Asia
Grup cu insotitor Eturia Vacanta
Japonia, 12 zile / 9 nopti
SOLD OUT
SOLD OUT

SOLD OUT - Circuit de grup - Experience Japonia, 12 zile - mai 2026 - cu Gratian Urcan

Circuit: 12 zile / 9 nopți, 1 tara vizitată: Japonia, 9 locații explorate: Tokyo, Hakone, Matsumoto, Takayama, Shirakawago, Kanazawa, Kyoto, Nara City, Osaka

Iti propunem sa descoperi frumusetile si unicitatea Japoniei, intr-un circuit amplu pe parcursul caruia pasii te vor purta atat prin metropolele nipone moderne si binecunoscute, cat si zone rurale, autentice si fermecatoare totodata. Vei incepe cu magnificul oras-capitala Tokyo, poate cea mai interesanta metropola asiatica, facand un tur al celor mai frumoase atractii si vei continua cu celebrul Munte Fuji, in apropierea caruia vei face o scurta croaziera pe Lacul Ashi. Kanazawa si Takayama iti vor dezvalui o alta latura a culturii nipone, iar Kyoto te va cuceri prin atmosfera sa unica, fiind cel mai popular oras din arhipelag. Vei explora si stravechea capitala a Japoniei medievale, Nara, iar la final te ve bucura de o scurta incursiune in ultramodernul oras Osaka, capitala gastronomica a tarii.

SOLD OUT
SOLD OUT

SOLD OUT - Circuit de grup - Experience Japonia, 12 zile - mai 2026 - cu Gratian Urcan Itinerar

  • Transfer privat de grup aeroport - hotel Tokyo

    Vei fi transferat de la aeroport la hotelul din Tokyo.

  • Cazare Tokyo

    Tokyo Prince Hotel, Standard Room, regim mese Mic dejun

  • Vizita Piata de peste Tsukiji - zona descoperita

    Piata de peste Tsukiji este recunoscuta ca fiind una din cele mai mari piete de peste din lume, manipuland peste 2.000 de tone de produse marine pe zi. Turistii vin dimineata aici in numar mare, savurand spectacolul, atmosfera vibranta si freamatul matinal continuu.

  • Vizita Templul Senso-ji

    Vei ajunge in centrul orasului vechi, Asakusa, districtul cel mai plin de culoare din Tokyo, unde vei vizita Templul Asakusa Kannon, numit si Senso-ji, cel mai vechi templu buddhist din Tokyo. Legenda spune ca in anul 628 doi frati au pescuit din raul Sumida o statueta a zeitei milei Kannon, care revenea la ei ori de cate ori o aruncau inapoi in rau. Considerand acesta un semn divin, locuitorii au ridicat pe acel loc, in anul 645, un templu inchinat zeitei Kannon. Intrarea se face prin Poarta Kaminarimon (Poarta Tunetului), simbolul Asakusa. Aici vei putea achizitiona diverse suveniruri traditionale de pe strada Nakamise.

  • Vizita Tokyo Skytree

    Vei urca in turnul Tokyo Skytree, din districtul Sumida, ce are o inaltime de 634 m si functioneaza ca turn de observare si comunicatii. In martie 2011, Skytree a devenit cel mai inalt turn din Asia, depasind Turnul Canton din Guangzhou, China, si a doua cea mai inalta structura din lume, dupa Burj Khalifa.

  • Plimbare in Harajuku si pe bulevardul Omotesando

    In continuare vei face o plimbare pe bulevardul Omotesando, Champs-Elysee-ul orasului, strajuit de o multitudine de boutique-uri elegante ale designerilor celebri si de cafenele cu aer parizian si de asemenea vei ajunge si in Harajuku, paradisul impatimitilor modei si a tinerilor, cu celebra strada Takeshita.

  • Cazare Tokyo

    Tokyo Prince Hotel, Standard Room, regim mese Mic dejun

  • Transfer privat de grup Tokyo - Hakone

    Vei fi transferat din Tokyo catre Hakone.

