3 Culori: India, Sri Lanka & Maldive Claudiu

1. Roz: India 

Roz? India? Stiu ce credeti...am luat-o razna...sau poate nu disting culorile...sau pur si simplu m-am imbarcat in avionul gresit si am ajuns in alt colt de lume. Dar nu, sunt perfect sanatos...ma rog, in limita definitiei acestui cuvant aferente zilelor noastre haotice. De ce roz atunci? Pentru ca un oras a ramas alaturi de mine, in amintirile mele si mai mult, in sufletul meu, mai mult decat orice alt obiectiv din aceasta tara – Jaipur, Orasul Roz, simbolul Rajasthanului, un intreg stat-muzeu, casa a istoriei si culturii ce fac India atat de speciala. Dar sa incepem asa cum se cuvine...la inceput. Adica dupa miezul-noptii, cand am aterizat pe Aeroportul International Indira Ghandi, din Delhi.

India nu este o tara care te intampina cu flori, zambete si imbratisari – fie ele metaforice sau reale. Este o tara care te izbeste in plin inca de la inceput, si daca rezisti asaltului senzorial (si credeti-ma cand va spun ca aici ma refer la TOATE simturile) atunci ai toate sansele sa iubesti aceasta tara nebuna, acest amalgam de opulenta si saracie lucie, metropole presarate de zgarie-nori inconjurati de mahalale, camin al multiplelor religii si culturi. Dupa doar patru ore de somn si un mic-dejun bogat in cafea, am inceput turul orasului Delhi. Nu a fost ceea ce ma asteptam...unde era haosul? Milioanele de oameni? Vacarmul pe care il asociezi in mod involuntary cu India? Ghidul ma lamureste – este weekend, lumea este mai calma, mai relaxata, nu roieste peste tot. Astfel incat plimbarea prin centrul adminsitrativ este lipsita de evenimente. Cladiri si monumente impresionante, localnici care se relaxeaza in parc...Si apoi ajungem in Old Delhi si parca incep sa recunosc India din toate documentarele, toate pozele, toate filmuletele de pe internet. 

O plimbare cu ricsa pe stradutele inguste si intortocheate, flancate de sute de magazine pline de materiale colorate, bijuterii si miresme mai mult sau mai putin imbietoare, strecurandu-te printre furnicarul de oameni este o experienta de neratat, ca de altfel si plimbarea descult (sau optional cu papuci, contra cost bineinteles) in curtea celei mai mari moschei din India, Jama Masjid. Din fata portii acestui edificiu, aflat la inaltime, puteti admira piata orasului vechi, numita Chandi Chowk, intinsa la poalele moscheii, cu Fortul Rosu strajuind in distanta intregul oras. Dupa o oprire la un restaurant, unde ne aventuram pentru prima oara in lumea mirodeniilor ce domina bucataria locala, continuam cu Mormantul lui Humayun, asa-zisul prototip al mult mai faimosului Taj Mahal. Construit din gresia rosie atat de folosita in perioada timpurie a imperiului Mughal, acest mormant regal este la fel de impozant ca si fratele sau din Agra...dar poate aici sunt si putin subiectiv, data fiind experienta nefericita de la marele Taj. 

Dar o iau prea mult inainte. Sa revenim la Raj Ghat, memorialul dedicat lui Mahatma Ghandi, a carui vizita a incheiat programul de activitati din Delhi. Dar ziua nu s-a terminat... Cina am servit-o la un restaurant popular din Delhi, dandu-mi ocazia sa observ cum isi petrec o multime de indieni seara de sambata. Chiar si la 11 seara, famillile umpleau pana la refuz diversele localuri. Un localnic imi explica – familia este extrem de importanta in cultura Indiana iar in zilele noastre, iesirea saptamanala pentru o cina in familie a devenit o traditie ce putini o incalca. Ca o mica paranteza, aceasta cina mi-a dat si prilejul de a trai putina aventura, gratie unui taximetrist putin confuz si traficului ce pe seara devenise mult mai terifiant decat in timpul zilei. 

