Impresii China - martie Roxana

De 8 Martie, respectand de-acum traditia, adica excursie doar cu fetele, anul acesta am fost in China. Nu cred ca ne-am fi aventurat atat de departe daca nu ar fi fost circuitul atat de bine pus la punct de catre Eturia. China era o destinatie din Bucket List, dar nici prin gand nu-mi trecea ca o sa vad atatea lucruri frumoase. 

Am plecat din Bucuresti, cu Qatar Airways pana in Doha. Zborul a durat 5h si … surpriza! Aeronava pentru Beijing trebuia schimbata, asa ca plecarea s-a amanat cu 3 ore. Aeroportul din Doha e mare si impresionant, dar aerul conditionat bate de zici ca esti iarna in Baragan. Foarte aglomerat, putine locuri libere unde sa stam. N-am putut sa adorm, in primul rand din cauza “vantului”, simteam curentul desi imi pusesem in cap si esarfa si puloverul si in al doilea rand, scaunul pe care am stat nu era tocmai comod. Am colindat magazinele, am mancat ceva, m-am uitat la oameni si la hainele lor. 

Zborul spre Beijing a fost ok. A durat 8 ore in care n-am reusit sa dormit foarte mult, am urmarit filme si seriale, din cand in cand m-am mai uitat pe geam, mai ales cand am ajuns deasupra muntilor Himalaya. 
In Beijing am fost intampinati de ghidul nostru, Charlie, un chinez foarte simpatic si mereu zambitor. Ne-am indreptat spre un restaurant traditional unde am luat masa. Un bucatar a taiat in fata noastra vestita rata de Pekin. Aici am facut cunostinta cu intreg grupul, format din 12 persoane.
Apoi spre hotelul Tangram, care avea sa ne gazduiasca urmatoarele 3 nopti. Aproape de hotel aveam un 7-eleven de unde ne aprovizionam cu apa, suc si dulciuri. Se afla parca intre al doilea si al treilea ring, deci o zona ok. Micul dejun nu a fost asa variat, aveau si mancare chinezeasca si cateva feluri de mezeluri, branza, legume.       
  
In prima zi, dis de dimineata am plecat spre Marele Zid. Am facut o scurta oprire la Muzeul Jadului, unde o doamna ne-a aratat si explicat cum se extrage, cum se prelucreaza jadul, care este diferenta dintre jad si jadeit. Am aflat despre Family Ball, cum se realizeaza si faptul ca reprezinta generatiile dintr-o familie. Unele exponate, animale de jad, erau destul de mari si la fel de costisitoare. Apoi am ajuns intr-o sala de unde se puteau cumpara statuete sau bijuterii.             
Badaling este situat la vreo 70 km de Beijing si este locul unde am vizitat o sectiune a zidului, cea mai aglomerata, dupa cum se zice. Pe sosea, oriunde intorcei capul, vedeai o particica din zid, cu turnuri din loc in loc.
Am urcat cu telegondola si am avut timp mai bine de o ora sa exploram si sa ne facem poze. Sunt portiuni pe care le faci lejer, la pas, dar si unele in care diferenta de nivel intre trepte depaseste 30 cm. Ne-am bucurat ca nu a fost o zi ploioasa, pentru ca ar fi facut plimbarea destul de dificila, chiar si cu bara de sprijin.  Turistii erau in proportie mare chinezi, foarte galagiosi. Cred ca totusi aici am vazut mai multi turisti non-chinezi decat in alte parti din Beijing. Plimbarea necesita o imbracaminte contra vantului dar si putina conditie fizica. Eu am cam suferit putin la intoarcere, pentru ca ne aventurasem cam mult coborand, iar la urcare, si cu o geaca groasa si grea, mi-a fost mai greu. 
De la Badaling am plecat sa luam pranzul intr-un restaurant aflat intr-o fabrica de cloisonné, Jin Dian. La intrare, era atelierul in care se prelucra cuprul si se construia modelul. Conditiile in care lucrau nu mi s-au parut tocmai ok. Era foarte frig si batea vantul in sala. Pe partea laterala, erau expuse foarte multe astfel de vase, de diferite marimi. La etaj era restaurantul in care am mancat, apoi am mai petrecut putin timp in magazin. 

