UGANDA, sau despre cum sa-ti restabilesti topul destinatiilor preferate Codrina Nechita

Am invatat, in timp, ca tarile continentului african trebuie explorate fara asteptari si cu inima deschisa. Cred ca este cea mai valoroasa si utila lectie invatata acolo: cu cat ai mai putine asteptari, cu atat vei fi mai placut surprins de tot ceea ce descoperi; cu cat esti mai deschis in a trai experiente noi si inedite, cu atat iti va fi mai usor sa treci peste neajunsuri si te vei bucura la maximum de fiecare moment. Altfel spus: hakuna matata!

Uganda, Perla Africii, m-a fermecat cu fiecare zi tot mai mult.  Regat al primatelor, Uganda se mandreste cu cea mai mare densitate a maimutelor din Africa, numarand peste 20 specii si gazduind mai mult de jumatate din populatia globala de gorile de munte ce traiesc in acest moment in salbaticie. A sta la doar cativa metri de jucausii cimpanzei si de gorilele de munte sunt in sine experiente once in a lifetime, pe care le pastrezi in suflet pentru mult timp si care iti trezesc un zambet ori de cate ori iti revin in minte. 

Kampala este cel mai mare oras ugandez, o aglomerare urbana intinsa pe mai multe coline, unde, bineinteles, contrastele sunt cele care te intriga la tot pasul. Traficul impune senzatia de haos, insa e de ajuns sa fii putin atent la tot ce se intampla in jur si vei incepe sa intelegi ordinea din acel haos. In Kampala, comerciantii si vanzatorii ambulanti sunt peste tot, la fel si motoretele - in swahili „boda-boda". Multe dintre strazi sunt neasfaltate, lasand sa se vada pamantul acela rosu al Africii, care pe mine, recunosc, m-a fascinat dintotdeauna. Catedralele si bisericile crestine, marea Moschee Nationala daruita de Gaddafi poporului ugandez, cladirile inalte, moderne, construite din sticla si otel, alaturi de locuintele modeste, cu acoperis din tabla sau chioscurile vopsite multicolor - toate acestea inseamna Kampala, o capitala in plina ascensiune, orasul cu cel mai sustinut ritm de crestere din estul Africii.

Am parasit Kampala la rasaritul soarelui, pentru a ajunge la timp in Kibale, parcul national cu cea mai ridicata densitate a primatelor. Dupa un instructaj al rangerilor, am plecat in trekking prin jungla deasa, cautand cu privirea cimpanzeii. Nu a trecut mult pana sa le auzim strigatele ascutite si sa ii vedem atarnati de crengile copacilor, la o inaltime considerabila. La scurt timp, au aparut si doi pui jucausi si energici, care ne-au uimit cu abilitatile si viteza cu care plonjau de pe o creanga pe alta. Un domn cimpanzeu a decis apoi sa se apropie de noi la doar cativa metri, in timp ce-si servea cina tacticos, parand ca nici nu ne observa. Au urmat niste grupuri de babuini si maimute colobus negre, si ele rezidente in Padurea Kibale.

A doua zi, am putut urmari zecile de hipopotami de toate varstele, elefanti, bivoli, coloniile de pelicani si nenumaratele pasari acvatice ce populeaza Canalul Kazinga, care face legatura intre lacurile George si Edward, in Parcul National Regina Elisabeta. Acesta este al doilea ca suprafata din Uganda, iar plimbarea cu vaporasul pe Canalul Kazinga este de neratat, asa cum e si o tura de safari prin parc. Am avut norocul sa admiram o leoaica si trei pui simpatici chiar pe drumul de intoarcere spre lhamba Lodge. Aici, am putut vedea de aproape, la lumina lanternei, o familie de hipopotami pascand linistiti chiar in apropierea bungalow-urilor. Din pacate, in ziua urmatoare, leii cataratori de la Ishasha, sector al Parcului National Regina Elisabeta, nu au fost de gasit. 

Drumul spre lodge-ul din vecinatatea Parcului National Bwindi a fost una dintre marile provocari ale traseului, fiind extrem de denivelat, in urcare, la altitudine, insa soferii si-au dovedit indemanarea si totul a decurs bine. Privelistile oferite de vaile acelea inundate de verde, cu acoperisuri colorate si presarate cu mici turme de animale sunt incantatoare. Nu te mai saturi sa privesti sau sa saluti copiii ce fug dupa masini zambind din toata inima spre „mzungu" (albi). 

In Uganda, drumurile asfaltate ar fi extraordinare, daca nu ar fi presarate destul de des cu cocoase de limitare a vitezei, in schimb cele neasfaltate... depasesc cu mult conditiile drumurilor de tara din Romania. Am ajuns la Ngurinko Gorilla Lodge la apus, acesta fiind situat la peste 2.100 de metri si oferind o panorama ampla asupra Padurii Impenetrabile Bwindi. Lodge-ul are doar 12 camere, iar personalul este amabil si atent la toate detaliile: ca, de exemplu, sa curete incaltamintea si echipamentul turistilor intorsi din tura de trekking, fara costuri suplimentare.

