Peru si Bolivia - O calatorie neasteptata Simona

Simona
Peru si Bolivia - O calatorie neasteptata

Daca ar fi sa scriu despre Peru si tot ceea ce am vizitat si invatat despre aceasta tara, mi-ar trebui mult mai mult timp si spatiu.

Voi trece in revista principalele obiective de pe traseul parcurs timp de aproximativ doua saptamani. Primul oras a fost Lima, supranumit „Orasul Regilor”, si am avut parte de o surpriza placuta cand ne-am cazat in cartierul Miraflores, o superba zona de flori si verdeata, cu multe parcuri. Populatia Peruului e de 24 milioane de locuitori, iar o treime din ea traieste in Lima, aproximativ opt milioane. Din pacate, nu am avut mult timp la dispozitie pentru a vizita orasul, ci doar o jumatate de zi, insa am descoperit obiective importante, precum sediul Palatului Prezidential, case coloniale, muzee, biserici.

A doua oprire a fost la liniile Nazca, unul dintre obiectivele cele mai asteptate (dupa Machu Picchu). Nu o sa incerc sa deslusesc misterele acestor linii si nici sa detaliez toate ipotezele, ci doar o sa descriu experienta avuta in zbor, deasupra lor. De cum am ajuns, am vazut cateva persoane cu fetele galbene, obosite. Ma asteptam sa fie un zbor mai anevoios , insa nu credeam ca va fi atat de rau si m-am inarmat cu optimism. Dupa lungi asteptari (din pacate, vremea cetoasa nu a tinut cu noi si a durat mai bine de patru ore pana am survolat liniile), am fost urcati in avionul de 12 persoane. Primele 10 minute au fost in regula, am putut chiar sa vad Astronautul si cateva alte desene, insa, ulterior, parca pluteam si nu realizam ce se intampla. Spre final, nici nu am incercat sa mai deslusesc imaginile de sub noi, vroiam doar sa ajung la sol. Cand am ajuns in aeroport, tot grupul a fost incantat de experienta - si eu pe langa ei, in ciuda raului de miscare suferit mai devreme . Nici nu am avut timp sa ne dezmortim, ca am pornit pe drumul de coasta catre orasul Arequipa.

De aici, peisajele au inceput sa se schimbe cu un relief mai muntos si mai inalt. Am plecat la ora 13:00 din Nazca, dupa ce am avut parte de o jumatate de zi cu peripetii si eram constienta ca e drumul cel mai lung din tot circuitul, insa am vazut partea buna si am admirat peisajele spectaculoase pana la apus. Am ajuns in Arequipa in miez de noapte.

Arequipa este un oras superb, un oras colonial cu cladiri construite din roci vulcanice de culoare alba, numite silar. Turul orasului a fost o adevarata placere, mai ales ca si soarele a tinut cu noi. Am facut o plimbare in centrul istoric, apoi pe stradutele pietruite, impodobite cu arhitectura stilului colonial, urmata de vizita Catedralei construite tot din roca vulcanica si considerata cea mai importanta cladire religioasa din Peru. Altarul e din marmura de Carrara si are 12 coloane care ii reprezinta pe cei 12 apostoli.

Cea mai importanta atractie pentru intreg grupul a fost Manastirea Santa Catalina. De fapt, e un complex manastiresc fondat in 1580. In anii ‘70, a fost instaurata o austeritate religioasa: fetele care se calugareau erau obligate sa-si doneze intreaga avere manastirii, iar in momentul in care intrai in manastire, se rupea orice legatura cu exteriorul. Singura posibilitate de a vorbi cu familia era dintr-o camera special amenajata, printre zabrele. Manastirea e construita ca o localitate, cu cladiri mici si cu strazi ce poarta numele oraselor din Spania.

Din 1970, manastirea a fost deschisa publicului, iar calugaritele puteau intretine manastirea cu banii obtinuti astfel. In prezent, aici mai locuiesc doar 20 de calugarite.

Dupa-amiaza, am explorat singuri orasul si nu am ezitat sa luam pranzul la o terasa si sa gustam din mancarea traditionala peruana; renumitul „ceviche” (peste marinat cu multa zeama de lamaie, peste care sunt puse ceapa taiata si alge).