Dupa inca o ora de mers cu microbuzul am ajuns la mormintele dinastiei Ming. Mormintele sunt raspandite intr-un complex foarte mare, dar nu pot fi vizitate. Chang Ling, mausoleul imparatului Yongle are in mijloc statuia de bronz a imparatului. Memorial Tower este un turn in care se afla o piatra pe care este scris numele imparatului. Am urcat si noi pe terasa turnului, sa admiram privelistea. Nimic nu e asezat la intamplare. 

Palatul de Vara a fost restaurat de imparateasa vaduva Cixi, care a condus China jumatate de secol. Parcul se intinde pe o suprafata de 300 ha - din care lacul ocupa o buna parte -  si este spectaculos: gradini, copaci de sute de ani, pagode, poduri,  pavilioane. Marele coridor are o lungime de 700 m si este frumos colorat si decorat. Ne-am plimbat la adapostul coridorului pe langa sutele de turisti pana cand am ajuns la barca de marmura. De partea cealalta a podului erau ancorate multe barci, probabil inca nu se deschisese sezonul. Mi-a placut mult aceasta gradina imperiala, dar cred ca ar fi fost cu adevarat impresionant de vizitat intr-o zi de primavara, cand toate florile ar fi fost inflorite. Imi pare rau ca nu am mers si pe partea cealalta a complexului, unde era podul cu 17 arce, dar timpul nu ne mai permitea.
La sfarsitul vizitei, Charlie ne-a propus o excursie optionala, care a cuprins parcul olimpic, o plimbare pe Food Street si The Place, locul in care se afla un ecran suspendat gigantic. Ne-am plimbat in parcul construit pentru Olimpiada din 2008 pana la stadion si am urmarit jocul de lumini de pe Cubul de Apa. 
Strada cu mancare Wangfujing este un paradis alimentar pentru cei curiosi si curajosi: gandaci, serpi, viermi, greieri, fructe de mare, dar si tot felul de combinatii dulci. Nu am mancat nimic, desi m-ar fi tentat unele feluri pe baza de fructe. 
Ecranul din The Place, din centrul Beijingului, este cel mai mare ecran cu led-uri din lume. Are o lungime de 220 m si 27m latime si am vizionat un film cu dragoni. Cum ar fi fost sa fie vara, sa te intinzi pe jos si sa te uiti?
Mi-a placut foarte mult ca Charlie a inclus acest obiectiv in excursie, pentru ca de dimineata, inainte sa plecam, chiar eu l-am intrebat unde se afla si daca este departe. 

In ziua urmatoare, trebuia sa vizitam piata Tiananmen, dar pentru ca avea loc un congres al Partidului comunist, nu am avut voie sa o traversam. Erau foarte multe autocare, probabil membri ai partidului veniti din toata tara si era plin de politie. Drumul era ingradit si nu prea aveai voie sa te opresti si sa faci poze. Piata m-a impresionat prin dimensiune, nu prin arhitectura. Cred ca incap 1 milion de oameni, asa cum am citit. Are un obelisc in mijloc, un simbol comunist, evident. Mi s-a parut stranie alaturarea celor doua lumi,  comunista si imperiala, odata cu intrarea in Orasul interzis, pe al carui perete rosu sta portretul lui Mao.    
Palatul imperial este practic un oras cu aproape 1000 de cladiri, in care au locuit imparatii impreuna cu familiile lor si in care omul de rand nu avea voie sa calce. Culorile predominate sunt cele imperiale, rosu si galben. Drumul de la nord la sud a durat vreo 2-3 ore si am trecut prin porti, curti, terase, iar in final ne-am oprit in gradina imperiala. Munti artificiali si verdeata multa, dar iarasi cred ca primavara-vara ar fi ceva de vis. Aglomeratie foarte mare, nu cred ca din cauza ca era duminica. Multe grupuri de chinezi, cu sepci identice, dar si filipinezi, japonezi.  
Urmatoarea oprire a fost la o casa de ceai. Cand am intrat, ne-a intampinat o aroma placuta si am fost condusi intr-un separeu, la o masa mare. Am asistat la ceremonia de pregatire, preparare si servire a ceaiului. Am degustat mai multe tipuri de ceai, dintre care cel de iasomie si cel de fructe mi-au placut cel mai mult. Din magazinul aflat in interior, mi-am cumparat ceaiurile care m-au incantat si o cana speciala, careia i se modifica desenul in contact cu apa fierbinte. Drept cadou am primit si un Pipi Boy, o statueta confectionata dintr-un material special, care scoate apa printr-o anumita parte a corpului. 
Pranzul a fost intr-un restaurant foarte luxos, de altfel plin de straini. Din pacate nu au adus toate felurile de mancare si Charlie s-a certat putin cu ei.

