Impresii Kenya si Tanzania

Stefania

Impresii Kenya si Tanzania

Inca de cand eram mica mi-am dorit sa ajung in Africa. Pe atunci urmaream cu sfintenie emisiunile de la Animal Planet si National Geografic (printre episoadele de desene aminate) si ma gandeam cat de interesant ar fi sa pot sa ajung si eu acolo sa vad animalele atat de aproape. Am pus atunci cateva intrebari parintilor despre ce ar trebui sa fac ca sa ajung in Africa "cand ma voi face mare".

Raspunsurile au fost foarte ingrijoratoare: e foarte periculos si dificil. Trebuie sa faci multe vaccinuri, costa foarte mult sa ajungi acolo si cine stie cu ce boli te intorci de acolo. Evindent, aceste cuvinte m-au descurajat.  Nu am vrut sa renunt la vis, asa ca efectiv l-am lasat undeva ascuns, intr-un "sertar".

Si uite ca peste ceva ani urma sa primesc vestea cea mai frumoasa pe care puteam sa o primesc: voi merge in Africa, la animalele mele din documentarele din copilarie. Mai exact urma sa merg in Kenya si Tanzania. Toate temerile mele de cand am fost mica s-au evaporat in urma documentarii riguroase asupra conditiilor de calatorie care nu sunt atat de aprige precum credeam. Pentru ca vizitam cele doua tari unde se manifesta aceasta boala e obligatoriu sa faci vaccinul impotriva febrei galbene. Nu au mai fost cazuri inregistrate in ultimii ani, dar formalitatea a ramas. Mai sunt recomandate si pastilele impotriva malariei, dar la fel - riscul este scazut asa ca am preferat sa nu le iau. Pregatirea vacantei a fost una foarte temeinica. De regula, imi pregatesc bagajele cu doar cateva ore inaintea oricarei plecari, dar acum nu mai rezistam emotiei asa ca le-am facut cuminte din timp.

Prima data am ajuns in Kenya, in Nairobi. Un oras relativ modern, in limitele unui oras african: cladiri inalte din sticla cu multe etaje, bulevarde mari, intinse, pe ici pe colo cateva hoteluri de lant si oameni imbracati modern. Pana aici suna bine. Pana ajungi sa testezi traficul. Nu credeam ca undeva poate fi traficul mai dificil ca in Romania. Masinile merg bara la bara tot timpul. Indiferent de perioada din zi sau din saptamana. Dar in ciuda acestei situatii neplacute, nu se auzea niciun claxon. Toti soferii erau relaxati. Ciudat. Oare de unde au atata rabdare in trafic? Nu am reusit sa le aflu secretul.

In afara de Muzeul Caren Blixen si Centrul de Girafe, unde girafele vin si iti mananca din mana mici gustarele, Nairobi nu prea are atractii de oferit turistilor. Ar mai fi de mentionat aici si restaurantul Carnivore, unde esti servit in mod constant cu diverse tipuri de carne. Au un sistem foarte interesant: la inceput iti dau un fel de stegulet, pe care il pun pe masa. Ei vin cu diverse tipuri de carne pana cand lasi steagul jos, in semn de predare. Noi l-am lasat la un moment dat cand am simtit ca e de ajuns cat am mancat, insa si asa ne-au mai adus de cateva ori niste bucatele de carne de pui, miel si chiftelute din carne de cododil, pana cand efectiv nu mai puteam sa ne miscam.

Din Nairobi am mers spre Parcul National Masaai Mara. Pe drum am oprit la marginea Vaii Marelui Rift unde am putut vedea panorama acestui “defileu” care strabate Africa: incepand din Egipt (unii considera ca incepe chiar din Israel), pana jos in Mozambique. Am coborat din Nairobi, care se afla la 1600-1800m inaltime pana in valea riftului, urmandu-l pana la destinatia noastra finala. Ajunsi la hotel, ne-am cazat destul de repede, apoi am pornit intr-un game drive prin parc pentru 2-3 ore.

