Eturia - Agentie de turism

Jurnal de calatorie Paris

S-a vorbit mult despre faptul ca Parisul e tumultuos. Eu nu l-am vazut asa. Poate si pentru ca am ocolit voit orele si locurile batute de hoardele de turisti cu aparatele foto in mana. Si este posibil.
Anamaria Todirel
Lista testimoniale (8)
Atractiile Parisului sunt fenomenale vazute de pe stradutele din spate in care micul chinez nu ajunge pentru ca ghidul sau are directiile trasate si luminate exact ca aeronavele pe o pista de aterizare.
Cineva imi spunea ca in Paris primul moment de emotie adevarata este Pont des Arts cu miile de lacate agatate de parapeti. Pentru mine primul moment de emotie a fost ingusta curte interioara hotelului in care am stat, o cladire tipic pariziana, cu o casa a scarii peste care a trecut nu doar cel de-al doilea razboi mondial, dar si revolutia franceza. Atunci mi-am lasat simturile sa se trezeasca si sa absoarba ceea ce avea de oferit Parisul. Tot acesta a fost momentul in care am decis sa arunc orarul facut cu grija acasa, pe zile si ore, cu calcule de distante realizate in Google Maps si astfel sa ma departez de conduita normala a turistului venit sa guste Parisul. Sau poate ca de vina a fost ciocolata calda servita de un chelner cu sort lung la Deux Magots, in piata bisericii Saint Germain. Am savurat atunci ciocolata si am admirat cuplurile elegant imbracate care se indreptau spre un concert de muzica clasica ce se tinea in biserica de peste drum. Si cum mi-a placut sa ma imaginez impartind aceasi masa din Deux Magots cu suprarealistii lui Andre Breton, am facut aceasta alegere ca o mica forma de boemie, caci oricat de stupid pare, este o boemie sa actionezi dincolo de rigoarea unor formule gata consacrate si servite colorat de ghidurile de calatorie. O astfel de decizie este insa nefericita pentru cei care vor sa petreaca 3 ore in fata unui Kandinsky, ori sa viziteze oricare din multele galerii de arta sau muzee ale Parisului. Dar in loc de regrete constientizez ca prin grija companiilor  aeriene vor exista intotdeauna si alte zboruri catre Paris.

In momentul in care am iesit din cadrul comportamentului ordonat al turistului cu harta in mana si am inceput sa vagabondez pe strazi necunoscute, am simtit o dificultate in a ma integra firesc in furnicarul de oameni nepasatori din jurul meu. Simteam ca am un ritm diferit, ca toti merg in sens contrar mie, indiferent efortul pe care-l depuneam. Poate pentru ca eu stiam ca nu fac parte dintre ei, ca parfumul Parisului, uneori infect, este nou si se va pastra nou pentru narile mele, ca pasii mei vor strabate piatra cubica a Cartierului Latin sau a Marais-ului de prea putine ori pentru invata, la fel ca ei, care-i cadenta potrivita. Eu nu apartin locului, stiam asta, si nici timp pentru aclimatizare nu am avut. Natura mea, entuziasmele mele si-au facut loc abia in momentele in care strazile erau pustii, la ore tarzii in noapte, sau cand ploaia si frigul alungau parizienii in case, iar turistii prin hoteluri.

Plecasem la drum dorindu-mi o retraire, acum pe viu, a anumitor senzatii date de filmele vazute ori de cartile citite. Iar aici includ si muschetarii lui Dumas care, spre marea dezamagire a fetitei mele, nu mai strabat calare strazile Parisului. Nu mai au nevoie deoarece societatea moderna a angajat un specialist sa planifice metroul parizian, un inginer a carui prima pasiune era aroma fructata a vinului de Bordeaux. Asa ca statia Chatelet este exact ca vinul de Bordeaux, un loc in care prietenii si strainii sa impartaseasca cateva cuvinte, o privire, un zambet. Iar in cazul meu aceste cuvinte au fost: „Va rog spuneti-mi unde este iesirea, caci vreau sa vad lumina zilei”. Vorbe care nasteau zambete. Un sfat acum… daca va rataciti, cereti indicatii de orientare doar celor care arata a imigranti si evitati-i pe cei pe care-i mirositi a fi parizieni de cateva generatii. Suferind de pe urma blazarii autoinduse, parizienii get-beget au uitat tot, inclusiv in ce statie de metrou au coborat.

