Impresii Brazilia & Argentina - noiembrie Catalina

Am pornit spre Brazilia si Argentina cu lectiile facute in materie de ce sa facem, dar mai ales in materie de ce sa nu facem, cu atat de multe sfaturi care incepeau cu “sa nu” ...incat incepusem sa cred ca ne vom petrece concediul mancand biscuiti cu apa plata imbuteliata, privind peisajul de la geamul inchis al hotelului.Parea ca in saptamanile de dinaintea plecarii toata lumea isi amintise ca stie pe altcineva care a fost jefuit sau agresat in Rio sau care a facut cel putin o indigestie crunta, care i-a stricat tot concediul. Impreuna cu prejudecatile noastre am ajuns cu bine la hotel, dupa o cursa cu un taximetrist care, cu peste 100 km/ora, se strecura abil prin traficul nocturn aglomerat din metropola, pe poduri si prin tuneluri care probabil au inspirat o multime de jocuri video din categoria Need for Speed. Iar de a doua zi, ideile cu care venisem au ramas in bagaje pentru alta data. 

In cele 3 zile petrecute in Rio am descoperit un oras vibrant, plin de culoare, de arome si gusturi amestecate, de oameni de toate conditiile care se bucura de soare pe aceleasi plaje, pasind cu aceeasi nonsalanta in omniprezentii slapi. La Copacabana, am baut cu placere aqua de coco direct din nuca si caipirinha (da, cu gheata in ea) si am mancat pao de queijo in cafenele cochete, dar si “clatite” de tapioca facute in fata noastra si vandute la colt de strada. Am mers si cu taxiul cu aer conditionat, dar si cu autobuzul local spre Corcovado si Pao de Acucar, si ne-am plimbat cu orele pe stradutele din spatele plajelor, dar favelele cocotate pe coasta dealurilor le-am privit doar de departe.

Am vizitat rapid si centrul orasului, dar am inteles in scurt timp ca nu e o zona care sa le ofere turistilor prea multe bucurii. Ne-am intalnit pana si cu Mos Craciun, care, in costum complet la cele peste 30 de grade, se fotografia cu copiii asezati cuminti la coada, in mall. Cascadele de la Iguazu au fost, intr-un fel, o terapie-soc cu aer curat, apa si verdeata. Cele doua parcuri, brazilian si argentinian, isi au fiecare farmecul sau si ambele trebuie parcurse pe indelete, pentru ca ofera perspective diferite si atractii diferite, in functie de gustul turistului si apetitul pentru… adrenalina. Omniprezenti sunt insa simpaticii coatis, in cautare de hrana, fie ea de la natura sau de la turistii care ii momesc sa stea la poza. Abia dupa ce strabati traseele de-a lungul si de-a latul parcului, cu barca, trenuletul sau mergand la pas, intelegi cu adevarat de ce atrage atat de multi turisti din toata lumea. In plus, orice taximetrist care te ia de la aeroport sau de la hotel se transforma, fie ca vrei, fie ca nu, intr-un ghid atoatestiutor, care, intr-un amestec de spaniola, engleza si gesticulat, iti va spune exact cat sa stai in parc, ce atractii iti recomanda si la ce ora vine sa te ia ca sa te duca inapoi la hotel. 

Cand am ajuns in Buenos Aires, la care visam de multa vreme, am avut un vag sentiment de familiar, de “acasa”, pe care am reusit sa ni-l explicam abia dupa ce am realizat cat de mult seamana, pe de o parte, cu orasele europene, dar si cu metropolele americane in care zgarie-norii domina peisajul. Si, printre ele, dansatorii de tango, vanzatorii de obiecte artizanale si copacii de jacaranda, cu florile lor mov. Friptura de vita argentiana chiar e atat de buna pe cat se spune, iar multe sortimente de empanadas pot multumi orice vegetarian mofturos. Si pentru ca timpul a fost putin si locurile de vazut multe, speram sa ne intoarcem candva.