Ziua urmatoare a fost si ea solicitanta din punct de vedere fizic, pentru ca am pornit pe urmele gorilelor de munte, un moment atat de asteptat de catre orice calator care alege sa viziteze Perla Africii. Am plecat dis-de-dimineata catre poarta de intrare in Bwindi si am fost intampinati cu un dans traditional de bun venit al localnicilor. Ni s-au prezentat apoi regulile de urmat pe traseu. Fiecare dintre turisti si-a ales un porter, in primul rand fiind un prilej de a sprijini comunitatea locala, dar si pentru suportul oferit pe parcurs. Porterii sunt localnici obisnuiti cu jungla si cu tot ceea ce tine de acest traseu. Fiecare grup are patru turisti, insotiti de doi rangeri inarmati si un ghid naturalist care ofera permanent explicatii despre gorile, dar si despre alte specii de animale si plante ale acestui fascinant ecosistem numit Bwindi. Am urcat si coborat pante abrupte timp de mai bine de o ora si jumatate, pana cand am fost anuntati ca urmeaza sa ne apropiem de familia de gorile. Cred ca oricat ai incerca sa te pregatesti, tot te vei simti coplesit de emotii in momentul intalnirii. Primul pe care l-am zarit a fost chiar masculul alfa, celebrul silverback, cu spatele lui impunator stralucind in soarele diminetii. Imediat, am putut admira doua femele si un puiut extrem de simpatic si ciufulit, care se balacea intr-un paraias chiar sub privirile noastre. Gorilele sunt un amestec fascinant de forta si blandete in acelasi timp. Ora prevazuta pentru a sta in compania lor a trecut pe nesimtite si am fost anuntati ca trebuie sa plecam. Regulile sunt reguli si sunt respectate cu strictete. M-a impresionat organizarea exemplara a acestui tur, felul in care lucrurile se intampla cat se poate de natural si totusi foarte strict. Fiecare stie ce are de facut si, mai ales, isi stie limitele. Ne-am intors la lodge putin dupa pranz, astfel ca am avut dupa-amiaza libera pentru odihna. Cativa copii din satul vecin ne-au oferit un mic spectacol de muzica si dansuri, iar, la final, ne-au daruit ca amintire cateva desene de-ale lor.

A urmat o noua zi lunga si solicitanta, cu plecare dis-de-dimineata spre Parcul National Mgahinga. Tura de trekking la maimutele aurii a fost una lunga, in total sase ore, dar versantul a fost ceva mai putin abrupt decat in Bwindi. Ne-am bucurat de aceeasi organizare ireprosabila si am inceput sa urcam ascultand cu interes explicatiile ghidului. Maimuta aurie este o specie rara, endemica, ce trăiește pe versantii lantului muntos Virunga, in zonele cu paduri de bambus. Mugurii de bambus reprezinta hrana de baza a acestor primate de talie medie. Am urcat pana la peste 2.700 de metri altitudine si am avut norocul sa vedem destul de multe exemplare, unele chiar prietenoase cu camerele si aparatele de fotografiat. Dupa trekking, ne-am continuat itinerarul spre Lacul Bunyonyi. 

Ultimul parc din itinerar a fost Lacul Mburo, cel mai mic din Uganda. Am facut o plimbare cu vaporasul pe lacul populat de hipopotami si crocodili, dar si de foarte multe specii de pasari. Surpriza a fost sa aflam ca parcul numara circa 50 de leoparzi si un singur leu, 35 de girafe si nu mai putin de 10 specii de antilope, unele foarte rare. Bineinteles, leopardul a fost vedeta serii pe drumul de intoarcere la lodge. 

Am fost cazati la Mihingo Lodge, un loc deosebit, situat la inaltime, de unde poti admira intreaga panorama, chiar din piscina. Si aici ne-am bucurat de aceeasi atentie si grija, dar si de camerele cu un design special, construite pe versant, pentru o experienta cat mai autentica in mijlocul naturii. 

Pe langa frumusetea locurilor vizitate, multitudinea de animale, privirile prietenoase ale localnicilor si zambetele irezistibile ale copiilor, trebuie sa mentionez savoarea preparatelor servite in Uganda. Bucataria a fost cu adevarat o bucurie in fiecare zi, fie ca am mancat la restaurante de 4* sau in locatii deloc pretentioase de pe traseu. Gustul „adevarat" al fructelor si legumelor, echilibrat de condimentele locale este o experienta in sine, un rasfat pentru papilele gustative.

Uganda ne-a oferit o experienta complexa, care, de cele mai multe ori, ne-a depasit tuturor asteptarile in sensul bun al cuvantului. A fost o lectie de modestie, dar si o incursiune unica in natura fermecatoare de care se bucura aceste locuri. Este o destinatie pe care trebuie sa iti doresti sa o vezi, pentru a fi dispus sa accepti un astfel de itinerar mai solicitant, insa tot ceea ce iti va fi dat sa traiesti pe pamant ugandez va fi o amintire speciala, nepretuita.