egali, fara discriminari legate de sex, rasa, apartenenta religioasa sau politica si ca cel mai important deziderat al omenirii ar trebui sa fie educatia si culturalizarea. Crede ca oamenii in general si romanii in special ar trebui sa isi zambeasca mai mult unul altuia, pentru ca daca iti doresti cu adevarat ca lumea sa fie un loc mai bun, atunci chiar va fi un loc mai bun.

„Calatoresc pentru a invata ca bucuria vietii vine din lucruri simple si astfel ma pot imbogati spiritual, pentru a deveni cea mai buna varianta a mea pe Pamant.”

Tari vizitate Vizitate

Testimoniale Impresii

Scotia, Taramul Nemuritorilor - Daniela Shah

Un mix de peisaje salbatice, povesti ireale cu monstri fantastici, legende cu eroi nemuritori completate de o istorie tumultuoasa ce si-a lasat amprenta in fortarete sumbre si castele austere presarate pe locurile unor batalii epice sangeroase, alatu ... Vezi testimonial

Delhi intre vechi si nou - Daniela Shah

Am ajuns in Delhi noaptea, iar orasul parea linistit si cu totul diferit de furnicarul in care s-a transformat inca de la primele ore ale diminetii. Delhi este capitala Indiei moderne, considerat a fi cel mai diversificat si bogat oras indian din pun ... Vezi testimonial

India incredibila - Daniela Shah

India... o tara mistica, invaluita in aroma mirodeniilor, un taram colorat si zgomotos, unde vei gasi cate ceva din toate culturile lumii, cu ritualuri si traditii, cu aproape toate limbile si dialectele existente, o tara diversa si pitoreasca, despr ... Vezi testimonial

Tarangire - prima mea experienta cu elefanti in salbaticie - Daniela Shah

Am pasit pentru prima data (de fapt, eram intr-un jeep 4x4) in interiorul granitelor unei rezervatii naturale: Parcul National Tarangire. Mergeam pe un drum pietruit, printre ierburile uscate ale savanei, printre munti rosiatici de termite si printre ... Vezi testimonial

Maldive - o clipa de nemurire - Daniela Shah

Atmosfera de relaxare care m-a cuprins inca de la sosirea la resortul din Maldive s-a rasfrant in toate zilele pe care le-am petrecut acolo. Ni s-a povestit despre corali, pesti multicolori, pisici de mare si rechini mici de coral, snorkeling si scuf ... Vezi testimonial

Cambodgia - sanctuarele fermecate ale civilizatiei khmere - Daniela Shah

Despre mostenirea culturala imensa a Cambodgiei nu se stiu foarte multe si chiar putem spune ca tara era aproape ermetica pana in urma cu zece ani. Cand am plecat spre Cambodgia, prietenii m-au intrebat cu neliniste in glas: "Esti sigura ca e bine sa ... Vezi testimonial

Vietnam - un zambet si o lacrima - Daniela Shah

Ma intrebam si eu cum arata acum Vietnamul, tara despre care s-a vorbit la nesfarsit in anii '70, datorita Razboiului din Vietnam, de fapt Razboiul American cum il numesc localnicii. Astazi, razboiul a ramas inchis in memoriale si intre paginile cart ... Vezi testimonial

Galapagos - inotand cu leii de mare - Daniela Shah

Cand am citit in carti si brosuri ca, ajungand in Galapagos, vei sta atat de aproape de leii de mare, incat, daca vei intinde o mana, vei putea sa-i atingi, mi-am spus: "ei, lasa, ca am mai auzit eu din astea, cu siguranta e o exagerare pentru reclam ... Vezi testimonial

Maroc - Sahara, fascinatia naturii absolute - Daniela Shah

Am descoperit cu surprindere ca Marocul este o tara fascinanta, cu oameni incredibil de ospitalieri. M-am simtit acolo ca acasa si as dori sa le multumesc prietenilor mei, Habib, Brahim, Hassane, Meriem, Jamaa si familiilor lor minunate, care mi-au f ... Vezi testimonial

Machu Picchu - cetatea pierduta a incasilor - Daniela Shah

Cand spui "Peru" cred ca, de fapt, spui "Machu Pichu" si te gandesti la cetatea pierduta, ultima fortareata a incasilor, ultimul lor refugiu, cetatea misterioasa care este mai tot timpul in ceata, invaluita de umbrele si fantomele trecutului. Drumul ... Vezi testimonial

Newsletter Eturia

Aboneaza-te la newsletter si castiga automat un voucher in valoare de 50 euro!

Poti folosi voucher-ul la urmatoarea achizitie de peste 1.500 euro/pachet/persoana, efectuata in perioada 04.09.2023 - 31.03.2024, ora 17:00.

Prin apasarea butonului „Aboneaza-te”, sunteti de acord sa permiteti companiei ETURIA sa stocheze si sa proceseze adresa de mail pentru a va furniza continutul solicitat. Pentru mai multe informatii despre modul in care va prelucram datele, in scop de marketing si promovare va rugam sa consultati Termeni si Conditii de campanie.

Promotii si Oferte speciale
Plata online servicii Eturia

Alege sa platesti online, rapid si simplu, factura ta Eturia