Experienta Jamaicana Florin

Florin
Experienta Jamaicana

Incep anul cu stabilirea unei liste de dorinte in noaptea de Anul Nou, dar, in ultimii ani, constat ca inchei anul cu unele calatorii in afara listei predefinite de dorinte, prin zone cu totul nebanuite. 

O sclipire de moment ma face sa petrec zece zile in insula ritmurilor reggae si a regelui Bob Marley. Nu sunt mare iubitor al lui Marley, nici „iarba” verde de acasa nu face parte din stilul meu bio de a-mi trai viata, insa, in momentul in care aterizezi in Jamaica pe o caldura sufocanta si din aeroport te preia un localnic pe ritmul „Everything’s Gonna Be Alright”, simti ca esti pe maini bune! Drumul pana la resort este o aventura de trafic galagios, fructe parfumate si coapte ce stau piramidal pe marginea strazii, asteptand sa fi devorate, o masina in fata noastra careia ii ia foc motorul si sar toti soferii sa ajute, verdeata multa prin toate localitatile da abia se vad casele in culoarea rosie-aramie de la apusul soarelui. Suntem intampinati in resort cu un punch de fructe imbogatit cu savoarea romului Appleton - asa aflam si degustam romul lor traditional. Hotelul este la nivelul asteptarilor mele de cinci stele stralucitoare, imbina toate detaliile cu bun gust, atmosfera pianului din colt ma captiveaza pe loc, multe mirosuri placute; camera este intr-una dintre vilute, printre alei verzi de palmieri, flori si gazon mereu proaspat. Suntem condusi de un localnic amabil pana la camera, ne instalam rapid si fugim pe plaja sa testam mirosul Marii Caraibilor, nisipul fin si apa incredibil de calda. Cum sa nu merite efortul de a munci, a iubi si a trai din plin pentru o ora, un minut, o secunda de fericire?! 

Ziua urmatoare, dam trezirea la sase dimineata pe fundalul trilurilor de pasari cantatoare; soarele straluceste la maximum pe cer, asa ca mergem direct pe plaja, trecand prin foisorul instalat pentru nuntile americane ce au loc aici. Cu mare bucurie, as reface ceremonialul de cerere in casatorie/nunta de dragul acestor locuri si a celei ce imi completeaza viata si face sa straluceasca orice colt din lumea asta. Dupa o baie matinala, servim micul dejun bogat in fructe exotice, papaya, fructul pasiunii, maracuja, jack-fruit, o sampanie si gata – fuga, din nou, la o plimbare pe plaja pentru a explora imprejurimile resortului! Plin de vanzatori ambulanti adrenalizati bine de marijuana, unii mai expansivi, altii mai amabili, unii facand pe loc figurine din nuci de cocos, broscute testoase cu capul miscator si multe altele. 

Continuam sa exploram hotelul si serviciile oferite, ne antrenam in toate jocurile si activitatile organizate de resort, facem o baie de soare (un adevarat balsam pentru iarna ce ne asteapta acasa). La pranz, descoperim delicatesa locala, jerk chicken, un pui la gratar pe lemne facut pe plaja, zdrobit bine cu tocatorul bucatarului si servit cu sosurile picante jerk, orez si salata. 