Templul Cerului este situat in mijlocul unui parc imens si era folosit de imparati pentru rugaciune.  Pavilionul principal se afla pe o terasa cu 3 nivele si este construit din lemn. Cele trei inele ale acoperisului si culoarea albastra simbolizeaza cerul.  In drum spre microbuz, in parc am observat foarte multi chinezi care jucau carti.
Aici se termina programul inclus, dar am vrut totusi sa mai facem ceva. Charlie ne-a adus in locul de unde puteam lua ricsa spre Hutong-urile din Beijing. Cred ca am nimerit un vitezoman, pentru ca ii depasea pe toti si trecea la limita pe langa masini. Am vizitat o casa traditionala, unde se pictau sticlute pe dinauntru si Charlie ne-a povestit despre oamenii care locuiesc acolo. 
Dupa atatea chestii traditionale, temple si pagode, i-am cerut lui Charlie sa ne duca intr-un loc cu magazine si mancare, sa fim si noi putin de capul nostru in Beijing. Ne-am plimbat cateva ore si ne-am oprit la un restaurant pe o straduta laterala, unde am mancat. 
Spre seara, ne-am urcat intr-un taxi si ne-am intors hotel. Dimineata urmatoare era ultima petrecuta in Beijing. Cu micul dejun in brate, ne-am urcat in microbuz si am plecat spre gara. Gara din Beijing pare un aeroport, multe magazine, restaurante, cafenele, dar si multa politie. Chiar in mijloc, cumva ridicati pe un podium, erau 2 politisti cu mitraliere.  Mi-au placut uniformele angajatelor CRH, initial am crezut ca sunt de la Qatar. Am citit intr-o carte despre felul in care trateaza ei uniformele, despre faptul ca au si un institut care face cercetari in aceasta privinta. Inainte sa intram pe peron se desfasoara un intreg ritual. Ne-am asezat pe doua randuri in fata turnichetilor si una din angajate a zis o “poveste”, s-a inclinat si apoi am putut trece mai departe. Am facut 1300 de km in 5 ore, ceea ce spune multe despre tara asta comunista. 

In Shanghai ne-a intampinat noul ghid, Hans, si, de data asta cu autocarul, ne-am indreptat spre hotel. Hans vorbea foarte bine engleza, era foarte bine documentat si era membu al partidului. Probabil de asta nici nu a socializat foarte mult cu noi pe teme gen Facebook/ Google, pentru ca este ilegal sa le accesezi. 
Hotelul este situat intr-o zona comerciala, multe magazine, acces rapid la metrou si tren, banca, restaurante. Dupa ce ne-am cazat si ne-am aventurat prin zona, spre seara am plecat spre Bund de unde am luat o croaziera de noapte pe raul Huangpu. Vasul era foarte elegant, cel putin pe puntea din mijloc ziceai ca esti pe Titanic. Din cauza smogului insa, am putut vedea doar jumatate din cladirile din cartierul Pudong, adica nu i-am vazut niciuneia ultimele etaje. Oricum, croaziera a fost placuta, era destul de cald la acea ora, am putut admira cladirile vechi in stil European de pe Bund si luminile din cartierul financiar. 
Seara, ne-am oprit in fata hotelului, atrase de muzica. Fiind foarte mare piata, se adunau grupuri care dansau sau faceau miscare, in fiecare colt. Undeva in lateral un grup de cel putin 50 de fete dansau la fel sau faceau un fel de gimnastica aerobica. Altii, printre care destui oameni mai in varsta, dansau cate doi. Noi ne-am asezat pe o banca sa ne uitam la ei. O tipa iesise sa-si plimbe cainele, a facut un dans si a plecat mai departe. Altul a coborat din autobuz si s-a oprit si el sa danseze putin. Un chinez mai in varsta ne-a intrebat de unde suntem si cand i-am spus ca din Bucuresti, a inceput sa ne spuna toate cuvintele care ii aminteau de Romania: Ceausescu, Carpati, Dunare, Constanta. A fost foarte simpatic, dansa, apoi isi mai aducea aminte ceva si venea sa ne spuna. 