Dar ce conteaza daca te ratacesti putin prin Delhi in drumul spre un restaurant cand ai ocazia sa vezi la un semafor cum o mana de copii „ataca” un camion ce transporta legume pentru a-si asigura cina si cel mai probabil mesele pentru urmatoarele cateva zile? Aceasta este realitatea pentru multi indieni, nu restaurante cu meniuri bogate si muzica populara de la Bollywood... Parasim Delhi cu destinatia Agra, unde ajungem tarziu dupa-amiaza, dandu-ne sansa sa vedem un singur obiectiv din cele doua importante inainte de a se insera – Fortul Agra sau Taj Mahal. 

Ne decidem asupra fortului, fiind convisi ca Tajul oricum va fi mult mai splendid scaldat in razele soarelui de dimineata. Centru de putere a Imperiului Mughal pentru multi ani, acest Fort este o splendoare arhitecturala, cu zidurile sale masive de gresie rosie, dar si palatele de marmura din interior. De la unele balcoane se poate observa Taj Mahalul. Insa ceata incepe sa coboare si vizibilitatea este redusa. Nu conteaza, oricum dimineata urmatoare este dedicata vizitei faimosului monument de marmura. Construit in ceva mai mult de doua decenii, cu ajutorul a mii si mii de muncitori, acest superb exemplu de arhitectura mughala este intruchiparea dragostei purtata de catre Imparatul Shah Jahan pentru a treia sa sotie, Mumtaz Mahal. 

Devastat de moartea sotiei sale in timpul nasterii celui de-al 14-lea sau copil, Shah Jahan a inceput constructia mausoleului in 1632, folosind numai marmura alba incrustata cu pietre pretioase si semi-pretioase, ridicand arhitectura mughala, pana atunci bazata pe piatra de gresie rosie, la noi inaltimi. Ascuns in spatele zidurilor inalte, Tajul este menit sa iti ia rasuflarea de indata ce treci de poarta de intrare, un monument alb pe fundalul albastru perfect al cerului. Asta ar fi trebuit sa ne intampine... dar vremea nu a fost de acord. Ceata era atat de densa incat Taj Mahalul era imposibil de distins de imprejurimi chiar si de la 50 de metri distanta.

Tremurand putin de frig, am admirat de aproape munca depusa de artizani, jurandu-mi in acelasi timp sa revin, pentru a ma putea bucura de acest monument in toata splendoarea sa. Am mai tras de timp cat s-a putut, sperand ca ceata sa se ridice, insa ne-am dat batuti in jurul pranzului, fiind sub presiunea timpului. Luam drumul Jaipurului, cu o oprire mai intai la Fatehpur Sikri. Ingloband stiluri arhitecturale Indiene, Persane si Islamice, acest oras a fost construit pentru a servi drept capitala a Imperiului Mughal, insa, in ciuda faptului ca au fost necesari 15 ani pentru a fi construita, curtea regala a fost abandonata dupa doar 14 ani de la terminare, in 1585, datorita lipsei de apa potabila. 

Desi parasit, este usor sa iti imaginezi orasul plin de viata, cu regale Akbar inconjurat de multime in timpul audientelor publice sau, doar cu cei mai importanti ministri, in sala de audiente private, feriti de ochi si urechi iscoditoare. Mai zabovim, prilej pentru localnici de a face poze cu turistii europeni (turistii localnici depaseau cu mult in numar pe cei straini, astfel incat am devenit noi insine o atractie), insa in cele din urma ne indreptam spre Jaipur. 