Parisul inseamna mai mult decat atractii si vederi cu indragostiti pe malul Senei. E ceva mai mult, ceva intangibil, senzual chiar. Poate-i cliseu, poate ca pun o eticheta prea bombastica peste un oras in care cartiere intregi sunt chiar banale. Cu savoare, dar banale. Montparnasse, de exemplu, este un district relativ nou in care prea putine locuri ies din anonimat. Fatadele placate cu placi ceramice, alcatuite din elemente rectilinii, simple, domina Montparnasse-ul. Si chiar daca nimeni nu i-a cantat farmecul, acesta este un cartier cu o legenda, un cartier ai carui ilustri locatari recunosteau o singura autoritate: cea a Artei. Asa ca astazi, condimentand spatiul cu putina imaginatie, nu as fi fost surprinsa sa-i vad iesind din cine stie ce cafenea pe Picasso, Gaugain, Mondrian, Miro, Chagall, Apollinaire, Henry Miller ori Brancusi. Caci in 1910 Montparnasse era invadat de anvargandistii boemi care paraseau Montmarte, dezgustati de transformarea colinei intr-o mare scena pentru turisti, spun ghidurile de calatorie, sau atrasi de chiriile derizorii ale nou aparutului cartier, ar spune realitatea istorica.

Cu totul diferit este insa Montmartre care inseamna pe de-o parte cabarete precum Moulin Rouge si cafenelele din place Pigalle iar pe de alta parte colina, vechi cartier parizian cu alura de sat. Cu tot aerul sau boem, Montmartre nu mai are astazi sansonetisti, arlechini ori bautori de absint, fiind doar un soi de Disneyland destinat turistilor veniti cu autocarul pentru a se extazia in fata picturilor de serie expuse in Place du Tertre. Pentru stradutele intortocheate din Montmartre, pavate cu dale de piatra monocroma si marginite de ziduri inghite de iedera si de case joase tencuite in alb, mi-am dedicat ultima zi. Motiv pentru care seara am incercat sa-mi narcotizez melancolia despartirii de Paris cu un pahar de vin pe terasa Chez Eugene, unde un chelner atipic, mai degraba italian decat francez, incearca sa faca glume cu putinii clienti pe care-i avea. Fiind primavara, ploua marunt, iar Biserica Sacre Coeur, pe jumatate in ceata, era scaldata de lumina palida a reflectoarelor de un galben laptos.

Da, am vazut Sacre Coeur caci indiferent cat de elitista/snoaba as fi vrut sa fiu tot am facut un mic tur al atractiilor pariziene. Dar este bine de stiut ca fiecare monument inscris ca „must see” in ghidurile de calatorie are coltul lui ascuns. Notre-Dame are gradina din spate, senzationala primavara cand sunt copacii in floare, Sena are podurile de lemn pe care te incanta cantaretii de blues sau, in cazul meu, tinerii jazzmani care reinterpretau cantece Gorillaz, Palais Royal are coloanele lui Buren iar in gradinile Tuileries se afla „Nuferii” lui Monet.

Iar micul meu tur al atractiilor pariziene (cu vizitele incluse) a fost axat pe gotic: Notre Dame, Sainte Chapelle si expozitia „L’ange du bizarre” a Muzeului Orsay. La Sainte-Chapelle am regretat pentru un moment lipsa ghidului fizic sau bine legat intre 2 coperti, care sa-mi spuna ca o ora de stat la coada iti da dreptul sa vizitezi si biserica in sine si nu doar subsolul. Stiam ca trebuie sa vad stelute si vitralii iar asta am si vazut, doar ca erau o schita a ceea ce avea de oferit Sainte Chapelle. Pe nedrept dezamagita de prima experienta m-am indreptat spre Notre Dame. Iar Notre-Dame de Paris, vazuta in acelasi timp cu alte sute de turisti care blocau intrarea, turisti care s-au rarefiat ca aerul rece de primavara odata ce am ajuns in spatele catedralei, s-a desfasurat ochilor mei exact asa cum ar fi trebuit. Putin sinistra, rece, demna. Organism candva viu, astazi impietrit si cu coastele scoase la vedere. Trebuie sa o vedeti de pe celalalt mal al Senei pentru a intelege ce vreau sa spun. O imagine care se incapataneaza sa revina este cea a garguilor lungi fara cap de la Notre Dame proiectati pe cerul de un albastru intens, nocturn ca la Chagall in „Bonjour Paris”.

