Eturia - Agentie de turism

Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011

O calatorie neasteptata, caci vestea ca voi pleca in America Centrala m-a luat prin surprindere in cel mai fericit mod, iar calatoria s-a dovedit o experienta de viata de neuitat.
Costa Rica

Am ajuns in San Jose noaptea tarziu, iar cand am coborat din avion nu-mi doream decat  un dus si un pat unde sa ma odihnesc  dupa 20 de ore de zbor. La iesirea din aeroport ma astepta Juan Carlos, soferul cu nume de actor de telenovele care urma sa ma conduca la hotel. M-a intampinat cu un zambet larg, de parca ar fi fost dimineata si imediat ce am pornit spre hotel a inceput sa-mi povesteasca cum vor fi urmatoarele 8 zile ce le voi petrece in Costa Rica. “Pura Vida, Anca!”asta era expresia de baza pe care nu trebuia sa o uit pentru ca era cea mai frecventa forma de salut, de multumire, dar mai ales pentru ca descria ideologia locala de a trai viata intr-o stare de calm, apreciind viata inconjurat de natura, de familie si de prieteni. Mi-am spus un “sigur ca da…” in sinea mea si am continuat sa-l ascult cum vorbea atat de mandru de tara lui, de frumusetile care ma asteapta sa le vad si despre cum maine cand voi avea ocazia sa vad la lumina zilei acest paradis natural, deja imi voi dori sa revin cat de curand.

A doua zi dis de dimineata, cand am parasit capitala pentru a ne indrepta spre Tortuguero, aveam sa-i dau dreptate, chiar eram inconjurata de un paradis natural, in care culorile florilor se amestecau cu verdele omniprezent intr-un tablou de culori fascinant, incat nu ma mai saturam sa fac poze in dreapta si in stanga.
I-am  cunoscut de dimineata pe Mario (ghidul) si pe Max (soferul) cei doi “ticos”care aveau sa ne insoteasca in periplul prin Costa Rica. Localnicii se numesc intre ei “tico” deoarece folosesc foarte frecvent diminutivele terminate in “tico” (poquitico = putintel). Aveam sa descopar in cei doi adevaratii tico: foarte prietenosi, foarte saritori, linistiti, educati si cu o grija deosebita pentru natura.

Am ajuns la Cano Blanco in miezul zilei, acolo ne astepta o barca, cu care am inceput aventura noastra pe apa. Desi a inceput ploaia, peisajul m-a acaparat atat de mult ca nici nu am bagat-o in seama, caci eram atenta sa prind in obiectivul aparatului foto maimute si pasari colorate. Am ajuns relativ repede la lodge-ul in stil rustic, la care eram cazati, am fost intampinati cu o bautura traditionala si condusi apoi la camerele cocotate pe piloni, cu geamuri acoperite doar cu plasa de tantari, astfel incat toata noaptea am auzit natura murmurand imprejur. Iar dimineata foarte devreme am fost trezita de maimuta urlatoare ce poposise langa camera mea si se manifesta asurzitor.

Tortuguero, tinutul testoaselor, este o locatie magica, unde din iulie pana in septembrie ai ocazia sa vezi testoasele care vin aici sa-si depuna ouale. Natura este cea care stapaneste regiunea, asezarile omenesti fiind aproape inexistente. Turul cu barca pe canalele raului Tortuguero ne-a demonstrat maretia naturii: o padure tropicala de nepatruns domnind peste mlastini, pe unde am mers cu barca cu motorul oprit pentru a nu deranja egretele si maimutele abia trezite dupa o noapte ploioasa si pentru a putea asista la joaca lor de dimineata.
Am incheiat ziua pe ritmuri de calypso, pe terasa lodge-ului, admirand apusul de soare.

Din Tortuguero am plecat spre Arenal. O oprire pe drum pentru a gusta renumitul fruct guanavana, despre care localnicii spuneau ca ar vindeca 33 de tipuri de cancer si binenteles un ananas abia cules si delicios, ne-a trezit pentru alte fotografii, pentru ca oriunde ai fi privit peisajele erau superbe.

Am ajuns in cochetul orasel La Fortuna in jurul pranzului, ne-am cazat la un hotel la fel de frumos amenajat ca o gradina botanica: flori multe, vegetatie cat cuprinde si, bineinteles, izvoare termale!!! Prin urmare am luat cea mai buna decizie pentru a petrece restul zilei, in izvoarele termale din incinta resortului.

A doua zi, total relaxati dupa sesiunea de ape termale din ziua precedenta, am plecat la un tur de hiking spre vulcanul Arenal. Traseul a fost usor, vremea a tinut cu noi, astfel ca ne-am cocotat repede la poalele vulcanului, din care am reusit sa vedem cam 30% din cauza cetii care-l invaluia. Din pacate nu am avut parte nici de spectacolul rocilor incandescente care se prabusesc pe laturile muntelui, deoarece activitatea vulcanului a incetat dupa cutremurul din decembrie 2010.