A doua zi dimineata, ne trezim pentru prima data de la venirea in India fara compania cetii. Cerul este senin, se anunta caldura mare, iar pe noi ne asteapta elefantii sa ne poarte in spate pana la Fortul Amber. Orasul intreg pare mai curat, mai vioi, mai calduros decat Agra si imediat suntem mult mai veseli, iar buna dispozitie continua odata ajunsi la Fortul Amber. Strajuind Lacul Maota, Fortul este mai degraba un palat, care a gazduit diversele generatii de Maharajah ai Rajputului. Alcatuit dintr-o serie de patru curti, fiecare deservind roluri diferite, de la sala de audienta publica pana la locuintele concubinelor, fortul este un minunat exemplu de arhitectura Rajputa. Pentru a ajunge la fort, exista doua optiuni – elefanti sau jeep-uri. 

Palatul Orasului, inca resedinta regala in mare parte, este din nou un amalgam de stiluri Indiene, Rajpute, Mughale si Europene. Printre diversele exponate din Muzeul Palatului se numara si o colectie de vestmante regale. Palatul gazduieste si un mic atelier de artizanat, folosit de artisti fara costuri, conditionati fiind de folosirea unor preturi fixe pentru turisti (insa nu va dati batuti – targuiala este la ordinea zilei in India) si aici aveti sansa sa admirati si, de ce nu, sa cumparati adevarate opera de arta, cum ar fi picture in miniatura. 

Vizavi de palat se afla Jantar Mantar, marele observator folosit pentru orice de la a afla ora exacta pana la a stabili care este cea mai potrivita data pentru o nunta sau pentru a concepe un copil... In Jaipur, sunt nenumarate puncte de interes, de la minunatele monumente pana la bazaruri, insa insusi sufletul orasului, esenta sa, atmosfera, este cea mai majora atractie a sa. Vopsit in roz pentru cu ocazia vizitei Printului Tarii Galilor in anul 1876, orasul pare ca isi intampina toti vizitatorii, nu numai cei cu sange albastru, cu aceeasi veselie si sarbatoare. Poate faptul ca am nimerit una dintre cele mai potrivite date pentru nunti, conform horoscopului, si am fost intampinati de numeroase astfel de festivitati, pline de lumina, culoare si veselie familiala au intensificat placerea de a explora (mult prea putin fata decat merita) acest oras. 

Insa oricat de mult mi-as fi dorit sa mai putem sta, a trebuit sa parasim Rajasthanul, indreptandu-ne inapoi spre Delhi, pentru a ne indrepta spre Sri Lanka. Insa India parca nu vrea sa ne lase sa plecam. Traficul infernal, care inca imi da cosmaruri, ne haituieste pe parcursul intregului drum. Camioanele ce in timpul zilei nu au voie sa circule in Delhi se indreapta dupa-amiaza spre capitala, pentru a putea face livrarile pe timp de noapte si, pe masura ce afara cade intunericul, ele raman la fel de neluminate ca in timpul zilei. Un drum ce ar trebui sa dureze sase ore ajunge la 10 si eu admir soferul nostru mai mult decat orice campion de Formula 1. Ai nevoie de nervi de otel pentru a putea supravietui soselelor Indiei, astfel incat nu am regretat bacsisul inmanat soferului odata ajunsi in Delhi. 

Si astfel, dupa o sesiune de cumparaturi de ultim minut, parasim Delhi si apoi India, cu amintiri placute, dar si imagini pe care poate ne-am dori sa le putem sterge din memorie, insa cu siguranta cu amprenta acestei tari fascinante asupra noastra. Am spus-o la inceput – India e o tara pe care o iubesti sau o urasti. Daca dragostea se judeca dupa dorinta de a reveni, de a explora si mai mult, de a afla si a vedea mai multe detalii, atunci pot zice ca am parasit India indragostit pana peste cap... 

2. Verde: Sri Lanka 

De indata ce am ajuns pe aeroportul international din Colombo, diferenta fata de India a fost evidenta. Tocmai plouase, umiditatea era ridicata si aerul proaspat ne-a inviorat imediat, chiar daca era aproape miezul noptii. Pe drumul spre hotel, nu am contenit sa ne minunam de abundenta de verdeata – contrastul fata de India era urias. Nu neaparat mai bine, in niciun caz mai rau, ci doar...diferit. 

