Paracas, Ballestas si Desertul fara nume - Octombrie

Elena

Paracas, Ballestas si Desertul fara nume - Octombrie

Din Lima pana in Paracas se fac 4 ore, urmand vestita autostrada Pan Americana, construita de americani in 1932 si care traverseaza Peru de la Nord la Sud.

Aparitia autostrazii a insemnat si inceputurile dezvoltarii Peru-ului, care avea nevoie disperata de drumuri practicabile pentru circulatia si exportul bunurilor de pret din minerit, agricultura, pescuit si mai cu seama celebrul aur alb- guano.

Peisajul care te intampina este dezolant, deoarece aici ne intalnim cu cel mai arid desert al lumii – Atacama. Aici nu ploua aproape niciodata, nu creste nici macar un cactus si tot ce vezi pe o intindere nesfarsita este desertul marginit de ocean. Din loc in loc apar niste constructii abandonate, fara geamuri, usi sau cladiri, in mijlocul pustiului desert.

Ne deplasam cu Cruz del Sur, o companie privata de transport care duce transportul cu autocarul la un alt nivel. Autobuzele - toate double deck-uri au fotolii rabatabile complet, este un steward la bord care serveste mancare, intrarea se face doar pe baza de pasaport (sounds familiar?) si chiar exista si o toaleta functionala. Este cel mai bun, rapid si confortabil mjloc de deplasare pe distante lungi in Peru. Ajunsi in Paracas, un mic golfulet la oceanul Pacific aflat in Rezervatia naturala cu acelasi nume. Micul orasel nu are nimic spectaculos in afara de o gara mica si moderna si 3 hoteluri mai rasarite, insa ceea ce vom gasi la 30 minute in larg ne va lasa cu gura cascata.

Pe la 8 eram gata imbarcati pe niste barci, incotosmaniti cu veste de salvare si albi pe fata de la cremele solare folosie. La 10 minute de tarm observam formatiunea Candelabrul (un desen pe nisip de dimensiuni mari al carui autor ramane necunoscut). Aici radem cu totii de teoriile fiecaruia, nascute din imaginatiile prea bogate. In sfarsit zarim si Insulele Ballestas, un grup de insulite mici crescute in mijlocul oceanului, albe de la vestitual guano produs de cormoranii care stapanesc insulele. Aici, impinsi de curentul rece Humbolt, isi fac veacul lei de mare, pinguini humbolt si pasari felurite (cormorani, pelicani peruvieni, boobies si alte specii greu de tradus in limba romana). De indata ce dam ochii cu vietuitoarele marine, uitam cu desavarsire de ghid, de explicatii si incepem sa pozam simpaticele animalute care, obisnuite sa fie vedete in fiecare zi, par neperturbate de frenezia noastra. Dupe zeci de ‘Waw” si “ce dragutttt”, ne linistim si noi si ghidul isi poate continua explicatiile, capitanul face minuni manevrand barca pana aproape sa prindem leii de mustati. Am fost cuceriti! La intoarcere insa, toti eram linistiti revazand parca cu ochii mintii ce tocmai traiseram, iar eu incercam din rasputeri sa imi intiparesc imaginile in memorie pentru totdeauna.

A doua parte a zilei am optat cu totii pentru o excursie optionala in Rezervatia Naturala Paracas. Aceasta rezervatie cuprinde desertul ‘fara nume’ caci, desi face parte din desetul Atacama, guvernul chilian care are drepturile de autor pe acest nume refuza sa recunoasca si portiunea peruana. Ghid ne-a fost Luis, un adevarat om al desertului, pasionat de fenomenele naturale contradictorii din acest desert. Ne-a purtat astfel intr-o calatorie a simturilor, in care am vazut, simtit, pipait si chiar gustat cristalele de sare din desert.  Ne-a explicat de ce ne este frig desi soarele ardea, de ce chiar daca este vant nisipul nu se ridica de jos si cum el a vazut ploaia O SINGURA DATA IN VIATA!

Atat ghidul cat si desertul ne-au fascinat, iar in acea seara am adormit cu totii cu zambetul pe buze, savurand din plin emotiile acelei zile.

eturia awards

Eturia membru ANAT
Premii Eturia
Premii Eturia
Premii Eturia