  • Mini-croaziera pe Lacul Ashi

    Vei face o plimbare cu barca intre portul Hakonemachi si Togendai, pe Ashi, lac format de o eruptie vulcanica acum 3.000 de ani. Cand vremea este frumoasa, se poate vedea in departare Muntele Fuji, iar panorama oferita de torii-ul rosu aflat in apele lacului face aceasta calatorie cu atat mai placuta.

  • Vizita Muzeul in aer liber Hakone

    Muzeul in aer liber Hakone creeaza un echilibru armonios intre natura si arta prin expunerea a diferite sculpturi pe fundalui vailor si muntilor din jur. Pe langa sculpturi, muzeul ofera diverse galerii de interior, inclusiv o colectie de lucrari ale lui Picasso.

  • Cina la ryokan

    Vei servi cina la ryokan, in stil traditional japonez kaseiki, cu diferite preparate specifice, pe baza de ingrediente de sezon.

  • Cazare Hakone

    Hotel Morinokaze Hakone Sengokuhara, Japanese style room, regim mese Demipensiune

  • Transfer privat de grup Hakone - Matsumoto - Takayama

    Vei pleca spre inima Alpilor Japoniei, spre oraselul Takayama pe un traseu de circa 4 ore, cu incantatoare peisaje montane.

  • Vizita Castelul Matsumoto

    Castelul Matsumoto este unul dintre cele mai frumoase si mai importante edificii din patrimoniul cultural al Japoniei si Muzeul de Arta din Matsumoto.

  • Cina restaurant local Takayama

    Vei lua cina la un restaurant local, unde vei avea ocazia sa degusti preparate locale din carne de vita Hida.

  • Cazare Takayama

    Takayama Ouan, Standard Room - Japanese Style, regim mese Mic dejun

  • Tur privat de grup piata locala Miyagawa

    Dis de dimineata, vei vizita piata locala Miyagawa, de unde vei putea achizitiona nu doar obiecte de artizanat, obiecte lucrate manual, suveniruri, dar si produse alimentare locale.

  • Transfer privat grup Takayama - Shirakawago

  • Tur pietonal Kami-Sannomachi

    Vei vizita zona Kami-Sannomachi. Din epoca Edo pana in cea Meiji, aceasta zona a prosperat, fiind un important centru comercial. Te vei plimba pe stradutele inguste, traditionale, admirand magazine vechi ce vand sake si suveniruri locale.

  • Tur privat de grup Shirakawago

    In satul Shirakawago vei putea admira constructiile in stil Gassho-Zukuri (sau Minka), ce se traduce prin "maini impreunate". Zona este inclusa in lista patrimoniului UNESCO. Aceste case traditionale japoneze apartin categoriilor sociale nerazboinice: agricultori, mestesugari, comercianti. Usor de recunoscut dupa forma acoperisului inalt de stuf, acest tip de case este unic in lume, fiind perfect adaptate zonelor cu precipitatii bogate.

  • Vizita Casa Gassho-Zukuri

    Vei vizita o casa in stilul Gassho-Zukuri (sau Minka).

  • Transfer privat de grup Shirakawago - Kanazawa

  • Cazare Kanazawa

    Hotel Nikko Kanazawa, Standard Room, regim mese Mic dejun

  • Vizita Gradinilor Kenroku-en

    Vei vizita una dintre cele mai frumoase gradini ale Japoniei, Kenroku-en sau Gradina celor Sase Atribute, datand din anul 1620. Bazele ei au fost puse de membrii clanului Maeda, fosti proprietari ai Domeniului Kaga. Gradina este situata in preajma portilor castelului Kanazawa, candva fiind gradina exterioara a acestuia, ce se intinde pe o suprafata de peste 11 hectare.

  • Vizita Casa Nomura

    Vei vizita Casa Nomura, o casa veche de samurai. Constructia este, bineinteles, una traditionala japoneza cu artefacte din perioada Edo unde, daca doresti, poti participa la o ceremonie a ceaiului (optional).