Putin sceptici ca vom putea vedea ceva intr-un timp asa scurt, am inceput totusi sa urmarim in stanga si in dreapta linia orizontului in speranta de a depista ceva. Dupa nici 15 minute am zarit primele animale: cateva antilope si zebre. Le-am pozat din toate unghiurile si cu toate dispozitivele de facut poze pe care le aveam la noi. Dupa ce am terminat sedinta foto, satisfacuti de realizarea noastra ca am reusit sa vedem ceva, i-am spus ghidului sa mearga mai departe. Dar nu am apucat sa mergem mult, ca iar am vazut alte animale. Dar acum in alta structura si din alte unghiuri. Si de data asta am facut o sedinta foto demna de prezentarile de moda. Nu ne mai puteam satura. Si apoi iar, alte animale. Cu cat mai inaintam in parc cu atat vedeam din ce in ce mai multe. Antilopele Gnu deja incepeau sa fie cu zecile (poate chiar sutele), familii de zebre, antilope Thomson, girafe, elefanti si bivoli deja erau la tot pasul. La un moment dat ne-a pufnit rasul gandindu-ne la cate poze facusem la inceput unui grup de 3-4 animale si cat timp am pierdut acolo si cate poze le-am facut crezand ca doar atat vom vedea. Si acum, oriunde intorceai capul vedeai zeci de familii de animale lenevind printre ierburile inalte. Unele chiar indrazneau sa traverseze drumul batatorit, creat special pentru vizitele cu turisti din parc.

La sfarsit de zi, cand ne intorceam spre lodge, am zarit o leoaica cum trecea prin fata unui jeep indreptandu-se (credem noi) spre familia ei. Ne-am declarat multumiti cu acea seara.
Urmatoarea zi am petrecut-o de dimineata pana seara in parc. Cu toate ca am vazut in mare parte aceleasi animale ca in seara precedenta, tot eram uimiti si tot am facut sute de poze pe minut. Insa punctul culminant al zilei a fost dupa ce am terminat cu pranzul tip picnic. Am fost la raul Mara, sa asteptam turma de antilope Gnu sa traverseze raul. Dupa cateva minute de asteptare, si-au facut si ele aparitia. Ezitante la inceput, cate una incerca sa isi faca putin curaj sa traverseze prima. A durat putin dar incet incet au inceput traversarea cate una, cate doua. Apoi au inceput toate sa le urmeze. Deodata s-a ridicat praful si apoi toate au pornit hotarate sa ajunga pe partea celalalta. Nu pot descrie in cuvinte ce emotii am trait atunci. Sa nu mai zic ca la un moment dat si-a facut aparitia un crocodil. Cand l-am vazut, am inceput cu totii sa ne agitam, sa comentam ca de ce unele se duc spre el? Cum, nu il vad? Haideti mai repede sa nu va prinda! Mai la stanga, du-te pe stanca sa nu mai ajunga la tine! Eram cu totii atat de agitati, parca eram comentatori calificati la un meci de fotbal. Dupa o singura tentativa esuata a de a prinde o antilopa, crocodilul a renuntat si s-a facut nevazut. Gata. Antilopele au scapat de aceasta data. Doamne, cate emotii am avut! Si de aceasta data ne-am intors acasa multumiti cu ce am vazut.

Din Masaai Mara am pornit urmatoarea zi spre Tanzania, in parcul Serengeti. Nu va mint, drumul este lung, anevoios si plin de gropi si denivelari - masaj african, cum este denumit de localnici.
Am ajuns la vama. Formalitatile nu au durat foarte mult dar cat sa iti poti da seama ca esti totusi intr-o parte a lumii unde se merge pe ideea de: dai un ban, mergi mai in fata. Aici a trebuit sa aratam si carnetul galben primit in urma vaccinarii impotriva febrei galbene. Dupa un al doilea control al documentelor, de aceasta data pe partea tanzaniana, ne-am intalnit cu ghizii locali din aceasta parte a traseului. De la prima intalnire am putut face o mare deosebire intre kenieni si tanzanieni, cei din urma fiind mult mai calzi si mai amabili decat cei cu care am fost pana acum. De la granita am facut din nou  "masaj african" pana la intrarea in parcul Serengeti. Aici aceeasi poveste. 2-3 ore de game drive pana sa ajungem la lodge. Aceeasi intrebare am avut in gand: ce mai putem vedea interesant si nou in asa putin timp. Abia ce am terminat de pus intrebarea si am vazut o familie de lei, urmata de o sedinta de relaxare intr-o baie de namol veritabila a unor hipopotami. Dupa ce am zarit si alte animale, am terminat vizita, abia asteptand sa vedem ce ne va pregati urmatoarea zi. Insa pana atunci trebuie sa mentionez in cateva cuvinte despre unitatea noastra de cazare. Se numeste Kati Kati Camp. Da, camp. Adica fiecare camera era un cort special amenajat cu tot ce ii trebuie unei camere: pat, noptiera, baie, toaleta. Toate intr-un decor parca militaresc, de parca te asteptai ca trezirea de dimineata sa fie facuta de un sergent nervos cu un fluier si mai nervos.

