Mi México lindo y querido

Gabriela Oprea

Gabriela Oprea

Mi México lindo y querido

Data calatoriei: Ianuarie 2019

Mereu sunt intrebata care este tara mea preferata; raspunsul este si va ramane mereu acelasi: Mexic. Daca as putea sa aleg intre a calatori oriunde in lumea asta sau in Mexic, desi am fost deja de 2 ori, invariabil raspunsul meu ar fi tot Mexic.

Sa explic de ce, imi este putin greu, deoarece numai in momentul in care ajungi intr-un anumit loc si vezi si simti tot ceea ce are de oferit, abia atunci poti intelege.

Ajunsa in Ciudad de México, am simtit o imensa bucurie, o energie pozitiva si o nerabdare pentru a descoperi cat mai multe locuri, cat mai multe obiceiuri, pentru a gusta din viata cotidiana a orasului. Si exact asta am facut, am profitat de fiecare moment pentru a acumula cat mai multe experiente, pentru a respira Mexicul prin toti porii.

Am vizitat piata principala, Zócalo, cu ale sale palate coloniale, printre care Palatul National, impresionanta Catedrala Metropolitana - prima catedrala din noua Spanie, apoi am vizitat Muzeul de Antropologie pentru a intelege mai bine istoria Mexicului, am admirat bulevardul Paseo de la Reforma, fata cea noua a orasului, cu cladiri moderne din sticla.

Apoi am mers la Xochimilco, numit si lacul cu flori. Aceste gradini plutitoare erau conectate in trecut cu capitala azteca Tenochtitlan (Ciudad de México de astazi). Am navigat pe canalele spectaculosului Xochimilco cu barca traditionala trajinera, am ascultat mariachi si am aflat cum traiau aztecii inainte de cucerirea spaniola.

Am admirat Basílica de Santa María de Guadalupe, situata pe colina Tepeyac din nordul orasului, inclusa in Patrimoniul UNESCO din anul 1987, devenita un cunoscut loc de pelerinaj vizitat anual de milioane de credinciosi.

Unul dintre momentele cele mai asteptate a fost cu siguranta vizita sitului arheologic Teotihuacan. Fondat inainte de aparitia crestinismului, acest urias centru urban a gazduit candva pana la 125.000 de locuitori si acoperea peste 20 km². Piramida Soarelui si Piramida Lunii vor ramane mereu intiparite in memoria mea.

Descoperirea Rezervatiei Celestún, aflata la 90 km de orasul Mérida, a fost o experienta unica, rezervatia gazduind numeroase specii de plante si de pasari, inclusiv flamingo mexican roz, mamifere si reptile. Plimbarea cu barca prin estuarele din rezervatie pentru a admira coloniile de flamingo a fost extrem de placuta si relaxanta, iar popasul la izvoarele cu apa dulce a amplificat starea de incantare.

Vizita sitului arheologic Uxmal, de asemenea, va ramane printre amintirile mele preferate. Uxmal inseamna “nascut de trei ori” in limba mayasa, iar cladirile orasului sunt construite in stilul Puuc – acestea au fost terminate in secolul al X-lea. In continuare am descoperit situl arheologic Kabah, situat la sud de situl Uxmal. In Kabah, principalul motiv decorativ este Chac, zeul ploii.

Am incheiat vizitele siturilor arheologice cu una dintre cele 7 noi minuni ale lumii, Chichen Itza. Piramida inalta de 55 de metri, inchinata zeului Quetzalcoatl-Kukulcan, totalizeaza pe fiecare dintre fete 365 de trepte. Pot sa va asigur ca, ajunsi in fata acestei impresionante piramide, veti intelege de ce Chichen Itza este considerata o minune a lumii.

Cand spun Mexic, ma gandesc in primul rand la Ciudad de México, fiind capitala, orasul cel mai important, reprezintand cu certitudine Mexicul traditional, real, nealterat, unde intalnesti adevaratii mariachi si cunosti adevaratii mexicani, observi viata lor de zi cu zi si poti lua pulsul societatii mexicane care, desi ancorata in prezent, pastreaza vie amintirea trecutului. De asemenea, ma gandesc la cenote, rauri subterane de o frumusete incredibila. Una dintre aceste cenote, Ik Kil, vizitata in aceasta recenta calatorie in Mexic, este un loc absolut special, unde natura ne arata maiestria ei.

Si orasul Mérida are un farmec aparte. Dupa ce am vizitat centrul istoric al Meridei, construit cu 450 de ani in urma pe ruinele stravechiul oras mayas T’ho, am inteles de ce statul Yucatan se mandreste atat de mult cu acesta.

Sigur ca o vizita in Mexic nu se poate sfarsi fara cateva zile petrecute pe insoritele plaje din Cancún, pentru a te bucura de peisajul de vis al Marii Caraibilor. Pentru mine nu exista o mare mai frumoasa, sigur ca fiecare persoana este subiectiva intr-o anumita masura, dar pot afirma cu tarie ca putine peisaje exotice pot rivaliza cu cele din Cancún.

Aceasta destinatie devenita din ce in ce mai populara printre romani, este o alegere potrivita pentru cei care doresc sa se relaxeze la plaja, dar doresc, de asemenea, sa viziteze situri arheologice si parcuri naturale, deoarece sunt o multime de activitati interesante de descoperit in Peninsula Yucatan si este pacat ca, ajuns acolo, sa nu te bucuri de cat mai mult din ce iti poate oferi Mexicul. Aceasta tara este mai mult decat o destinatie de plaja si sunt sigura ca nu mi-ar ajunge toata viata pentru a o descoperi in intregime, fiind atat de mare, atat de complexa, atat de enigmatica.

As putea vorbi despre Mexic ore in sir, poate sunt multe detalii pe care le-am omis, asta si pentru ca, asa cum spuneam mai sus, trebuie sa vezi toate aceste locuri cu ochii tai, sa simti atmosfera de acolo, sa intri in contact cu localnicii, sa gusti din preparatele lor delicioase, sa asculti muzica lor si limba lor melodioasa si zumzetul oraselor si sunetul vantului, al pasarilor colorate si al valurilor calde.

Mi México querido, sper sa ne revedem cat de curand! Pana atunci estás siempre en mi corazón!

eturia awards

Eturia membru ANAT
Premii Eturia
Premii Eturia
Premii Eturia