  • Tur Piata Omicho

    Omicho Market este cea mai mare piata din Kanazawa inca din perioada Edo. Astazi, piata adaposteste peste 200 de magazine unde gasesti o gama larga de produse, de la mancare proaspata pana la imbracaminte si suveniruri. Daca esti iubitor de sushi, iti recomandam sa incerci acest preparat traditional in Piata Omicho.

  • Transfer cu trenul Kanazawa - Kyoto

    Vei calatori cu trenul de la Kanazawa catre Kyoto.

  • Cazare Kyoto

    Hilton Garden Inn Kyoto Shijo Karasuma, Standard Room, regim mese Mic dejun

  • Vizita Templul Kinkaku-ji

    Kinkaku-ji, sau Templul Pavilionului de Aur, impreuna cu iazul si gradina magnifica a acestuia, formeaza un ansamblu deosebit si una dintre cele mai vizitate atractii ale arhipelagului nipon. Iazul si gradina magnifica ce inconjoara templul sunt exemple perfecte ale arhitecturii naturale zen. Templul a fost construit in 1397 ca resedinta a shogunului Ashikaga Yoshimitsu. Dupa moartea shogunului fiul acestuia a transformat vila intr-un templu Zen. Templul are trei etaje, ultimele doua fiind acoperite cu foita din aur pur cu scopul de a atenua orice ganduri si sentimente negative fata de moarte. Pavilionul de Aur incorporeaza cu succes trei stiluri diferite de arhitectura. Primul etaj, Camera Apelor Dharma, este construit in stilul Shinden-zukuri. Etajul al doilea, Turnul undelor sunetului, este construit in stilul samurai sau buke-zukuri, al razboinicilor aristocrati, iar etajul al treilea poarta amprenta stilului chinez traditional Chan (in japoneza Zen). Accesul in interiorul templului nu este permis.

  • Vizita Templul Kiyomizu-dera

    Kiyomizu-dera, sau Templul Apei Pure, este situat la poalele dealului impadurit Higashiyama. Templul, listat in patrimoniul mondial UNESCO, a fost fondat in perioada timpurie Heian, in 778, dar cladirile sale actuale au fost construite in 1633. Desi initial afiliat vechii secte Hosso, astazi este in proprietatea sectei Kitahosso. Prin traditie se crede ca celui care supravietuieste saltului de pe veranda templului aflata la 13 m inaltime i se vor indeplini dorintele. Sub sala principala a templului se afla cascada Otowa, vestita pentru calitatiile sale purificatoare, cel mai sacru loc al orasului, dar si cel mai aglomerat. Strada pe care se ajunge la templu este ca un furnicar plin de turisti si magazine de suveniruri.

  • Ceremonia ceaiului

    Vei participa la o traditionala ceremonie a ceaiului, un ritual influentat de budismul Zen, care in esenta reprezinta expresia sintetica a aspectelor fundamentale ale culturii japoneze. Aceasta traditie dateaza din secolul al XVI-lea si consta in prepararea ceaiului verde - matcha, de catre o persoana initiata si servirea acestuia unui mic grup de oaspeti intr-o atmosfera linistita. Scopul ceremoniei este sa induca armonie si sa indemne la meditatie.

  • Plimbare in Cartierul Gion

    Te vei indrepta spre districul Gion, unde gheisele mai pot fi admirate in ceainarii si unde, accidental, poti vedea tinerele maiko, ucenice ale gheiselor. Gion isi atrage vizitatorii prin numarul mare de case traditionale din lemn tipice pentru Kyoto. Cea mai populara zona a districtului este strada Hanami-koji unde frumoase case Machiya functioneaza ca restaurante, care servesc Ryori - cina kaiseki in stil Kyoto. Intercalate printre restaurante sunt si o serie de ochaya (ceainarii exclusiviste), unde atmosfera este intretinuta de maiko si geiko.