Totul este in mijlocul naturii. Nu exista delimitare intre cort si restul savanei. Esti efectiv in mijlocul naturii. Si ca sa fie treaba, treaba - de dimineata s-au auzit niste sunete. Nu mi-am dat seama pe moment ce ar putea fi: un bagaj tarat pe drumul pietruit pana la receptie, un elefant sau o zebra somnoroasa. La masa, ne-am adunat toti, dandu-ne fiecare cu parerea. Cand a venit si ghidul nostru, l-am intrebat ce era. Raspunsul lui calm a fost: ce sa fie, un leu. Toti am crezut ca glumeste, cum sa fie un leu? Dar el nu glumea. Ne-a linistit spunand ca leii nu vin asa aporape de cort si nici nu au fost cazuri sa atace nimeni. Si oricum, ce am auzit noi nu avea cum sa fie asa aproape de noi (cu toate ca dimineata, asa adormita si singura in cort, puteam sa jur ca e chiar langa mine in cort), ci la zeci de kilometri. Ne-am mai linistit putin, am terminat micul dejun, apoi am pornit in vizita de o zi intreaga in Serengeti.

Un singur cuvant poate descrie experienta: Extraordinar. De vis. Fantastic. Incredibil. Ok, bine. Au fost mai multe cuvinte. Am vazut multe feline: leoaica la vanatoare, leopard in copac devorand pofticios o gazela, un ghepard pitit prin ierburi de abia puteai sa il distingi. La un moment dat, ghidul nostru prineste prin statie o veste despre un leopard care tocmai a coborat din copac si porneste spre vanatoare (asa comunica toti soferii unde se afla animalele si dau puncte de reper pentru a veni si ceilalti sa vada). Am mers si noi repede sa vedem. Noi, si alte 10 jeepuri. Leopardul a inceput usor sa intre in panica vazand o "turma" asa numeroasa de jeep-uri venind spre el. De frica s-a ascuns sub un jeep. Adica exact sub cel din dreptul nostru. Am putut sa-i vedem foarte bine gesturile de pisicuta speriata, cu ochii mari privind spre noi. Dupa ce i-a mai trecut putin teama, a fugit repede de sub jeep si s-a pierdut printre ieburile ce ii ascund foarte bine conturul. L-am pierdut din vedere. Dar pozele cu privirea speriata au fost imortalizate pe toate aparatele foto de acolo. Cum ziceam: Extraordinar. De vis. Fantastic.

Am bifat pana acum 4 din cei Big Five: leul, bivolul, elefantul si leopardul. A mai ramas rinocerul. Pe care urma sa il cautam prin Craterul Ngorongoro, adica urmatoarea noastra oprire.
Am pornit la drum spre crater. Am primit si azi portia de masaj african. Cand am ajuns la marginea craterului, am stat putin sa admiram privelistea care se desfasura in fata noastra: un crater imens al unui fost vulcan, in mijlocul caruia se afla un mic lac cu apa sarata. Deasupra lui se formase un fel de mini tornada de praf amestecat cu granule de sare evaporate din lac. Dupa ce am coborat in interiorul craterului, am inceput sa ne plimbam cu jeepul in cautarea ultimului animal de pe lista noastra care se lasa asteptat. In interior este foarte mult praf. E nevoie sa pui ceva pe cap si ideal ar fi sa ai o bluza cu maneca lunga ca sa te feresti cat de cat de acel praf. Si cum apa de la baie in aceasta excursie este destul de limitata (de regula apa calda se opreste dupa ora 22:00, odata cu tot curentul), incepi sa apreciezi din ce in ce mai mult dusurile lungi si relaxante de acasa. Dar sa ne intoarcem la povestea noastra. Am cautat noi ce am cautat, pana ce la un moment dat, ghidul zareste in departare un rinocer. Toti ne uitam peste tot sa il reperam. Nimic. Unde e rinocerul? Acolo, in indepartare, spuse ghidul. Cand ne-am indreptat privirea catre locul unde ne arata el cu degetul, am putut observa un punct negru, singurul obiect in directia degetului lui. Noroc ca am avut un binoclu pentru a vedea mai bine acel punct. Intr-adevar era un rinocer. Nici pana in ziua de azi nu imi dau seama cum a putut vedea de la asa distanta acel rinocer. Inca e un mister. Dar macar am bifat toate cele Big Five. Din pacate aparatul nu a facut o poza asa buna cu acel rinocer pentru a putea avea dovada, dar noi in sinea noastra vom sti ca l-am vazut acolo.
Spre apus am ajuns la Lacul Manyara. Si ce apus frumos a fost. Lodgeul unde am stat noi (Manyara Wildlife Safari Camp) se afla pe marginea vaii cu lacul in indepartare. Pozele cred ca spun mai multedecat ar putea spune cuvintele.