Drumul din Arequipa spre Chivay de a doua zi a durat cam patru ore, insa peisajele ne-au captat atentia si nu am realizat cand am ajuns la destinatie. Cand am ajuns la cota de 4.910 metri, am avut ceva ameteli cu dureri de cap, dar pe care le-am eliminat cu frunze de coca pe care le cumparasem din Arequipa, la indicatiile ghidului (dupa un curs despre cum sa le administrezi: pui cateva frunze intre falca si gingie si le mesteci). In autocar, s-au aratat multi doritori de a incerca renumitele ape termale din Chivay, insa, odata ajunsi in oras, planurile ne-au fost naruite de o ploaie rece. Am mers, totusi, la bai, insa frigul ne-a patruns si ne-am retras in camerele de hotel.

Urmatoarea zi, am plecat spre Colca Canyon pentru a ne incerca norocul de a observa zborul condorului. Ghidul ne-a informat ca e posibil sa nu vedem niciun condor deoarece sunt foarte putini ramasi si nu se arata decat daca sunt in cautare de hrana. Supravietuirea condorului e sub semnul intrebarii din cauza resurselor limitate si instabile de hrana. Dimensiunea Condorului Andin poate atinge (intre varfurile aripilor desfacute) lungimea de cinci metri, fata de cel african care ajunge la maximum patru metri. Se pare ca am fost foarte norocosi deoarece am putut vedea condori pe tot parcursul drumului, iar la Crucea Condorului au fost o multime. Intr-adevar, zborul condorului este unul maiestuos si aceste imagini nu le voi uita niciodata.

Dupa capitala folclorica a tarii, Puno, am plecat spre capitala Boliviei, La Paz, drum strabatut in mare parte prin croaziera de pe Lacul Titicaca. Lacul se intinde atat pe teritoriul Boliviei, cat si pe cel al Peruului. Modalitatea de a trece granite a fost nemaintalnita: se intra intr-o incapere si un vames te intampina si aplica sec viza pe pasaport. Atat la iesire, cat si la intrare, nu exista niciun control (probabil, din aceasta cauza, Bolivia e numita si „patria traficantilor”). Croaziera pe cel mai mare lac navigabil din lume a fost o ocazie de a ne relaxa si de a ne bucura de privelisti noi. Am oprit si la Insula Soarelui (insula unde se spune ca s-a nascut Inti, „Zeul Soare”), unde, dupa urcarea a cel putin o suta de trepte, am descoperit cateva ruine incase, precum si Complexul Cultural Inti Wata. Aici a fost singura data cand am participat la o ceremonie de purificare efectuata de un saman. Am plecat incarcati de energie.

La Paz a fost alta surpiza placuta inca de la intrare, cand coboram dealul si am vazut acea multime de cladiri din vale: am realizat ca e orasul situat la cea mai mare altitudine din lume. La intrare, am trecut pe langa statuia lui Che Guevara, iar gandul mi-a zburat la Cuba si la rolul jucat de acest personaj in eliberarea ei. Ne-a placut orasul si ne-am putut plimba seara fara probleme (chiar daca e un trafic infernal), ne-am simtit in siguranta permanent. Bineinteles ca in prima zi, in La Paz, am plecat in explorarea culturii Tiwanaku, vizitand ruinele cu acelasi nume, la aproximativ 70 de kilometri de oras. Ghidul ne-a povestit cum au fost descoperite - dintr-o simpla intamplare - si ca inca sunt lucrari pentru a le gasi pe toate. La intoarcere, un turist a vrut sa vizitam si Puma Punku, un platou de granit situat langa Tiwanaku. Din pacate, nu prea mai am avut ce vizita, insa ghidul ne-a explicat ca partea fascinanta este ca nu se stie exact cum au fost aduse aici acele pietre enorme, care cantaresc chiar si 13 tone! In plus, la fel ca si la Tiwanaku, pietrele au fost taiate cu o precizie uimitoare.