  • Cazare Kyoto

    Hilton Garden Inn Kyoto Shijo Karasuma, Standard Room, regim mese Mic dejun

  • Zi libera Kyoto

    Aceasta zi este libera pentru a te relaxa sau pentru a explora pe cont propriu orasul si imprejurimile. Poti admira templele si gradinile inverzite sau te poti relaxa in cafenele si ceainariile tipic japoneze. Centru cultural si religios de frunte al Japoniei, Kyoto are peste 2.000 temple si altare vechi si 24 de muzee. Kyoto este cunoscut pentru splendidele festivaluri anuale, cat si pentru superbele sale gradini zen. Sunt foarte multe lucruri de vazut si de facut in Kyoto: te poti bucura de parcuri, de zonele turistice, de casele traditionale, sau poti face o incursiune in padurea de bambus si gradina cu maimute de langa Kyoto.

  • Cazare Kyoto

    Hilton Garden Inn Kyoto Shijo Karasuma, Standard Room, regim mese Mic dejun

  • Transfer Kyoto - Nara

    Vei fi transferat catre Nara.

  • Vizita Templul Fushimi Inari

    Fushimi Inari Taisha este un renumit sanctuar shintoist situat din Kyoto, cunoscut in special pentru aleile sale lungi strajuite de mii de porti torii intr-o nuanta de portocaliu-rosiatic, care creează un efect vizual remarcabil si o atractie unica pentru vizitatori. Sanctuarul este dedicat lui Inari, zeul orezului si al prosperitatii, iar vulpile sculptate (kitsune) care veghează in diferite locatii, reprezintă mesagerii divini ai acestuia. Fushimi Inari Taisha este o destinație populară pentru pelerini si turisti deopotriva, oferind o experienta spirituala și culturala unica, amplificata de frumoasele paduri din jur si potecile ce duc pana in varful Muntelui Inari.

  • Vizita Templul Todai-ji

    Vei vizita Todai-ji (Marele Templu Rasaritean) din Nara, care, impreuna cu templele sale auxiliare, celebreaza introducerea religiei buddhiste. Templul adaposteste cea mai mare statuie a lui Buddha Vairocana din lume, care cantareste 400 de tone.

  • Vizita Parcul Nara

    Vei face o plimbare in Parcul din Nara, deschis in anul 1880, unde vei putea observa populatia de peste 1500 de caprioare care cutreiera liber aleile. Caprioarele sunt considerate mesagerii zeilor in religia shintoista.

  • Transfer privat de grup Nara - Osaka

    Vei fi transferat catre Osaka.

  • Vizita Umeda Sky Building

    Cele doua cladiri cu inaltimea de 170 de metri sunt unite la nivelele 39 si 40 printr-o platforma suspendata, care ofera o priveliste panoramica superba asupra orasului.

  • Tur Cartierul Dotonbori

    Cartierul Dotonbori din Osaka este un must-see pentru cunoscatorii in materie de gastronomie. Vei gasi aici o sumedenie de restaurante imbietoare si vei putea servi chiar si preparate extravagante pentru care bucataria japoneza a devenit celebra, cum ar fi peste otravitor puffer si tacoyaki.

  • Cazare Osaka

    Fairfield by Marriott Osaka Namba, Standard Room, regim mese Mic dejun

Vezi harta

Cazare Hoteluri

Tokyo Prince Hotel 4*
Tokyo

Tokyo Prince Hotel 4*

Standard Room
Mic dejun

(sau similar)

Hotel Morinokaze Hakone Sengokuhara 4*
Hakone

Hotel Morinokaze Hakone Sengokuhara 4*

Japanese style room
Demipensiune

(sau similar)

Takayama Ouan 4*
Takayama

Takayama Ouan 4*

Standard Room - Japanese Style
Mic dejun

(sau similar)

Hotel Nikko Kanazawa 4*
Kanazawa

Hotel Nikko Kanazawa 4*

Standard Room
Mic dejun

(sau similar)