Dimineata am pornit in game drive in parcul national Lacul Manyara. Deja peisajul este complet schimbat. De la campiile cu ierburi de un galben pal si cu cativa copaci presarati din cand in cand cu ramuri golase, creand o imagine desprinsa parca dintr-un scenariu post-apocaliptic, acum eram intr-un cadru complet verde. Am vazut aproximativ cam aceleasi animale ierbivore ca pana acum, doar ca pe un alt fundal, la care se adauga pasari flamingo si multe maimute.

De aici ne-am indreptat spre aeroportul din Kilimanjaro pentru zborul spre Zanzibar. Ni s-a spus ca pe vreme cu cer senin se poate vedea muntele in indepartare, insa nu am avut noroc de aceasta data.
Am ajuns in Zanzibar repede, dupa un zbor de aproximativ 1 ora si 20min cu compania Precision Air. Era deja intuneric cand am ajuns la hotel. Abia de dimineata am putut sa constientizam ca nu mai avem programul militaresc de trezire dis de dimineata pentru a incepe game drive, ci ca avem program de voie pentru cateva zile. Ne-au prins bine zilele la plaja dupa un circuit asa solicitant. Intr-una din zile am fost in excursia Safari Blue, care consta intr-un tur de o zi cu o barca traditionala, cu mici opriri pentru snorkeling si o oprire mai lunga pentru a servi pranzul pe o insula mai mica din apropiere. Mancarea acolo a fost gustoasa, si am avut parte si de un fel de show live, cu cantece locale, cantate la instrumente de asemenea locale, pe ritmuri de dans ale unei fete... locale. A fost foarte draguta experienta, chiar daca nu am intrat in apa pentru snorkeling (pentru ca nu stiu sa inot si nu am avut curaj atunci sa fac atunci primele lectii).
Au urmat zile de relaxare si leneveala. Am avut cazarea la hotelul Dream of Zanzibar. Aproape zilnic se organizau diverse seri tematice cu cantareti si bucate alese. In timpul zilei din pacate a batut vantul destul de insistent, insa nu ne-a impiedicat sa stam pe sezlonguri, sa intram in apa sau sa purtam discutii cu "beach boys" care ne tot ademenau la micile lor magazine cu de toate: pantaloni colorati si largi in genul salvarilor turcesti, bratari de toate felurile, esarfe de plaja, masti traditionale, orice. Doar trebuia sa ceri, si ei faceau rost. Iti dadeau si haina de pe ei daca le cereai asta (atat la propriu, cat si la figurat).

Ziua plecarii parca a venit asa repede. Nu imi doream ca visul meu sa se termine. Dar din pacate a trebuit sa imi iau ramas bun de la aceste meleaguri, in speranta ca poate voi mai reveni aici vreodata.
Asadar, ca o scurta concluzie, nu renuntati niciodata la visele voastre, indiferent cat de imposibile pot parea in acel moment. Nu se stie niciodata cum viata te poate duce pe drumul spre implinirea viselor tale. Tu ce vis iti doresti sa-ti indeplinesti?

eturia awards

Eturia membru ANAT
Premii Eturia
Premii Eturia
Premii Eturia