Impresii Iordania - Aprilie 2013 Iulia & Traian

Nu stiu cum sinteti voi, dar mie mi se intimpla sa vreau sa vizitez o tara numai pentru ca m-am indragostit la un moment dat, poate fi si cu multi ani in urma, de o poza a acelor locuri. Misterul, frumusetea, unicitatea, culoarea, amintirile stirnite, toate aceste lucruri pot contribui deopotriva la construirea planurilor de a calatori in acel colt de lume. 

In Regatul Hasemit al Iordaniei am ajuns pornind de la un mare poster al Petrei , vazut cu multi ani in urma, in Berlin. “Die rosarote , geheimnisvolle Stadt der Nabatäer” sau “Petra, orasul roz si misterios al nabateenilor” mi-a animat imaginatia multor primaveri pentru ca nu stiu de ce, dar Petra am vrut sa o vad numai si numai primavara, in preajma Pastelui. Am aterizat la Amman intr-o dupa-amiaza frumoasa de aprilie, autobuzul purtindu-ne prin strazile aglomerate (desi cu un trafic mai putin haotic decit ne asteptam pentru o tara araba), marginite de piete, tarabe, case facute din roca galbuie de calcar, cafenele cu terase pe care se fumeaza narghilea, moschei din turnul carora muezinul isi chema tinguit, de cinci ori pe zi, credinciosii. 

Amman-ul este un oras in expansiune, care impresioneaza prin grija cu care sint concepute constructiile, publice sau private, astfel incit sa se integreze armonios in peisajul desertic din jur. Iordania este una din tarile cu cele mai mici rezerve de apa potabila din lume si de aceea, tot ce vezi in aceasta tara, inclusiv in Amman, este o lupta a omului de a supravietui decent si de a prospera, in ciuda acestor conditii naturale dificile. 

Iordania are o culoare speciala, data de stinci si desert. Atunci cind iesi din oras sa vizitezi Castelele Omeiazilor sau Gerasa (“Orasul celor 1000 de coloane”, cele mai spectaculoase vestigii romane vazute pina acum) , este un lucru obisnuit sa vezi in zare o ceata subtire, galbui-rosiatica, data de nisipul ridicat de vint. Este o culoare pe care tara aceasta atit de veche o are parca dintotdeauna. Desertul iordanian Wadi Rum (tineti minte filmul “Lawrence al Arabiei, nu?) este , dupa parerea mea, unul dintre cele mai spectaculoase locuri de pe pamint, prin combinatia extraordinara intre stinci razlete, care pot ajunge pina la 1700 m , si nisipul puternic rosiatic , extrem de fin, pe care caravanele nesfirsite de masini sau camile il stirnesc in urma lor. Un peisaj selenar, pe care cel mai simplu il parcurgi cu un 4X4, asa cum am facut si noi ....dar neaparat avind soferi beduini . Pentru cei mai indrazneti si mai antrenati insa, se pare ca experienta ultima este sa faca hiking in Wadi Rum si sa petreaca o noapte intr-un cort, sub clar de luna. 

Beduinii, oamenii nomazi ai desertului, desi sint prezenti in practic oricare desert al Orientulu Mijlociu, sint o mindrie particulara a Iordaniei si un simbol national. Populatie guvernata de ierarhii familiale stricte si de un profund sentiment al onoarei, beduinii sint faimosi in intreaga lume pentru ospitalitatea lor fata de straini. Ritualul beduin de intimpinare a musafirilor, al celor trei cesti de cafea (prima pentru suflet, a doua pentru sabie, a treia pentru musafir) arata valorile dupa care se guverneaza aceasta comunitate atit de speciala. Calaretii chipesi, purtind unul dintre cele mai frumoase costume din Orientul Mijlociu (tunica kaki si kouffieh-ul alb-rosu, fixat de agal, cordonul negru care incoroneaza barbatii), femei cu valuri negre, sub care se ivesc din cind in cind bratari grele, de aur, sau femei in port traditional, cu bijuterii de exceptie, de o modernitate extraordinara, toate acestea pot fi vazute atunci cind mergeti in Wadi Rum. 