Iar, cand am ajuns la hotel, pe malul Oceanului Indian, cu valurile spargandu-se la picioarele noastre, mirosul ploii inca proaspat in aer, cred ca toti eram pregatiti sa incepem chiar atunci explorarea insulei. Preferand totusi sa dormim, am lasat explorarea pentru a doua zi si bine am facut, intrucat am avut un program plin. 

Indreptandu-ne spre Kandy, am poposit la Pinnawela, orfelinatul de elefanti faimos in intreaga lume. Pe o ploaie marunta, ne-am refugiat pe terasa restaurantului, unde ne-am putut incalzi cu un ceai, in timp ce admiram elefantii, de la pui pana la veterani, jucandu-se in apele raului. In Kandy, ne-a asteptat un hotel cocotat pe vaful unui deal, oferind o priveliste superba a vaii, cu orasul, pe masura ce negura se ridica odata cu oprirea ploii. As fi putut foarte usor sa imi petrec restul zilei pe balcon, admirand natura, insa ne astepta un spectacol cultural, cu dansuri si cantece traditionale. Poate ca era prea cald, poate ca tobele aveau un efect mult prea calmant sau pur si simplu nu ne odihnisem suficient deoarece, analizand dovezile fotografice mai tarziu, am aflat, cu mare amuzament, ca o buna parte din audienta a adormit. 

Dar inghititul flacarilor si mersul pe carbuni incinsi, din incheierea spectacolului, cu siguranta ne-au trezit. A urmat o noua plimbare desculta, de aceasta data in Templul Dintelui ce, in perfecta concordanta cu numele, gazduieste...un dinte. Dintele lui Buddha, mai precis, la care se inchina in fiecare zi sute de localnici si turisti. Ziua urmatoare, a inceput adevarata urcare, intrucat ne indreptam spre Nuwara Eliya, aflat la aproape 1900 de metri altitudine si numeroasele sale plantatii de ceai, insa nu inainte de a ne opri la gradina botanica regala din Peradeniya, unde diversele specii de orhidee, arbori si arbusti nu fac decat sa intareasca impresia ca ne aflam intr-un paradis verde. 

Oprirea la fabrica de ceai a oferit un excelent prilej de a servi pranzul, dar si de a invata cum intreg procesul de productie functioneaza – pe scurt, foarte asemanator cu cel de acum un secol. Culesul manual este continuat cu productia in aceleasi cladiri unde se lucra la infiintarea fiecarei plantatii si, desi uneltele au avansat, stand in mijlocul prafului rosiatic ce pluteste in aer si se lipeste de tot ce atinge, nu te poti abtine sa te gandesti cat de precare sunt aceste conditii. Culegatoarele de ceai – toate femei (barbatii doar supravegheaza, ma informeaza ghidul, asigurandu-ma totusi ca nu e vorba de misoginism, ci doar de faptul ca femeile se strecoara mai usor printre arbustii de ceai) – nu fac pauza nici duminica, nici pe ploaie. 

Ridica privirea cand trecem pe sosea, la cativa metri de plantatii, unele zambesc si ne fac din mana, insa apoi revin imediat la treaba. Au o cota de atins si, in aceasta zona, unde ceaiul este pe departe cea mai mare sursa de venit, nu este timp de zabovit. Insa pentru noi urmeaza odihna. Ajungem cu ploaie cu tot pe coasta, in Bentota. Turistii rusi sunt toti colorati in diferite nuante de rosu, ceea ce ne face sa ne gandim ca poate, totusi, vom reusi si noi sa ne bronzam.

