Peru: Cum si de ce? Georgiana

Ultimele zile de concediu ale anului trecut s-au terminat cu vestea ca voi pleca in America de Sud, astfel ca starea de melancolie (pentru ca se termina concediul) s-a transformat intr-o mare agitatie: documentare, bagaje si mult multa nerabdare! 

Dupa ce am reusit sa depasesc emotiile legate in primul rand de ideea ca voi ajunge la Machu Pichu, a urmat perioada de documentare in care m-am lovit de urmatoarea informatie in aproape toate materialele pe care le-am studiat: acest popor a fost cucerit de spanioli in secolul al XVI-lea; pana atunci insa nu se stie nimic concret despre incasi. Nu scriau, totusi efectuau operatii chirurgicale complicate. Aveau in comert un sistem complicat de a calcula fara a folosi matematica, totusi erau foarte bogati. Si cel mai mare mister este reprezentat de constructiile lor care depasesc cu mult imaginatia oricarui arhitect. Toti arheologii presupun si elaboreaza teorii bazate pe constructii, sisteme de irigatii, desene in desert. In final, misterul se invarte in jurul a doua intrebari care m-au urmarit pe toata durata excursiei: „Cum?” si „De ce?”

Am plecat la drum gandindu-ma la toate aceste lucruri, astfel ca drumul pana la Lima mi-a parut foarte scurt. Am fost intampinati de ghidul de transfer care s-a incadrat perfect tiparului ghizilor peruani: foarte amabili si dedicati meseriei. In drumul pana la hotel, am fost uluita de coasta Oceanului Pacific pe care il vedeam pentru prima oara in viata, dar si de cartierul Miraflores, cea mai modernă zona a orasului Lima.

In ziua urmatoare, am fost fascinati de tot ceea ce ofera acest oras vizitatorilor si am incheiat turul clasic, in care am vizitat principalele obiective turistice, precum Catedrala, Biserica San Francisco si Muzeul de Arheologie, cu o plimbare pe malul Pacificului, intr-un parc deosebit, pregatindu-ma pentru obiectivul care ma tinuse treaza in fiecare noapte din ultima saptamana: Machu Picchu!!!

Ziua a treia a inceput cu drumul spre aeroport, timp in care ne-au fost prezentate masurile de siguranta referitoare la raul de altitudine. Un zbor foarte linistit de o ora peste Muntii Anzi si am ajuns. Senzatia simita la Cusco nu prea poate fi descrisa: pe masura ce inaintezi in aeroport, simti ca obosesti, ca esti un pic ametit, confuz, distrat… Ne-a luat zece minute sa adunam bagajele si inca zece sa reperam ghidul… intre maximum 20 de persoane! Insa, odata ce am ajuns la hotel, am baut un ceai de coca, similar cu ceaiul verde la gust, insa cu reale proprietati curative si, in aproximativ doua ore, am fost pe picioare si am pornit in turul orasului Cusco supranumit „centrul lumii”.

Aici, totul parea scos din alta lume: oameni mici si robusti, copii si mai mici, negriciosi si frumosi din cale-afara, imbracati in haine foarte colorate si aproape mereu in imediata apropiere a unei lame! Bineinteles ca pozele cu ei costa cativa soli, dar asta nu m-a oprit sa ii pozez ori de cate ori am avut ocazia!

Obiectivele pe care le-am vizitat mi s-au intiparit in minte datorita unicitatii lor, in special Tempul Soarelui (despre care se spune ca era imbracat in aur) si Catedrala (unde, intr-o replica a tabloului Cina cea de Taina, in farfuria din care mananca Iisus si apostolii sai este un porcusor de guinea!) Am inteles eu ca aceste animale de companie se mananca in Peru, dar chiar asa?! Cu tot efortul ghidului de a ne explica acest lucru, am plecat cu totii surprinsi. Socul si mai mare a fost cand, ulterior, ghidul ne-a explicat ca cetatenii, desi convertiti la crestinism inca din vremea lui Francisco Pizzaro, in perioada festivitatilor locale, devin politeisti, celebrandu-l pe zeul incas Inti (Zeul Soarelui).

Modul de viata al acestor oameni m-a impresionat profund datorita faptului ca nimic din ceea ce citesti sau vezi la televizor nu te pregateste pentru socul cultural pe care il simti in Peru. Acesti oameni sunt atat de simpli in gandire si in comportament, lipsiti intr-o asemenea masura de simtul ridicolului si de normele pe care societatea moderna le impune, incat, privindu-i, simti ca pasesti intr-o lume complet distincta.

