Pacific Highway - autostrada sufletului Eturia

Sorin Stoica
Pacific Highway - autostrada sufletului

Inainte sa plec in State, in lungile nopti de cautare pe net, descopeream pentru prima oara aceasta atractie a Californiei si citeam oarecum circumspect despre frumusetea peisajului si bucuria de a conduce pe Pacific Highway.

Cand am plecat din Los Angeles catre Las Vegas, am parasit Coasta de Vest fara sa fi condus nici macar o mila pe aceasta autostrada. M-am gandit deja ca peste cateva zile ma voi intoarce pentru a descoperi si eu magia acestei parti de lume, dar nu am stiut insa ca ma voi indragosti pentru totdeauna de aceasta autostrada, ca, de altfel, de intreaga Coasta de Vest a SUA. 

Venind dinspre Yosemite Park intr-o zi de martie, conduceam Fordul Explorer argintiu pe soselele nesfarsite din California Valley, descoperind parca placerea sofatului, o experienta unica pe care numai aici, in partea de vest a Americii, o poti savura cu adevarat. Lasand in urma micile orase de provincie cu stradutele lor linistite sau trecand pe langa orase mari cu autostrazi imense, ne-am oprit in Santa Cruz, nu pentru ca am fi stiut ceva despre acel oras, ci doar pentru ca numele lui suna atat de mexican intr-o lume ce parea mai degraba europeana, ca nu puteai sa-l ocolesti. Iar in Santa Cruz, am descoperit o lume ce parea a trai in alta dimensiune: cu multa liniste, verdeata si flori, cu oameni ce pareau a se bucura intr-adevar de viata. Am zambit cand, mergand pe langa ocean, GPS-ul meu imi spunea ca acest traseu este imposibil sau cand, conducand pe Fisherman’s Wharf - o faleza cu restaurante si magazine, ma uitam pe ecranul care imi arata ca merg pe ocean si cumva chiar pornisem sa strabat Pacificul. 

Am luat pranzul mexican pe care mi-l dorisem si chiar berea mexicana, dupa care am pornit spre Monterey, celebra statiune din golful cu acelasi nume, un orasel parca desenat pentru turisti ce cauta relaxare, aceeasi liniste si zambetul ce te insoteste in fiecare pas pe care il faci: faleza cu aerul ei boem, zona de shopping in care simti de ce americanilor le place acest sport mai mult decat orice altceva, golful in care se odihnesc sute de iahturi care parca nu au opulenta celor ce le poti vedea la Marbella sau Porto Cervo, dar tocmai de-asta ti se par mult mai reale, asa cum ti se va parea, cu siguranta, si zambetul oamenilor de pe Coasta de Vest. 

Am parasit oraselul oarecum cu emotie, caci in toate site-urile mele scria: „Monterey – Big Sur, cea mai frumoasa portiune a CA 1" - California (CA) 1, Highway 1, Pacific Highway sau Cabrillo Highway mi s-a descoperit putin dupa iesirea din Monterey si e greu de descris in cuvinte ce sentiment poti avea conducand pe muchia dintre munte si ocean, serpuind ca o iluzie cu senzatia ca acum te vei opri intr-una dintre stancile ce se inalta in stanga ta sau ca te vei prabusi fara speranta in oceanul ce pare atat de aproape uneori, ca iti vine sa-l atingi! Ca sa te convingi ca totul este real, poti opri din mila in mila aproape, in punctele de belvedere amenajate pentru a admira peisajul sau pur si simplu pentru a-i lasa pe cei ce se grabesc sa te depaseasca... n-o sa vezi foarte multe masini ce se grabesc, dar, daca simti ca vrei sa lenevesti cu 30-40 mile pe ora, trage pe dreapta cand vezi pe cineva in oglinda retrovizoare, face parte din politetea rutiera americana. 

Am avut sansa sa stam trei nopti in Big Sur la Ventana Inn, un lodge construit undeva pe colinele statiunii. Au fost doua zile intregi in care am putut admira pe indelete peisajele ce le dezvaluie aceasta autostrada. Am mers in prima zi catre sud, traind la unul dintre punctele de belvedere poate una dintre cele mai frumoase experiente din calatoriile noastre: zborul condorilor! Nu mi-a venit sa cred cand am vazut primul condor intr-un copac de pe marginea oceanului, apoi, parca pentru a-mi arata ca nu visez, doi condori au planat in zboruri largi deasupra autostrazii, dinspre munte spre ocean, pierzandu-se in zare ca apoi sa revina pe alte trasee neasteptate. Ne-am bucurat de acest spectacol aproape o ora si parea a fi ceva nou de fiecare data cand un condor plana deasupra noastra. 

Am incercat sa ajungem la Jade Cove - unde se spune ca inca mai poti gasi bucatele mici de jad daca esti norocos, dar un sarpe ce nu parea deloc prietenos statea pe poteca ce ducea catre celebra plaja. Asa ca ne-am intors la masina si am continuat sa conducem... asa, fara tinta! E greu de spus daca exista un loc mai frumos, caci fiecare are ceva special si parca se potriveste starii de spirit, caci unele ti se dezavaluie innorate, iar altele insorite. 
 

Seara, am savurat cu adevarat un apus de soare si am sa-mi amintesc cum tarmul devenea din ce in ce mai rosu ca si cum s-ar fi aprins, ca apoi, dupa ce soarele se scufunda in ocean, sa remarc ca brusc, din spatele colinelor, a rasarit luna…


A doua zi, am condus catre Monterey lenevind pe autostrada si oprindu-ne de zeci de ori pentru a incerca sa prindem pe camera foto ceva din frumuseatea acestui loc, dar camerele foto nu au suflet, asa ca nici pozele nu poarta caldura si emotia acelor locuri. Am intrat pe 17 Miles Drive, un circuit ce serpuieste pe langa coasta si care dezvaluie linistea unei lumi ce pare la fel de veche si neschimbata ca si chiparosul crescut pe o stanca in ocean - The Lonely Cypress, cum este el cunoscut de 400 de ani. O alta stanca, e drept, mult mai mare, a devenit patria pasarilor, caci pe Bird’s Rock se odihnesc mii de pasari intr-o invalmaseala greu de inteles sau de explicat. Ne-am minunat si noi de copacii fantoma care par a veni din alte lumi si de chiparosii vechi de sute de ani, care isi inalta coroanele deasupra drumului ingust. Mi s-a parut firesc sa vad caprioarele la cativa metri de drum si veveritele ce itesc ochi curiosi aproape in fiecare loc unde am oprit. Am colindat apoi colinele din Carmel cu aerul lor boem, unde si-au gasit linistea si inspiratia cei mai importanti artisti ai Vestului si am ramas, ca toata lumea, impresionati de arhitectura bisericii spaniole, Carmel Mission, una din cele mai vechi din America. 

Cand in dimineata celei de-a treia zi, am trecut peste Bixby Creek Bridge, primul pod din lume construit intr-un singur arc la vremea lui, in anii ’30. Indreptandu-ma catre San Francisco, am avut regretul despartirii si am simtit nevoia sa imi iau la revedere ca de la cineva drag, caci Pacific Highway este mai mult decat o autostrada, pentru mine va ramane autostrada sufletului!

Newsletter Eturia

Fii la curent cu ofertele noastre si lasa-te inspirat de experientele Eturia!