Cand am ajuns, am facut turul de oras din care merita mentionata Plaza del Armas, de jur imprejurul careia sunt cele mai importante cladiri ale orasului. Ne-am oprit cel putin jumatate de ora sa hranim sutele de porumbei din piata si, daca nu ne grabea ghidul, cred ca o mare parte din noi stateam pana seara.

Ne-am intors spre Peru, de aceasta data prin transfer terestru, insa e de mentionat ca am schimbat doua autocare. Insa totul a decurs ca la carte: nu am asteptam nici macar un minut celalalt transport, iar ghizii si soferii s-au ocupat de tot, inclusiv de transferul bagajelor.

Am mai stat o noapte in Puno, dupa care am luat bus-ul turistic spre Cusco. Ajunsi in Cusco, am realizat tarziu ca era destinatia finala, ca devenise locul preferat (impreuna cu Arequipa) de toti si ca era perfect ca avem mai multe zile la dispozitie sa exploram cel mai important oras al Imperiului Inca si imprejurimile sale. Istorie, strazi pavate, biserici, restaurante, magazine de suvenire si imbracaminte din lana de lama fac din Cusco un loc ideal pentru turisti.

Legenda povesteste ca Manco Capac si sora lui, Mama Oclo, au iesit din adancul Lacului Titicaca pentru a gasi un loc unde sa construiasca un oras si au ajuns in aceasta regiune cu pamant fertil. Locul unde bastonul de aur al lui Manco Capac va ramane infipt in pamant avea sa fie punctul din care avea sa se inceapa construirea imperiului. Acel loc a fost aici, iar orasul a fost numit Cusco („buricul universului” in limba quechua).

Din Cusco, am plecat, intr-o dimineata devreme, spre mult-asteptatul Machu Picchu. Momentul cel mai ravnit din tot programul sosise! Noi am mers spre Orasul Pierdut al Incasilor cu trenul Vistadome. Pentru cei pasionati, se poate ajunge si pe jos, pe Inca Trail, de-a lungul Raului Urubamba. Trenul Vistadome este un tren cu tavan din sticla si ne-a purtat pe un drum invaluit in verdeata, cu terase agricole si cu o fauna luxurianta. Dupa o calatorie de circa o ora, am ajuns in Aguas Calientes, un orasel cochet situat la baza muntelui. De aici, ne-am suit in bus-uri si am inceput urcarea. In momentul in care s-a zarit cetatea, toti turisti au trecut in partea dreapta a autobuzului si, dupa cateva clipe de mirare, se facu liniste: eram toti inmarmuriti de minune. Foarte multi clienti m-au intrebat cat urcam pe jos, ce tip de incaltaminte sa-si ia si, cu toate ca le-am repetat ca nu vom urca foarte mult, nu m-au crezut. Cand am ajuns la cetate si au vazut ca nu urcam decat cinci-zece minute, mi-au dat dreptate. Si momentele de urcare se pierd in peisajele pe care le-am descoperit si in constientizarea ca eram la Machu Picchu, una dintre cele sapte minuni ale lumii moderne!

Pe parcurs, ghidul nostru pasionat de cultura incasa ne-a explicat ca situl este format din trei zone principale: zona sacra (zona cu temple), zona regala (unde locuiau inteleptii) si zona populara (unde traiau cei din popor si unde erau depozitate granarele). Dupa explicatiile ghidului, am avut timp liber sa exploram cetatea pe cont propriu; unii au preferat sa stea pe o pajiste sa se bucure de peisaje, altii au incercat chiar sa ajunga la Poarta Soarelui. Orice am fi ales sa facem, nu conta, caci eram in cea mai importanta cetate incasa din lume. Aici, as putea sa scriu mult mai multe despre constructie in sine, insa sentimentul trait este greu de exprimat in cuvinte.

Nu era in plan sa calatoresc in Peru in august, insa, cand mi s-a propus, nu am ezitat. E clar ca este o destinatie unde ar trebui ca fiecare dintre noi sa ajunga o data in viata.

Newsletter Eturia

Fii la curent cu ofertele noastre si lasa-te inspirat de experientele Eturia!