 Oceanul Indian este involburat, valurile si curentii isi etaleaza puterea, insa nu putem rezista. Temperatura apei este perfecta, distractia cand sari deasupra valului, maxima. Radem si a doua zi descoperim, spre uimirea noastra, ca ne-am bronzat prin patura de nori. Urmeaza inca o zi perfecta, cu soare din plin, pentru a definitiva bronzul. Excursiile planuite la deep-sea fishing sunt abandonate. Se prefera piscina si o bautura racoritoare. 

A patra zi, dupa sosirea la plaja suntem gata de plecare si se pare ca o facem chiar la fix – ploaia a revenit. Asa de tare incat ne temem ca vom intarzia la aeroport. Colombo devine paralizat din cauza traficului pe timp de ploaie – orice mare oras sufera de acest sindrom. Din nou, admir soferul. Face totul pentru a ne duce la timp. La un moment dat, ma uit la ceas, oftez si dau glas gandurilor mele – cred ca noi vom prinde avionul, dar bagajele nu. Oricum nu e problema, mergem la plaja, in Maldive. Nu ne trebuie prea multe lucruri. 

Ma trece un fior cand imi aduc aminte de noaptea ce urmeaza sa o petrecem la Londra si soferul calca acceleratia si mai tare. Ajungem la aeroport si facem o pauza pentru a mai respira inca o data aerul de Sri Lanka. Aerul verde. Ne grabim la check-in. Nu-i problema, zborul are intarziere, avionul nici n-a ajuns de la Bangkok... 

3. Turcoaz: Maldive 

Paradis. Nu cred ca se poate defini altfel. Din nou, ajungem cu ploaia in fata noastra. E noapte si nu ne putem bucura pe deplin de transferul cu salupa, putand doar zari pe ici-colo luminile resorturilor de pe insule. Dar cand ajungem la Paradise Island, ne dam seama ca numele nu este amagitor. Chiar si noaptea, apa de turcoaz, luminata slab de lampele de pe debarcader ne fascineaza, zeci de pesti luptand sa ne atraga atentia. Servim o bautura de bun-venit, terminam cu formalitatile de check-in si ne uram noapte buna. 

Din bungalow-ul meu, am de mers cativa metri si am ajuns pe plaja. Zaresc un sezlong si ma intind, cu privirea atintita la stele. Inchid ochii si inspir adanc. Da, sunt aici, sunt in paradis. Lumina zilei nu face decat sa ma convinga de acest fapt a doua zi. Staff-ul resortului nu se ridica la nivelul asteptarilor, cand varsa un pahar de vin pe tine si apoi ti-l trec pe nota de plata, dar e greu sa te lasi suparat cand esti in paradis, astfel incat lucrurile se rezolva pasnic. 

Nu scapam de ploaie, insa e de scurta durata. Soarele incepe sa arda, insa, stand intins pe sezlongul meu, la umbra unui copac, doar cu un cameleon prin preajma si liniste totala, admirand nuantele de albastru din zare, chiar nu ma deranjeaza. Oricum voi intra in apa pentru a ma racori. 

Zilele trec repede, mult prea repede si e timpul sa plecam. Nici macar intarzierea zborului spre Londra nu ma poate afecta. Sunt prea relaxat, prea vesel, tocmai am fost in paradis. Imaginea atolilor, pete albe inconjurate de turcoaz, in mijlocul albastrului inchis al oceanului imi ramane in minte chiar si cand tremur de frig in Londra, a doua zi dimineata, in fata hotelului, asteptand shuttle-ul spre Heathrow. 

Cand aterizez la Bucuresti, ma tem ca ultimele 17 zile au fost un vis. M-as pisca, insa mi-au luat-o cativa tantari inainte. Daca au fost tantari, a fost si restul. Cu praf, cu ceata, cu elefanti, cu plante exotice, ploi si soare, cu oameni primitori si zambitori, cu prieteni noi si amintiri superbe. 

La naiba cu tantarul, oricum ma mai ciupesc o data...