Caminito - culoare si tango Sorin Stoica

La Boca, faimosul cartier din Buenos Aires unde se spune ca e mai bine sa nu te aventurezi de unul singur dupa lasarea intunericului, te intampina vesel cu o poarta frumos colorata pe care se sprijina mai multi cheflii ce par a-ti intinde o halba de bere si o pereche ce te invita la un tango. 

Intrand in cartier, privirea ti se opreste pe o reclama ciudata cu Coca Cola de culoare albastra. Nu e o iluzie, ci esti doar in cartierul in care culorile alb si rosu sunt interzise. Aici e cartierul echipei lui Maradona, Boca Juniors, si ceea ce vezi in apropiere este La Bombonera, stadionul pe care El Pipe d’Oro a devenit celebru. Aici e bine sa eviti sa te imbraci in rosu si alb, culorile rivalei de moarte, River Plate.

La cateva zeci de metri de intrarea in stadion se afla principala atractie a acestui cartier, locul meu favorit din capitala argentiniana si unul din cele mai dragi mie din intreaga lume: Caminito, care te intampina in pasi de tango si in simfonie de culoare. Fiecare casa pare rodul unui concurs de imbinare a culorilor si, daca n-ai vedea atat de multa lume in jurul tau, ai crede ca te afli intr-un decor de poveste.

Perechile danseaza tango in piata, oferindu-se sa te invete miscarile lor secrete pentru doar cativa dolari, iar, de la un balcon, iti fac cu mana cele mai iubite personaje ale Argentinei: Carlos Gardel, Maradona si Evita Peron. Magazinele de suvenire te imbie cu produsele lor viu colorate si nu poti pleca de aici fara un CD cu nemuritoarele tangouri ale lui Gardel sau fara un tricou cu Boca Juniors. Iti poti prinde de mana partenera si, daca nu ai curajul sa incerci un tango despre care se spune ca nu ai sa-l uiti niciodata, caci aici s-a dansat prima oara, va puteti aseza fetele intr-un panou ce infatiseaza un cuplu intr-un dans pasional; veti avea astfel un tango virtual pe Caminito.

Imi atrag atentia tarabele artistilor plastici ce isi expun aici creatiile unice: de la picturi pana la bijuterii. Ba chiar poti avea propriul tau portret cu decorul de basm din Caminito; eu am lasat aceasta experienta pentru data viitoare.

Pasii mei pe Caminito au un altfel de ritm, nu stiu daca e ritmul tangoului sau poeziei sau culorii, dar, undeva in suflet, port nostalgia unor vremuri pe care nici macar nu le-am trait, dar le pot simti ca si cum as fi fost parte a lor. Ochii devin doar poarta a sufletului, iar sufletul iti vorbeste despre dragoste. E sentimentul care te incearca cel mai profund cand pasesti pe aceasta poteca si, lasand in urma culoarea si muzica, simti ca deja ti-e dor sa te intorci...