Hilton Garden Inn Kyoto Shijo Karasuma 4*
Kyoto

Hilton Garden Inn Kyoto Shijo Karasuma 4*

Standard Room
Mic dejun

(sau similar)

Fairfield by Marriott Osaka Namba 4*
Osaka

Fairfield by Marriott Osaka Namba 4*

Standard Room
Mic dejun

(sau similar)

Nota cazare

  • Mentionam ca variantele de cazare sunt disponibile la data realizarii ofertei. Eturia nu poate garanta disponibilitatea lor decat in momentul rezervarii. In cazul in care una dintre optiunile de cazare devine indisponibila va vom oferi alternative similare.
  • Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita oficial de catre ministerul de resort ale tarilor respective si ca atare, respecta normativele locale.

Orar zbor

QATAR AIRWAYS 16.05.2026

10:40

Bucuresti

durata: 4h 35m

15:15

Doha

QATAR AIRWAYS 16.05.2026

19:55

Doha

durata: 10h 30m

12:25

Tokyo

QATAR AIRWAYS 26.05.2026

18:55

Osaka

durata: 11h 10m

00:05

Doha

QATAR AIRWAYS 27.05.2026

09:20

Doha

durata: 4h 55m

14:15

Bucuresti

Tarifele acestui circuit Tarif

Tarif
4.770 €
/ pers
16 Mai 2026
27 Mai 2026
Supliment single: 920 €
Supliment de grup < 20 persoane: 250 €

Au mai ramas: 5 locuri
Locatie Cazare - Varianta 1 Tip camera - Regim mese
Locatie
Tokyo
Cazare
Tokyo Prince Hotel
(sau similar)
Tip camera - Regim mese
Standard Room - Mic dejun
Locatie
Hakone
Cazare
Hotel Morinokaze Hakone Sengokuhara
(sau similar)
Tip camera - Regim mese
Japanese style room - Demipensiune
Locatie
Takayama
Cazare
Takayama Ouan
(sau similar)
Tip camera - Regim mese
Standard Room - Japanese Style - Mic dejun
Locatie
Kanazawa
Cazare
Hotel Nikko Kanazawa
(sau similar)
Tip camera - Regim mese
Standard Room - Mic dejun
Locatie
Kyoto
Cazare
Hilton Garden Inn Kyoto Shijo Karasuma
(sau similar)
Tip camera - Regim mese
Standard Room - Mic dejun
Locatie
Osaka
Cazare
Fairfield by Marriott Osaka Namba
(sau similar)
Tip camera - Regim mese
Standard Room - Mic dejun
Nu mai sunt locuri disponibile
SOLD OUT

Nota tarif

  • Tarifele sunt exprimate in euro/ persoana /sejur, cazare in camera dubla.

Servicii incluse

  • Biletele de avion pentru zborurile mentionate
  • Taxele de aeroport pentru zborurile internationale si interne
  • Bagaj de cala pentru zboruri
  • Cazare la hotelurile alese, in tipul de camere specificat
  • Mesele mentionate in program
  • Toate transferurile mentionate in program
  • Toate tururile si vizitele mentionate in itinerar
  • Toate taxele de intrare la obiectivele turistice mentionate in itinerar
  • Ghid local dedicat vorbitor de limba engleza pentru tururile si vizitele incluse
  • Insotitor de grup din partea Eturia
  • Bacsis ghizi locali si soferi
  • Taxele de serviciu
  • Serviciu telefonic de urgente 24/7
  • Brosuri personalizate in limba romana cu informatii despre destinatie (in format electronic)
  • Sfaturi de calatorie

Servicii suplimentare

  • Locuri preferentiale in avion
  • Early check-in, late check-out pentru hotelurile incluse in program
  • Excursiile optionale
  • Mesele nespecificate in program
  • Cheltuieli personale (produse din minibar, telefon, internet, seif, servicii curatatorie, babysitting, etc.)
  • Asigurarea complexa de calatorie