Dupa cum va spuneam, in vizita mea pariziana m-am oprit si la Muzeul Orsay atrasa de promisiunea unei expozitii temporare „L’ange du bizarre”, in care romanticii, simbolistii si suprarealistii erau adusi impreuna pentru o apologie a bizarului si deseori a grotescului si a lugubrului. La sfarsitul vizitei, pentru o detasare de acest tip de frumusete decadenta demna de Poe si Baudelaire, mi-am dorit sa vad si panzele impresionistilor. Dar cum muzeul gazduit de vechea gara Orsay seduce prin armonia arhitecturii sale, pasiunea mea pentru pictura de inceput de secol XX nu si-a prea facut loc, caci senzatia data de cladirea in sine era mult mai puternica decat orice Renoir expus. Doar la iesirea din muzeu mi-am recapatat complet frivolitatea privind artistii stradali ce se maimutareau spre deliciul multimii care se odihnea pe trepte.

Parisul este in marea sa parte ocupat de cladiri cu piatra cioplita, ceramica si stucaturi, de ornamente stradale, lampadare, statui din fonta sau piatra in cel mai pur stil Belle Epoque. Cu toate acestea nu am ales goticul, ca tema a vizitelor mele, fara temei. Stiam ca acest tip de arhitectura este o prezenta constanta in Paris. Ca si fierul forjat. Ma asteptam insa ca prezenta Art Nouveau-ului sa fie ceva mai pregnanta. Felinarele stradale si intrarile la metrou mi-au satisfacut intrucatva placerea. In contrast cu celebrele guri de metrou ale lui Guimard, imbinare intre pagoda si pavilion, executata tot in sticla si metal, este statia de metrou de la Palais-Royal - Le Kiosque des Noctambules. Aceasta creatie a anului 2000, cu sfere colorate de sticla si aluminiu este, dupa gustul meu neamator de art-deco, un urat colier de margele supradimensionate. Ireal, straniu, e adevarat, dar urat. Alta este insa senzatia data de ineditele coloane in alb si negru ale lui Daniel Buren din curtea interioara de la Palais-Royal. Este spectaculos cum a reusit Buren sa imbine avangarda cu clasicul. Poate ca liniile matematice, riguroase, ale coloanelor sale sunt o reinterpretare moderna a simetriilor coloanelor ce apartin vechiului Palais-Royal. Un recent creat si fals sit arheologic, deoarece coloanele nu sprijina nimic. Avand in minte piramida de sticla de la Louvre, remarc ca pana la urma noul este un act de curaj, caruia noi, privitorii, ii atribuim sau nu si o valoare estetica. In Paris nu exista unitate, nu pot afirma ca vechiul si noul se imbina armonios, fara efort. Senzatia mea este ca si-ar dori sa se devoreze. Exista si exceptii, iar coloanele lui Buren ar fi una. Semne ale artei urbane le poti gasi peste tot. In interiorul unui magazin care vinde statuete reprezentand personaje din desenele animate manga, in expozitiile anvangardiste gazduite de cladiri cu fatade tipice pentru perioada lui Napoleon al III-lea, in grafitti-urile de mici dimensiuni de pe cine stie ce zid.

Celor cu repulsie pentru ornamentatie sau iubitorilor de nou le recomand sa viziteze o uluitoare reusita a arhitecturii moderne, avangardista cladire a Centrului Pompidou. Aceasta constructie dinamica, in care sticla si metalul nu sunt deloc imblanzite de culoare, a fost realizata fara prea multa consideratie pentru stilul arhitectonic al Parisului. Cu toate acestea este reconforant sa simti, sa vezi ca Parisul, ca organism, este viu. Mai putin extravagant dar modern, cu o arhitectura urbana deschisa, pereti vitrati si balcoane colorate, translucide este si Bercy, unde pe treptele de tec ale Bibliotecii Nationale am invatat ca varietatea formelor frumosului este infinita.