La cativa kilometri in afara orasului Cusco, am vizitat situl arheologic Sacsayhuaman, un loc misterios in care pietrele din care a fost construit templul cantaresc peste 300 tone imbinandu-se perfect cu ajutorul unui sistem ce nu folosea niciun fel de liant. Nimeni nu a putut explica cum au fost taiate, slefuite si transportate aceste blocuri din piatra, insa peisajul taie respiratia tuturor vizitatorilor.

De la Cusco, am plecat spre ceea ce asteaptau toti turistii care calatoresc in aceasta tara: Machu Picchu! Locul in care intrebarile „Cum?” si „De ce?” dispar. Nu pentru ca gasesti raspunsurile. Si aici, ca si in restul locurilor vizitate, ghidul ne-a povestit cateva teorii despre motivul pentru care a fost construit acest oras si incheie cu urmatoarea fraza: „oricare dintre teorii poate fi perfect valabila si, mai mult, oricare dintre voi poate elabora o noua teorie care, la randul ei, poate fi corecta. Nimeni nu stie!” La Machu Picchu, intrebarile dispar datorita faptului ca locul pare fermecat! Motivul pentru care toti vizitatorii (inclusiv eu) se simt fericiti la Machu Picchu doar admirand peisajul a ramas un mister la fel de misterios ca acela al motivului pentru care a fost construit acest oras.

A doua zi la Machu Picchu a inceput la 6:00 dimineata, cand ne aflam deja la intrarea in sit pentru a escalada Varful Huayna Picchu. Pana la plecare, am tot citit despre acest traseu ca este foarte greu, ca poate fi foarte periculos, ca e obositor din cale afara… dar, in realitate, nu am simtit nimic din toate acestea. Intr-adevar, urcusul timp de o ora pe un traseu format din trepte sapate in stanca, unele mai mici, altele mai inalte, a ridicat usoare probleme unora din grup, dar, in timpul estimat (aproximativ o ora), eram cu totii in varf, admirand situl de la Machu Picchu de la inaltime. In plus, un pic de efort contribuie la starea generala de bine! Datorita faptului ca pentru a urca pe Huayna Picchu trebuie sa intri intai la Machu Picchu, am avut si ocazia sa vedem acest sit dimineata, la rasarit, cand lumina pentru fotografi a fost perfecta!

Urmatoarea experienta in Peru a fost drumul intre Cusco si Puno, care trece prin pasul La Raya, ce se afla la o altitudine de 4335 de metri. Drumul a durat aproximativ zece ore si, ca sa fiu sincera, imi amintesc cu o usoara confuziecalatoria foarte placuta, in care am vazut peisaje superbe. Am vizitat templul Zeului Wiracocha si ne-am oprit intr-un targ plin cu suvenire, unde toti vanzatorii erau imbracati in portul local.

Cand am ajuns in pasul La Raya, m-am simtit surprinzator de bine! Insa efectele unei mese copioase luate pe drum si ale faptului ca nu m-am omorat cu ceaiul de coca s-au simitit mai tarziu, cand, odata ajunsi la hotel, dupa o masa de seara usoara, am inceput sa am toate simptomele raului de altitudine si, desi inclusiv a doua zi m-am simtit relativ rau, nu am vrut nici in ruptul capului sa pierd croaziera pe Lacul Titicaca. Pe scurt, in timpul mesei de pranz, ghidul din Puno mi-a preparat o licoare miraculoasa ce avea gust de sirop de patlagina cald. In aproximativ 30 de minute dupa ce am baut acest sirop, nu am mai avut nimic. Astfel ca ultima zi petrecuta in Puno a fost una pe care mi-o amintesc perfect, in care m-am bucurat pe deplin de vizita la situl arheologic Silustani.

De ce as reveni in Peru? Pentru liniile de la Nazca, pentru Arequipa, Colca Canyon si pentru Caral, situl arheologic numit „orasul-mama” datorita faptului ca de aproximativ 5000 de ani nu a mai fost locuit de nimeni, astfel ca acolo exista raspunsul la multe intrebari legate de civilizatiile stravechi despre care stim foarte putine lucruri. In plus, imaginile colorate si oamenii frumosi mi-au lasat o senzatie de fericire pe care inca o simt ori de cate ori ma gandesc la Machu Picchu.