Termene si Conditii de plata

Pentru pachetul de servicii (inclusiv zboruri):
  • 50 % la confirmarea rezervarii
  • 50 % cu 60 de zile inainte de plecare
  • Pentru solicitari cu mai putin de 60 de zile inainte de data plecarii, plata se face integral la data rezervarii.
  • Facturarea serviciilor se va face in EUR, USD sau RON, iar plata serviciilor se va efectua in baza facturilor emise de Eturia (la cursul bancii agentiei, inscris pe documentul de plata), prin transfer bancar, ordin de plata, card de credit / debit sau in numerar in limita a 10.000 Ron pentru clientii Persoane Fizice si 5.000 Ron pentru clientii Persoane Juridice.

Galerie foto

Japonia Sfaturi

Stilul de viata japonez este foarte diferit de cel european. Desi japonezii au preluat foarte multe din obiceiurile si gandirea occidentala, le-au transformat conform gandirii japoneze, personalizandu-le intr-un fel. Este evident faptul ca fiecare popor intelege diferit viata, aplicand reguli diferite; insa culturile occidentale par sa fie mai omogene din acest punct de vedere, regulile aplicate fiind asemanatoare, in timp ce modul de gandire japonez este mai degraba opus. In viata de zi cu zi este bine sa respecti urmatoarele reguli:
Cand mergi in vizita la o familie de japonezi trebuie sa te descalti la intrare si sa iti iei papucii de casa special pregatiti pentru vizitatori. Daca esti invitat sa intri in camera cu tatami, trebuie sa iti lasi papucii de casa la intrarea in camera deoarece pe tatami se umbla fie cu sosete, fie in picioarele goale. Daca mergi la toaleta, trebuie sa iti lasi papucii de casa la usa si sa iei papucii pentru baie. Nu ai voie sa porti papucii de baie prin casa. Cand te desscalti pentru a intra intr-o camera, trebuie sa calci descult direct in acea camera.
Nu ai voie sa intarzii la intalniri; cel mai bine ar fi sa ajungi cu 5 minute inainte de ora stabilita.
Nu exista obiceiul ca doamnele sa intre primele sau sa deschizi usa unei doamne.
Evita contactul vizual prelungit, precum si bataile pe umar sau orice fel de contact fizic. La barbati se accepta in ultimul timp sa dea mana cand fac cunostinta, dar cam atat. De obicei se pastreaza distanta.
Schimbul de carti de vizita este foarte des intalnit. Trebuie sa sai si sa primesti cartea de vizita cu ambele maini. Cand primesti o carte de vizita trebuie sa te uiti a ea si sa o citesti (sau macar sa te faci ca o citesti) dar sa nu o pui direct in buzunar sau in geanta. Niciodata nu trebui sa o pui in buzunarul din spate al pantalonilor, deoarece este ofensator pentru cel care v-a dat-o.
Daca simti nevoia sa iti suflii nasul, cel mai bine ar fi sa iesi din camera sau eventual sa mergi la toaleta. Daca nu este posibil atunci trebuie macar sa te intorci cu spatele pentru a evita ca ceilalti sa te vada.
Pe scarile rulante se sta pe partea dreapta in zona Kansai si pe partea stanga in zona Kanto.
Daca un japonez nu intelege daca despre el se vorbeste sau el trebuie sa raspunda la o intrebare, atunci va intreba “cine? eu?” aratand cu degetul la nas si nu la piept.
Cand mergi in vizita la cineva trebuie neaparat sa duci un cadou sau o mica atentie. Cel mai indicat este ceva din domeniul culinar. Daca esti strain potrivit este sa aduci ceva de mancare sau dulciuri specifice tarii.