Ziua urmatoare a fost plina: Templul lui Buddha de Jad, Gradinile YuYuan si spre seara, un spectacol acrobatic. 
Templul lui Buddha de Jad a fost impresionant mai ales prin faptul ca am avut ce vedea inauntru - spre deosebire de Beijing, unde templele sau alte cladiri erau aproape goale. Charlie ne explicase atunci ca mare parte din obiecte au fost furate, sau luate de altii in timpul razboaielor. Nu degeaba British Museum are atatea camera dedicate civilizatiei chineze.  
Hans ne-a povestit multe despre Buddhism in general, despre cum a ajuns in China si ce reprezinta fiecare statuie din templu. Principala atractie se afla la etaj si este un Buddha sculptat intr-o singura bucata de jad alb, decorat cu pietre pretioase. Aici am vazut si doi calugari buddisti, unul statea pe Facebook – au vazut cei din grup. 
Gradina Yuyuan a fost construita de un demnitar chinez pentru parintii lui si a suferit mari modificari in decursul celor 450 de ani de existenta. Este un labirint printre iazuri cu pesti koi si pavilioane. Magnoliile erau inflorite, asa ca ne-am bucurat si de o pata de culoare printre atatea pietre, apa si bambusi. Zidurile sunt decorate cu statui, dragoni sau scene de lupta. Gradinile nu sunt amenajate ca cele europene, care urmeaza o linie clara si un model. Parea ca plantele sunt aici dintotdeauna.

A sosit si binemeritata pauza, o ora in bazarul din centrul Shanghaiului.  Magazine multe si colorate, diversi artisti – cum ar fi cel care picta cu unghia. Nu prea imi venea sa negociez, adica mi-a iesit de cele mai multe ori, dar gandul ca trebuie sa fac asta era putin stresant. Hans ne spusese ca trebuie sa pornim de la un pret mai mic de jumatate: daca ceva costa 100 yuani, sa cerem 40. N-as putea sa fac asta in fiecare zi. Oricum, in magazinele mari, unde pretul este afisat, nu se negociaza. 
Ultima activitate cu grupul a fost vizita la fabrica de matase. Prezentarea a inceput cu diferitele stadii ale viermilor de matase, apoi am intrat in magazin. In prima sala am participat si noi la intinderea unei „foi” pentru plapuma de mastase. Pe scurt, daca in cocon se gasesc doua larve, matasea se foloseste ca umplutura pentru plapumi si perne, daca este o singura larva, in tesaturi (haine, tablouri etc). Majoritatea din grup s-au inghesuit sa isi cumpere plapumi, cea mai mare avand pretul cam echivalentul a 250 de lei. Eu si Irina ne-am cumparat cate o perna de matase care se face plapuma, foarte frumoasa si ca perna decorativa (300 yuani). In urmatoarea sala a magazinului erau hainele: camase, bluze, esarfe, pijamale, portofele si ale obiecte din matase. 
Excursia optionala pe care ne-a propus-o Hans a fost un spectacol de acrobatie. Numerele au fost din ce in ce mai spectaculoase, au avut dans, acrobatii, lumini, costume si muzica live. S-a incheiat cu un numar cu motociclete. Pe rand, intr-un glob intrau motociclete si mergeau in acelasi timp. 
Penultima zi in Shanghai a fost libera. Ne-am facut un grup simpatic (Irina, Monica, Claudia si Alex) si am plecat sa exploram Pudongul. Am luat metroul folosind cartele de o zi si am coborat la statia Lujiazui. Am traversat pasarela de deasupra autostrazii si ne-am luat bilete pentru Oriental Pearl. Doua chestii m-au impresionat aici: podeaua transparenta si muzeul. 