Dupa ziua de relaxare, urmeaza o zi de explorare pentru a descoperi casa natala a lui Bob Marley - ne echipam cu un rucsacel, aparatul foto, costume de plaja si multa voie buna, fara sa fumam vreun pai. Pe drum, ne oprim sa ne alimentam cu ginger juice jamaican, dulciuri si chewing. Drumul este lung, multe curbe, sate pline de cocioabe, verdeata cat cuprinde si multe desene sau picturi murale cu Bob. De la cei doi tineri jamaicani (soferul si asistentul sau), aflam ca viata jamaicana e frumoasa, „no worries”, clipa trebuie traita la maximum, iubirea nu are limite sau conditionari de acte, iubesc multe femei si au multi copii. Nu se plang de traiul la limita, banii le ajung, dar tot timpul isi doresc mai mult - fiindca sustin ca sunt platiti ca sclavi si faptul ca sunt negri ii defavorizeaza. Bob e un fel de zeu al lor, il iubesc, ii adora muzica, mesajele melodiilor sunt un stil de viata si marijuana este cea mai buna metoda de a da randament! Dupa doua ore si jumatate, ajungem si in oraselul Nine Miles al lui Bob, urcam pe o panta abrupta pana la casa lui si suntem intampinati de cativa oamenii de-ai locului ce ne ademenesc cu marfa locala. Spatiul de acolo - Zion - este bine amenajat: o curte mare unde intri cu masina si se inchid portile, un restaurant colorat, muzica reggae, multa bere si rom. Platim biletul de intrare (19$/pers). Ghidul, Captain Crazy, este un localnic masiv, simpatic si glumet, dar greu ii intram in gratii. Domina o stare de lene sau plictis, imbinata cu relaxare in toti. Turul incepe cu o formatie locala ce interpreteaza trei melodii ale lui Bob, toti cu caciuli colorate pe cap ce acopera Jamaican braides si continua cu sloganul specific „Red is for the blood, green is for the grass, yellow is for the sun”. In casa aceasta, si-a trait o parte din viata Bob, prima tinerete, primele amoruri. Aici a fost crescut de mama lui, o persoana foarte iubita si apreciata de jamaicani. Casuta este mica, dar plina de obiecte ce au capatat valoare de cult - cateva fotografii, prosoape si cuverturi cu chipul lui. Se spune ca patul din fier ar fi chiar cel al lui Bob Marley, iar turistele sunt avertizate ca cine il atinge, ramane insarcinata (dupa faima artistului care a lasat 11 copii in urma lui, legitimi si nelegitimi, plus doi copii infiati). In fata casei, se afla rock meditation, piatra pe care statea Bob si isi compunea melodiile. Se vede ca regele si-a trait intens viata, a compus muzica reggae la fel cum a trait, simplu, si tot ce a castigat a fost dragostea jamaicanilor, promovarea tarii lui si a muzicii reggae, mesajul lui fiind un stil de viata al locuitorilor insulei. Mare sustinator si profet al miscarii rastafari nascute in Etiopia, proclama Africa drept Zion, el promovand-o si in cantece lui. Aceasta legenda atrage incontinuu multi turisti, in special americani si canadieni, care vin anual in Jamaica. 

Urmatoarea oprire este la Mistic Mountain. Alegem o plimbare cu telefericul pe deasupra padurii tropicale, admirand in zare apa caraibiana si plajele aurii. Tot aici, este un restaurant dragut si o piscina unde te poti relaxa mai mult timp. Insa, in aceasta parte a insulei, ploua des si vedem cum se aduna norii, asa ca plecam spre cascadele galagioase Dunn‘s Falls, care ne fascineaza cel mai mult. Ne achizitionam papuci speciali, luam costumele de baie si coboram in josul apei, direct in mare, unde se varsa cascada. Sunt multe grupuri de turisti si stam in spatele unuia, care e ghidat de un localnic pentru urmarirea traseului pe pietre si pasii ce trebuie facuti. Fascinanta caderea zgomotoasa de apa pe pietrele slefuite, apa calda si spumoasa, efortul de a taia apa, toate ne dau adrenalina si contureaza o zi jamaicana unica in viata noastra. 

Escaladam cu multa pasiune, traseul durand o ora, ca la final sa inceapa o ploaie tropicala. Ajunsi la hotel, unde ne asteapta soarele, fugim pe plaja sa prindem apusul - stim ca este frumos, lung si intens. Petrecem o ora admirand peisajul si facand fotografii, plimbandu-ne pe plaja si ascultand muzica buna de pe catamaranul ce plimba turisti in lumina de la apus. Seara o petrecem la frumosul spectacol organizat de echipa de entertainment, servim o cina delicioasa, dansam si ramanem pe plaja, sub lumina lunii. 

Ziua urmatoare, ne odihim la hotel, profitam sa socializam cu alti turisti si cu angajatii hotelului. Dis-de-dimineata, facem o ora de aquagym in mare, participam la jocurile de pe nisip, dansam reggae, spargem baloane cu apa, intram in competitiile jocurilor de cuplu, jucam mult volei in piscina, ne imprietenim cu o familie de canadieni venita cu trei copii in vacanta, jucam jocuri de societate cu englezi ce vin anual aici si se simt ca acasa. Ne dorim sa prindem iar toata lumina apusului, stim ca cele mai frumoase apusuri caraibiene sunt cele jamaicane. Stam mult pe plaja si nu ne mai saturam de aceasta simfonie de culori. Seara, suntem invitati la o cina pe plaja, organizata de hotel. Este o atmosfera foarte placuta, intima, la lumina lunii si a lumanarii de pe masa, un meniu light si un vin bun. Seara o incheiem cu o baie in mare... 