A da cadouri este un obicei des intalnit in Japonia, dar un cadou scump necesita in raspuns un cadou la fel de scump. Asadar, evita astfel de cadouri si limiteaza-te la cadouri de “bun-simt”.
Este nepoliticos sa desfaci un cadou imediat primit, sau daca vrei neaparat, atunci ar fi bine sa intrebi persoana de la care ai primit cadoul respectiv daca poti sa-l desfaci in fata celorlalti.
Daca imbraci un kimono, infasoara partea stanga a kimonoului peste cea dreapta (doar persoanele decedate sunt infasurate invers).
Daca servesti masa cu localnici, este important sa spui Itadaki-masu inainte de masa si Gochisou-sama la
final. Astfel multumesti pentru masa
Inainte de a servi masa, mesenii primesc prosoape sau servetele umede calde ce vor fi utilizate numai pentru stergerea mainilor; va fi un gest de impolitete folosirea acestora dupa masa sau pentru a te sterge pe fata.
Bolurile (castronasele) pot fi ridicate la gura insa nu trebuie atinse decat atunci cand contin supa; alte feluri de mancare se consuma din boluri cu betisoarele.
Sosul de soia este servit in vas separat cu exceptia mancarurilor care contin efectiv astfel de sos; mancarea se inmoaie in acest sos si nu se toarna peste preparat.
Cand mananci sushi, inmoaie in sos doar partea cu peste, nu si pe cea cu orez deoarece orezul se va desprinde.
Este politicos sa termini tot din farfurie, mai ales orezul.
Dupa ce ai terminat de mancat este indicat sa asezi farfuriile si celelalte vase in aceeasi ordine ca la inceput.
Nu este indicat sa te servesti singur cu bauturi. In Japonia se obisnuieste ca invitatii sa-si toarne unii altora bautura in pahare. Trebuie sa fii tot timpul atent ca cel de langa tine are paharul plin. Daca cineva vrea sa iti toarne bautura in pahar trebuie sa golesti imediat paharul si sa-l indrepti spre el.
Nu incepe sa bei decat atunci cand toata lumea are paharele pline. De obicei se tine un toast si se zice Kampai.
Betisoarele se tin de capat si nu de mijloc.
Cand nu folosesti betisoarele, sau ai terminat de mancat, pune-le pe masa in fata ta, cu varfurile inspre stanga.
Nu infige betisoarele in mancare pe verticala si mai ales in orez (numai la mesele de dupa inmormantari se infig betisoarele pe verticala, sau in bolurile de ofranda ce se aseaza pe altare).
Nu te folosi de betisoare pentru a arata spre un obiect sau o persoana.
Nu gesticula cu betisoarele in mana, fluturandu-le dintr-o parte in alta.
Este acceptat sa ramai incaltat atunci cand vzitezi exteriorul unui templu, dar daca vrei sa pasesti in interior, unde sunt prezente imaginile sacre ale zeilor, va trebui sa iti lasi incaltamintea la intrare.
In templele budiste nu este permis sa ai capul la o inaltime mai mare decat cea a lui Buddha, de aceea in unele locatii vei fi invitat sa stai pe jos. Calugarilor budisti le este interzis sa atinga sau sa fie atinsi de o femeie si chiar sa accepte ceva din mana unei femei.
Comportamentul intr-un templu trebuie sa fie decent si plin de respect. Este recomandat sa porti haine decente; atat femeile, cat si barbatii trebuie sa-si acopere picioarele si umerii la intrarea in temple. Se considera lipsa de politete sa intri in aceste locuri in pantaloni scurti sau stramti, cu fuste mini, sau cu tricouri cu bretele.