Am avut o usoara retinere cand am pasit pentru prima data pe pardoseala de sticla, dar m-am obisnuit repede. Am facut poze din toate unghiurile posibile. Se vedeau toate cladirile din Pudong, la fel si cele de pe Bund, cu raul Huangpu in fata. O senzatie mai ciudata m-a incercat atunci cand m-am oprit deasupra strazii, peste care treceau masini.  Turnul are 468 m, liftul merge cu o viteza foarte mare. Ultima bila este amenajata ca o capsula spatiala, dar nu m-a dat pe spate. 
Legat de muzeu, sincer ma asteptam sa vad vaze si oale. Dar a fost o adevarata surpriza! In subsolul Perlei Orientului a fost recreat orasul vechi, punand accent pe perioada de la inceputul secolului trecut pana dupa cel de-al doilea razboi mondial. Au fost recreate scene din viata  locuitorilor - magazine traditionale, sala de judecata, bursa, baruri, case de ceai, strazi si cladiri, cu lumini si sunete, unele in marime naturala, astfel ca manechinele din ceara pareau atat de reale!   Mi-a placut o diorama cu Bundul, toate cladirile vechi de-a lungul raului, pe timp de zi si de noapte. La intrarea in muzeu exista o colectie de mijloace de transport – tramvaie cu tot cu vatman si cu pasageri, masini de epoca etc. 

Din Pudong am luat metroul o statie, sa ajungem in Piata Poporului. Am traversat parcul inconjurat de zgarie-nori si am luat-o pe bulevardul Nanjing pana pe Bund. Aici am putut in sfarsit sa admiram cladirile din Pudong in intregime si am facut o gramada de poze. 
Ultima zi am petrecut-o in Zhujiajiao, supranumit Venetia Orientului. Am mers cu tot cu bagaje, pentru ca de la ora 23 aveam avionul spre Doha si nu ne mai intorceam la hotel. Zhujiajiao este afla la 60 km de Shanghai si este un orasel cu apa multa, canale, multe poduri si un bazar situat pe mai multe strazi, de ambele parti ale raului. Cand am ajuns, am facut o plimbare cu barca, in grupuri de 6 persoane. Am coborat in celalalt capat al canalului si am avut la dispozitie 3h sa ne plimbam prin bazar. 
Dupa lungi asteptari si proasta organizare, mai ales in aeroportul din Doha, pe 11 martie am ajuns acasa. Nici in Shanghai, nici in Doha, desi erau foarte multe ghisee, nu erau deschise decat cateva si a fost foarte, foarte aglomerat. In Doha chiar ne puneam problema daca mai prindem avionul. De mers prin magazine sau de mancat ceva inainte nici nu a mai fost vorba.

In final, pot sa spun ca Shanghai mi-a placut mai mult decat Beijing. 
Mi-ar fi placut sa ma duc si mai pregatita in ceea ce priveste istoria si civilizatia Chinei. M-am documentat inainte, dar as fi putut sa fac un efort mai mare. M-a impresionat infrastructura: reteaua de autostrazi, garile si trenurile de mare viteza, terminalul aeroportului din Beijing, cum e organizat Beijingul pe “ring-uri”.
Foarte, foarte curat. Si nu pentru ei sunt ordonati, din contra arunca ambalajele pe strada, dar peste tot e un chinez mic care strange, cu matura si  farasul dupa el.
M-am simtit in siguranta tot timpul. In afara de faptul ca Charlie ne spusese ca sunt camere peste tot, ca nu sunt hoti, nu am simtit teama asta a europenilor legata de atentate. Cand intrai la tren, metrou, de fiecare data lasai rucsacul pe o banda spre a fi examinat. 
Singura bila foarte neagra as da-o faptului ca internetul a mers foarte greu, astfel nu am putut vorbi acasa foarte des. As adauga si lipsa manierelor unor turisti chinezi, care se impingeau si se bagau in fata. O alta chestie cu care nu m-am obisnuit a fost scuipatul pe strada, atat barbatii, cat si femeile...