Iordania este, asemeni Romaniei, o tara care s-a aflat la confluenta foarte multor civilizatii. De aceea poarta pe trupul ei vestigii numeroase, nu numai omeiade, nabateene, grecesti, romane, persane, otomane, dar si crestine. Aici, pe malul Iordanului, am vazut locul unde se presupune ca ar fi fost botezat Cristos de catre Ioan Botezatorul, acest lucru fiind sustinut, se pare, de foarte multe insemnari biblice si nu numai. Calatoria spre locul de Botez este una mistica , la fiecare raspintie putind sa intilnesti locuri descrise in Biblie, izvoare, ruine de mii de ani ale unor prime constructii religioase crestine, dar si simpla iluzie a unor poteci pe care poate cindva a calcat Isus. In contradictie cu austeritatea malului iordanian, malul israelian, aflat la cinci metri distanta, debordeaza de instinctul afacerii. Cohorte de turisti crestini , imbracati in mantii albe, furnizate de centrele de inchiriere cochete, care au fost cu promptitudine construite in apropiere, primesc rutinier botezul Iordanului. 

Candva parte a unui teritoriu pe care nu existau atitea granite ca in ziua de azi, Iordania este totodata si tara Muntelui Nebo, muntele sfint al evreilor, locul de unde Moise a vazut Tara Sfinta, unde nu a apucat sa ajunga niciodata, dar si presupusul loc al mormintului lui (conform credintei crestine). Cind zilele sint senine, asa cum a fost cea a vizitei noastre, Marea Moarta , Ierihonul si Ierusalemul se vad in departare, peste intinderea arida, nesfirsita, din fata muntelui. 

Pe langa desert si spectaculoasele canioane muntoase din rezervatia naturala Dana, Marea Moartea este o alta atractie naturala de prima mina a Iordaniei. Aflata la -400 m, aceasta mare cu apa aproape uleioasa, saturata de o concentratie de minerale care este unica in lume, este un loc absolut spectaculos. Sa stai pe spate in aceasta apa, citind, nu este o poza de reclama. Am regretat ca a doua zi nu am putut intra in apa, din cauza valurilor modeste. 

Asa cum gardianul plajii ne-a explicat, ar fi fost prea riscant daca apa aceea ne-ar fi intrat din greseala, in ochi. Am lasat la urma sa povestesc despre Petra, locul pentru care am ajuns in Iordania. Desi probabil fondata cu citeva sute de ani i.C, Petra nu a fost cunoscuta civilizatiei vestice decit in 1812, fiind ascunsa absolut genial de canionul care o adaposteste. Prin valoarea vestigiilor descoperite aici si prin frumusetea extraordinara a constructiilor (Al Khazneh – Trezoreria si El Deir – Basilica), dar si prin misterul civilizatiei nabateene, care nu s-a lasat niciodata complet dezvaluit, Petra este considerata una dintre cele Sapte minuni ale lumii moderne. 

Am vrut atit de mult sa ajung aici incit nici faptul ca mi-am scrintit grav glezna, exact la inceputul Siq-ului (superbul canion de 1.5 km lungime si pina la 200 m in inaltime, care duce la Trezorerie), nici cele 800 de trepte pina la Basilica , nici multiplele cazaturi pe care le-am avut pentru ca ma uitam pe sus, uimita de frumusetea a ce vedeam, nu m-au facut sa abandonez. Petra nu prea este de povestit , ci de simtit si vazut... neaparat ziua si neaparat noaptea. 

Cand mergi la Petra noaptea ai de parcurs din nou Siq-ul, de data aceasta marginit de o parte si de alta de sute de luminari. La capatul acestei calatorii in noapte, cand numai soaptele se aud, te asteapta imaginea minune a Trezoreriei, luminata de sutele de luminari care ii sint asternute la intrare. Mergeti in Iordania si nu veti regreta. E foarte posibil sa aveti o surpriza de proportii descoperind nu numai o destinatie turistica spectaculoasa, dar si oameni care au o traditie a ospitalitatii invatata de mii de ani. 

Aziz, ghidul nostru, un iordanian ortodox, a fost desavarsit. Prin cunostintele lui, condimentate de bancurile spumoase pe care ni le spunea in romana (studiase medicina in Cluj, in anii '70 , si ne vorbea limba in modul cel mai fermecator posibil) , dar si prin micile surprize pe care ni le facea pe drum (ne cumpara falafel, naut proaspat, lipie cu zatar sau dulciuri traditionale), Iordania a fost si mai frumoasa. Pentru noi amintirea ei nu mai este acum legata de un poster, ci de suflet. 

Are culoarea roz a Petrei si a desertului Wadi Rum. Miroase intens a ambra, cafea , zatar si a stinjenei negri. Si are muzica ritmica a tobelor de la Gerasa, cind un grup de zeci de fete de scoala a inceput sa danseze spontan in amfiteatrul roman construit de imparatul Traian, in primul secol dupa Cristos.