Japonia
Japonia
Japonia

Informatii legate de viza turistica in Japonia gasiti aici

Informatii legate de vremea din Japonia gasiti aici

Ghid de calatorie Japonia

Vezi ghid

La ce sa te astepti in Japonia

Japonia este o tara scumpa pentru turisti, dar nu cu mult, daca raportam la tarile Europei de Vest. Totusi, poate fi mai putin costisitoare daca esti atent cu cheltuielile. Si poti fi sigur ca intotdeauna in schimbul banilor cheltuiti vei obtine o calitate ridicata a produselor si serviciilor. Nu sunt multe locuri in lume care sa aiba o astfel de o cultura unica, fascinanta si in acelasi timp sa fie o tara dezvoltata. Oamenii sunt extraordinar de politicosi, trenurile sunt confortabile si intotdeauna sosesc la timp, cazarea este de un standard ridicat, iar mancarea este delicioasa. In acelasi timp Japonia a fost pentru mult timp pe primul loc in topul tarilor cu cea mai mica rata a criminalitatii. Chiar si orasele mari precum Tokyo si Osaka sunt extrem de sigure. Nu numai ca infractiunile impotriva turistilor sunt practic nemaiauzite, dar chiar si lucrurile personale lasate accidental in tren sau taxi, pe banca unui parc, sau in restaurante sunt, in general, predate de gasitor la postul local de politie.

Cand sa vizitezi Japonia Vremea

In turism exista trei sezoane principale: Sezon de Varf (High Season), Extrasezon (Low Season) si Sezon intermediar (Shoulder Season), fiecare cu avantajele si dezavantajele sale. Ghidul de mai jos va va ajuta sa decideti care perioada este cea mai potrivita stilului vostru de calatorie.

  ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct noi dec
Japonia
Intermediar (Shoulder)
De Varf (High)
Extrasezon (Low)
Sarbatori (Celebration)

Eturia De ce

  • Consultantii nostri sunt specializati pe regiuni pe care le-au explorat in detaliu ca sa-ti poata oferi cele mai bune recomandari.
  • Iti punem la dispozitie ghiduri complete si sfaturi de calatorie personalizate pentru vacanta ta, iar in excursiile de grup beneficiezi de asistenta in limba romana.
  • Recomandat Uplifting Service si Ron Kaufman, lider global in construirea culturii serviciilor superioare.
  • Iti oferim un raport excelent calitate/pret, garantat datorita parteneriatelor semnate cu 550 de hoteluri si agentii de turism si colaborarilor cu 150 de companii specializate in managementul destinatiei din jurul lumii.
  • Tariful vacantei include zboruri, taxe de aeroport, cazari selectionate, asigurare complexa de calatorie.
  • Vacantele complexe inglobeaza tururi, ghizi locali, taxe de acces la obiective, activitati, mesele specificate in program, dar si bacsisul pentru ghizii si soferii ce-ti sunt permanent alaturi in vacanta.
  • Pe toata durata vacantei, iti oferim suport 24/7.
  • NOU: Iti oferim posibilitatea de a incheia asigurarea complexa de calatorie Colonnade (medicala si storno), pentru orice pachet pe care il achizitionezi.
  • Eturia este membru ANAT
Incepand de la
/ persoana
sau in rate lunare incepand de la
Economisesti:
Adulti
peste 12 ani
2
Copii
0 - 12 ani
0
Ce varste au copiii care calatoresc cu tine?
Va informam ca datele introduse sunt procesate conform politicii GDPR.
In baza acestei solicitari, voi fi contactat de un consultant TBI pentru initierea procesului de finantare.
Beneficii abonare newsletter Eturia
  • Voucher valoric de 50 € valabil pana la 30.11.2026
  • Oferte speciale create doar pentru tine
  • Esti primul care afla de ofertele Eturia
  • Articole si sfaturi de calatorie personalizate

Newsletter Eturia

Aboneaza-te la newsletter si castiga automat un voucher in valoare de 50 euro!

Poti folosi voucher-ul la urmatoarea achizitie de peste 1.500 euro/pachet/pers., efectuata in perioada 31.10.2025 - 30.11.2026.

Prin apasarea butonului „Aboneaza-te”, sunteti de acord sa permiteti companiei ETURIA sa stocheze si sa proceseze adresa de mail pentru a va furniza continutul solicitat. Pentru mai multe informatii despre modul in care va prelucram datele, in scop de marketing si promovare va rugam sa consultati Termeni si Conditii de campanie.

Promotii si Oferte speciale
Plata online servicii Eturia

Alege sa platesti online, rapid si simplu, factura ta Eturia