Un monument emblematic al Parisului ultimului secol este Turnul Eiffel. Mi-a placut? Nu. Chiar daca am admirat alte creatii ale lui Eiffel in Monte Carlo, acesta este clar urat. M-am invartit in jurul turnului, am incercat unghiuri diferite, doar, doar, o sa vad putina frumusete. Dar am avut rabdare. La ora 8/9 seara, turnul a luat foc. Atunci copilul din mine a inlaturat adultul mofturos. Poate ca iluminarea turnului este doar una dintre modalitatile prin care Parisul, in cochetaria lui, se infrumuseteaza. Priveste vitrinele magazinelor si reclamele lor care nu fac nota discordanta cu arhitectura cladirii, magazinele cu antichitati, nenumaratele galerii de arta moderna, de fotografie, boutique-urile care expun mobila eclectica, vitrinele magazinelor cu haine barbatesti sau cele ale patiseriilor si vei intelege cum reuseste Parisul sa se mentina chic. Caci absolut tot ce vezi in preajma atractiilor vizitate: magazine, guri de metrou, cafenele, restaurante, toate sufera de eleganta franceza. Si afirm asta dincolo de aroganta vadita a parizianului (care numai eleganta nu este), a unei istorii si a unei culturi care are tot dreptul sa nasca aroganta.

Am simtit savoarea orasului urmarind activitatiile localnicilor si le-am inteles distinctia ca pe un soi de contact organic cu cladirile care-i inconjoara. Pentru a intelege priveste cu atentie artistii de pe strada (ma repet, cei din Montmartre sunt pentru ochii turistilor), batranul scriitor imbracat in haina lunga de blana, sicul esarfelor legate la gatul tinerilor iesiti la plimbare, eleganta tinutelor de seara ale doamnelor care se intorc de la un concert de orga, fusta lunga, inflorata a unei boeme domnisoare care discuta la fel de repede precum merge, Don Juan-ul apus care-si aprinde studiat trabucul, copii numai bucle si zambet, imbracati in dungi ori carouri niciodata flori, cantaretii de jazz care dau spectacole stradale, doamna imbracata in verde, venita probabil din New Orleans, care la 80 de ani danseaza swing in fata unui magazin, parizienii de toate varstele facand cascadorii pe skateboard, comediantul care maimutareste trecatorii, trist pentru ca uita care-i limita ridicolului, domnul care dimineata, la cafea, citeste o carte si nu „La Parisien”.

Iar pentru a urmari parizienii, ce loc este mai bun decat Cartierul Latin unde sa stai inghesuit la o mica masa din fier forjat intr-unul din surprinzator de numeroasele bistrouri pariziene? Iar cliseu? Nu-mi pasa. Ca o paranteza: indragostitii nu trebuie sa rateze nici cliseul cu sarutul pe malul Senei. Aceste mici terase sunt o experienta in sine. Chelneri eficienti (exceptie fac cei din Jardin du Luxembourg) sau chelnerite mereu suparate, irascibile (da, sunt specii diferite) servesc vin, cafea si prajituri turistilor, parizienilor sau lefterilor artisti in afirmare. Chelnerii iti sugruma in fasa zambetul ce-ti mijeste la vederea sortului lor lung, scobit, impunandu-ti prin atitudinea lor un ferm simt al masurii si seriozitate. Iar ele vor refuza sa ti se adreseze, ba chiar vor sta cu spatele la tine doar pentru ai avut impolitetea de a comanda tu in locul domnului care te insoteste. Daca vrei in schimb sa simti pulsul orasului de pe scaunul unui bar de noapte alege un loc iconic pentru Paris: Harry‘s New York Bar, locul unde s-a inventat Bloody Mary-ul si unde a baut Hemingway cat ii mai ramasese sa bea. Aici chelnerul are pentru indragostiti zambete complice si o cantitate dubla de vodka in cocktailuri.