Urmatoarea zi o petrecem tot in hotel, micul dejun il luam in compania celui mai amabil pescarus, care ne mananca din mancare si ne insoteste toata dimineata. Alegem sa vizitam alte trei obiective turistice - safari pe Black River prin biosfera de crocodili, sa exploram inca o cascada YS Falls si sa incheiem cu vizita la fabrica de Appleton Estate Rum. E din nou o zi plina - vedem crocodili mari si mici ispititi cu bucati de carne ca sa vina cat mai aproape de ambarcatiunea noastra, iar, la final, pot sa tin in brate un pui de croco. Cascada este sub nivelul primei vizitate, nu ne starneste pentru ca nu e accesibila in interior fiindca plouase, iar apa e involburata. Aflam ca verdeata si ploile dese din aceasta parte a insulei sunt propice culturii de cafea in muntii din centrul insulei - Blue Mountains - care dau cea mai buna cafea din lume la altitudinii de 2.300 de metri (dupa opinia americanilor ce o savureaza cu placere). Cel mai mult ne place ultima oprire din turul ales, la fabrica de rom, foarte bine intretinuta si reconditionata. Incepem cu degustarea unui punch rum delicios si racoritor. Ni se arata cum este culeasa si stoarsa trestia de zahar din care iese melasa, un suc dulce, zaharos si bun pentru potenta. Ghidul, pe langa prezentarea procesului intreg de fabricare, ne arata si cum se formeaza reserva de rom, pe langa cel clasic, comercializat. Sunt mai multe reserve, in functie de anii de vechime. Cel mai vechi are 50 de ani, existand doar cateva sticle pastrate pentru ocazii speciale. Decorat ca angajatul anului, ghidul nostru a avut sansa de a testa o „reserva vieja”, ce are un gust atat de aromat si parfumat, ca inunda toate simturile si nu mai poti uita acea savoare. Apreciem foarte mult atitudinea lui si modul de prezentare, asa ca, la final, testam curiosi dintre cele 15 sortimente de rom puse la degustat si achizionam unul pentru a-l oferi cadou. Drumul de intoarcere spre hotel ne duce prin Bamboo Avenue St.Elizabeth, un tunel verde-crud creat prin unirea arcadelor de bambus. 

Pot spune ca Jamaica este o destinatie cu un specific local puternic, diferit de alte insule caraibiene, cu oameni detasati de interesele turistilor, care isi traiesc viata in ritmul lor insular. Toate satele si orasele prin care trecem sunt pline de lacase de cult ale diferitelor adunari misionare in care comunitatile locale isi manifesta credinta. Urmare a istoriei dificile, jamaicanii au fugit toti in toate directiile si s-au refugiat in diferite culte. Se vede ca amprenta sclavagismului a ramas prin felul in care incearca sa ii faca pe turisti sa se simta bine si mereu pun intrebarea daca au ceva impotriva negrilor. Sincer, dupa toate excursiile si negocierile purtate, am constatat ca este o insula mult mai scumpa decat altele din zona, localnicii sunt invatati cu bacsisuri mari -asta pentru ca americani ii recompenseaza din plin. Recomand Jamaica calatorilor experimentati ce sunt deschisi noului si neasteptatului, relaxati in a socializa usor cu localnicii. Si asta se invata in timp, de-a lungul multor calatorii indraznete prin culturi exotice diversificate. M-au cucerit serviciile bine puse la punct, hotelurile atent ingrijite, mancarea aromata cu diferite sosuri dulci-picante, cocktailurile presarate cu rom din belsug, verdeata insulei si cel mai mult mi-au ramas in inima imaginea apusurilor incredibil de frumoase si romantice… in spate cu un curcubeu de 180 de grade si in fata palmierii scaldati de lumina galben-portocalie-rosu de marsala care imi taia rasuflarea!

Newsletter Eturia

Aboneaza-te la newsletter si castiga automat un voucher in valoare de 50 euro!

Poti folosi voucher-ul la urmatoarea achizitie de peste 1.500 euro/pachet/pers., efectuata in perioada 04.09.2024 - 04.11.2025.

Prin apasarea butonului „Aboneaza-te”, sunteti de acord sa permiteti companiei ETURIA sa stocheze si sa proceseze adresa de mail pentru a va furniza continutul solicitat. Pentru mai multe informatii despre modul in care va prelucram datele, in scop de marketing si promovare va rugam sa consultati Termeni si Conditii de campanie.

Promotii si Oferte speciale
Plata online servicii Eturia

Alege sa platesti online, rapid si simplu, factura ta Eturia

 
  Muta ferestra