Cand am inceput sa lucrez pe Brazilia, ca destinatie Eturia, am aflat ca exista in aceasta tara o regiune foarte putin explorata, dar care oferta foarte multe atractii: Chapada Diamantina.
De atunci, mi-am spus ca eu trebuie sa ajung acolo sa vad toate minunile pe care natura le-a creat. Stiam ca este un vis mai greu de realizat, dar nu mi-am pierdut niciodata speranta. Nu dupa foarte mult timp, s-a ivit ocazia perfecta pentru a vizita acele locuri parca rupte din rai. Am plecat singura spre Brazilia, unde urma sa inceapa aventura vietii mele. A fost prima mea calatorie peste ocean si eram foarte curioasa si nerabdatoare sa vad ce ma asteapta la destinatie. Odata ajunsa acolo, nu am putut sa nu vad diferenta foarte mare dintre Europa si partea cealalta a lumii, zona mai saraca, de altfel, din Brazilia.
Implinirea visului a inceput in San Salvador de Bahia. Aici nu am petrecut decat o zi, dar a fost de ajuns ca sa simt ritmul lor de viata, sa dansez impreuna cu un bloco ce in fiecare an da tonul distractiei in timpul Carnavalului si sa cunosc cate putin din istoria acestui orasel tipic brazilian. De aici, am plecat spre mult-asteptata destinatie. La opt ore distanta de Salvator, dupa multe ore de mers prin Parcul National Chapada Diamantina, am ajuns, in sfarsit, in primul orasel din aceasta rezervatie naturala: Xique Xique de Igatu. Acesta gazduia exploratorii de diamante, care au plecat in marile orase, aici ramanand doar cateva sute de locuitori. Oraselul este ascuns printre munti, drumul de acces este foarte anevoios si nu toate masinile reusesc sa-l parcurga, daca sunt de dimensiuni prea mari.
Urmatoarea destinatie a fost Mucuge, un alt mic oras in mijlocul pustietatii, unde locuiesc inca fosti exploratori de diamante. De aici, am plecat sa vizitam prima atractie din acest parc: Cascada Fumacinha. Se afla la 12 kilometri de mers prin parcul national, accesul a fost destul de facil; din pacate, noi am vizitat-o din varf, dar aceasta poate fi explorata si de jos, de unde privelistea este mult mai frumoasa. Am fost foarte mirata in aceasta prima zi de explorare efectiva a parcului national sa aflu ca toate apele din Chapada Diamantina, mai putin un singur rau, sunt maronii. Aceste ape sunt potabile, dar efectul lor este laxativ. Localnicii beau din aceste ape de cand se stiu si chiar spun ca sunt mult mai sanatoase decat toate apele imbuteliate.
Urmatoarea zi, am explorat o alta parte din Chapada, plecand din Mucuge spre Paty Valley, un satuc in mijlocul padurii ce adaposteste 30 de case cu 32 de locuitori, fiecare casa aflandu-se la distanta de 10-15 minute de mers prin padure. Locuitorii isi fac aprovizionarea o data pe saptamana din Mucuge sau Capao Valley, care sunt cele mai apropiate orase, la aproximativ 30 de kilometri distanta fiecare. In drum spre Paty Valley, am vizitat Cascada Cachoeirao ce are o inaltime de aproximativ 300 de metri. Privelistea asupra vaii si a parcului national ce s-a dezvaluit a fost absolut superba, ca un decor de vis. Odata ajuns aici, nu iti vine sa crezi ca intr-adevar exista aceste peisaje in realitate. Am continuat drumul spre Paty Valley, unde ne astepta Dona Maria, sotia Domnului Wilson, in a caror casa am si ramas peste noapte. Cina preparata de Dona Maria a fost delicioasa, toate ingredientele folosite erau din gradina lor, aceasta a fost cea mai buna cina pe care am servit-o cat am fost pe teritoriul brazilian.
A doua zi de dimineata, cum ii sta bine calatorului, am pornit din nou la drum, de aceasta data spre Capao Valley, un satuc hippie ce adaposteste oameni din toate colturile lumii, aproape 2000 de persoane, din care aproape trei sferturi sunt straini care s-au mutat aici dupa ce au venit in excursie. Cei de aici traiesc din agricultura si turism, majoritatea si-au construit cate o mica posada, oferind turistilor un adapost.
Din Capao Valley porneste drumul spre cea mai inalta si cea mai importanta cascada din tara, Cascada Fumaca. Aceasta ofera un specatacol nemaiintalnit deoarece volumul de apa ce cade de la 380 de metri inaltime nu este suficient pentru a forma o cascada ca celelalte obisnuite, iar, datorita fortei vantului, aceasta cascada se transforma in vapori inainte de a ajunge jos. Din acest motiv, mai este denumita si Smoke Fall.
In ultima zi petrecuta in Parcul National Chapada Diamantina, am avut ocazia sa exploram cateva dintre faimoasele pesteri. Am inceput cu vizitarea Lapa Doce, o pestera ce contine formatiuni de stalactite, stalagmite si lacuri subterane; se intinde pe o distanta de 22 de kilometri, dintre care doar 850 de metri sunt deschisi vizitarii; are o inaltime de 72 de metri, iar latimea maxima este de 60 de metri.
De aici, am plecat spre Complexul de Pesteri Pratinha, unde se alfa singurul rau cu apa albastra pe care l-am vazut in acest tur, Raul Pratinha. Complexul de pesteri Pratinha este format din doua pesteri: Blue Cave si Gruta da Pratinha. In Gruta da Pratinha, se poate face diving, diverii specializati ii conduc pe turisti in pestera si le ofera o priveliste subterana a raului Pratinha, care este cu adevarat unica. Blue Cave este pestera in care soarele patrunde pentru maximum o ora pe zi si ofera un spectacol de culoare nemaivazut. Cand am ajuns la aceasta pestera, soarele abia lumina cu razele sale apa de un albastru cristalin; dupa cateva momente, imaginea era cu adevarat uimitoare, deoarece culoarea apei s-a transformat intr-un albastru intens, de o nuanta greu de descris in cuvinte, toata imaginea era absolut fantastica. Daca as mai avea ocazia, m-as mai intoarce sa mai fiu martora inca o data la acest fenomen miraculos!
De la pesteri, am plecat spre un alt spectacol al naturii: apusul de soare de pe Dealul Pai Inacio. Dupa aproximativ o ora de mers cu masina, am ajuns la poalele dealului a carui urcare a durat doar jumatate de ora. Privelistea asupra parcului national de pe acest deal mi s-a parut deosebita, aici fiind locul ideal de unde se observa foarte usor principalele atractii ale parcului, chiar daca acesta se intinde pe 150 de kilometri. In acest loc, apusul de soare ofera un joc culori unic si a fost cel mai frumos apus pe care l-am vazut pana atunci. Aventura s-a incheiat in orasul Lencois, poarta de intrare in Chapada Diamantina.
Aventura din Parcul National Chapada Diamantina a fost una cu totul speciala, deoarece a fost prima data cand am experimentat atat de multe lucruri foarte diferite intr-un timp atat de scurt. Toate expresiile asociate acestei destinatii sunt la superlativ, nu pentru a o face mai atragatoare, ci pentru faptul ca, odata ajuns acolo, iti dai seama cat de sarace sunt cuvintele pentru a descrie fiecare atractie si fiecare priveliste din acest colt de rai la adevarata lor valoare.