Lambrisate in lemn, minimaliste ori cu tapet adus din Provence de bunica care este inca sefa peste bucatarie, restaurantele pariziene sunt si ele un bun moment pentru simti cu adevarat orasul. Restul il va face vinul si povestile de pe terasa unde ai iesit sa-ti savurezi tigara. Este bine de stiut ca poti avea surpriza ca odata intrat intr-un restaurant care nu se deosebeste prin nimic de cel de langa, sa descoperi ca trebuie sa astepti cateva ore pentru a prinde o masa libera - doar ati venit fara rezervare, te anunta suparat garconul de la intrare. Si asta pentru ca accidental ai nimerit in acel restaurant care serveste cea mai buna carne de vita pentru un festin „in sange”. Sa nu uitam ca parizienii sunt mereu in cautarea celui mai bun loc de unde sa cumperi paine, branzeturi albe cu albastru, macarons mov ori sa mananci inghetata de lamaie, cea mai buna Creperie, cel mai bun bar pentru Mojito Royal. Si daca mancarea in Paris mi s-a parut plina de savoare nu pot spune cu certitudine cat din aroma bucatelor este rezultat al ingredientelelor folosite sau daca momentul/locul degustarii a fost un indicator esential in ecuatia gustului.

Parisul pe care l-am vazut a depasit ceea ce-mi imaginasem. Cumva surpriza au fost ferestrele inalte ale cladirilor, salurile trecatorilor, cochetaria barbatilor (pe cea a femeilor o banuiam), prezenta multor, multor boutique-uri si galerii de arta. Ma asteptam sa fie mai turistic, mai plin de straini care fac poze si mai putin viu pentru parizieni. Si ma asteptam sa existe lucruri care sa ma deranjeze, lucruri de care sa vreau sa ma indepartez - poate doar metroul si acele mici Eiffel-uri si alte fleacuri puse in vanzare de tinerii maghrebieni. Oricum, cu bune sau rele, sunt ferm convinsa ca Parisul prin ochii mei e unic, e al meu. OK, poate nu-i unic, caci exista multi alti indragostiti de Paris si trebuie sa aiba si ei un motiv.

Recitind, Parisul pare scenariu de film european. Puteti sa-l creditati ca fiind suprarealist, dar mergeti pe urmele mele si poate veti vedea ca orasul are mai mult de oferit decat spun ghidurile cumparate de la libraria din cartier. Iar daca Parisul nu este asa cum l-am vazut eu, atunci poate ca vacanta mea nu a fost decat un vis in interiorul altui vis si asa ar trebui sa si ramana. Asta pana data viitoare, caci brusc vreau experiente repetabile chiar daca lumea asta mai are multe altele de oferit. Vizita urmatoare (va fi intr-o toamna) mi-o voi incepe in Saint Germain des Pres, o voi continua in Marais printre micile magazine mereu in cautarea designului perfect pentru interioarele parizienilor cocheti, printre atelierele designerilor care candva vor avea vitrina pe Champ-Elysees, iar noaptea o s-o termin pe cheiul Senei, asezata direct pe beton, povestind langa o sticla de vin si cu ochii la lumea care danseaza tango in tinuta de seara (sau cel putin asta imi spune youtube-ul ca fac parizienii seara).

Intrebarea ramane: Ce recomand unui proaspat sosit la Paris? Singurul raspuns care-mi vine acum in minte este: Un sejur lung.
Jurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie Paris
Jurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie Paris
Jurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie ParisJurnal de calatorie Paris

Experienta

  • 10 ani de turism
  • 1.740.903 zile de vacanta vandute
  • 260.765.538 km parcursi de clientii Eturia
  • 106 de destinatii inspectate

Vacante linistite

  • Fara costuri ascunse!
  • Telefon de urgenta 24/7
  • Ghiduri si sfaturi de calatorie
  • 85% dintre clientii nostri ne-au acordat calificativul: excelent.

Tarife competitive

  • Parteneriatele semnate cu 160 tour operatori locali si cu 322 de hoteluri de renume din intreaga lume garanteaza un bun raport calitate/pret pentru toate vacantele oferite.
  • Parteneriate avute cu cele mai bune companii aeriene din lume ne-au permis sa contractam zboruri de linie la tarife extrem de competitive.

Traveller Club

  • Acumulezi automat sume de bani la fiecare calatorie
  • Discounturi si beneficii dedicate membrilor
  • 100% tailor made pentru membrii clubului

Statistici Eturia