Drumul a continuat abia a doua zi spre Monteverde, o localitate faimoasa in special pentru rezervatiile sale naturale Monteverde Preserve si Santa Elena Cloud Forest Reserve, care ofera kilometri intregi de paduri, avand sansa de a descoperi fauna si flora din Costa Rica in timpul plimbarilor. Dupa cateva ore petrecute pe cele 7 poduri suspendate la aproximativ 60 metri inaltime, admirand vegetatia si pasarile deosebite din padurea tropicala ne-am indreptat spre lodge-ul situat chiar in buza padurii, unde am ramas peste noapte. O noapte friguroasa de atlfel si destul de lunga, avand in vedere ca aici intunericul domneste de la ora 5 dupa amiaza.

Cina am servit-o la restaurantul din copac, cu un meniu select si o servire impecabila ce amplifica atmosfera speciala a locului. Dupa cina, o lectie ad-hoc de salsa si merengue cu Mario si Max ca profesori a incheiat seara intr-o nota fericita pentru intregul grup.

De dimineata, epuizati de miscarile latino cu care niciunul dintre noi nu era prea familiar, am plecat mai mult dormind spre coasta Oceanului Pacific, sperand la un soare cald care sa faca uitata noaptea friguroasa din Monteverde. Asa a si fost, pe masura ce ne indreptam spre ocean, ne intalneam cu soarele si simteam aerul bland al brizei oceanice.

Parcul National Manuel Antonio este una dintre cele mai frumoase rezervatii naturale din Costa Rica, iar pentru o tara tropicala, in care natura este punctul de rezistenta, inseamna destul de mult. Padurea tropicala se imbina cu plajele cu nisip alb, iar in plimbarea noastra prin acest spatiu am gasit maimute, papagali, lenesi, multe pasari, un adevarat colt de paradis pentru iubitorii de natura. Imi parea ca jungla cotropeste totul, cand, la capatul unei alei am dat de plaja superba cu nisip alb, unde timpul si lumea s-au oprit in loc pentru cateva ore. M-a trezit din visare ratonul furacios care a incercat sa-mi sustraga aparatul foto :) de parca i-ar fi fost de folos…

Am plecat din Costa Rica cu nostalgia ca voi reveni cat de curand si cu siguranta ca aceasta va deveni destinatia mea de suflet.


Panama

    Parasind Costa Rica, ne-am imbarcat in zborul Copa Airlines spre Panama, si intr-o ora am si aterizat pe aeroportul Tocumen din Panama City. Este deja noapte, prin urmare doar distingem siluete de zgarie nori si il ascultam pe ghid spunandu-ne ca megem pe o autostrada ce trece peste ocean. Cu dificultate si reticenta traduc cele spuse de el grupului, care scoate un murmur de mirare. A doua zi in zori, plecam intr-un tur printre uriasii ale caror siluete le vazusem in seara precedenta. Aerul este deja greoi, iar pe cand ajungem in Vechiul Oras deja devine apasator, caldura ne grabeste printre tarabele cu suveniruri hand made vandute de triburile kuna care iti cer bani pentru fotografii cu portul lor. Ajungem la Muzeul Canalului Panama, un preambul pentru tranzitul partial programat pentru a doua zi. Aici vizionam un film despre constructia impresionanta si asistam la trecerea prin ecluza a unui vas de dimensiuni impresionante incarcat ochi. Totul se petrece atat de firsc, aflam insa ca doar comandanti de nave din Panama sunt acreditati sa traverseze canalul.

Constructia canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie intreprinse vreodata si a avut un impact enorm asupra navigatiei. De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, si este in continuare un element indispensabil al navigatiei internationale. In fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportand mai mult de 20.378 milioane de tone de marfa.

A doua zi plecam spre docurile Miraflores, de unde ne imbarcam pe vas pentru tranzitul partial al canalului, care va dura 4-5 ore. Iesim din ecluza Miraflores si navigam spre Podul Americilor, un pod rutier important deschis in 1962. Pentru mult timp, acesta a fost singurul punct de trecere a canalului, inainte de constructia sa fiind folosite feriboturi pentru traversare. 
Tot ce e in jur impresioneaza, maretia acestei lucrari facute da mana omului iti da un sentiment de mandrie. Ne indreptam spre Taietura Gaillard (Culebra) care taie 12,6 km prin istm, la o altitudine de 26 m, si trecem pe sub Podul Centenar, cel mai nou pod rutier cu sase benzi, ce a fost terminat în 2004 si deschis traficului in 2005.
Dupa ce servim pranzul la bordul vasului, ne indreptam spre docurile de debarcare, cu un sentiment coplesitor in fata maretiei acestei impresionante constructii.
Ne indreptam spre oras pentru o ultima sesiune de shopping in cosmopolitele mall-uri panameze, inainte de a ne intoarce acasa.
Ultimele suveniruri amintind de locurile unice prin care am pasit isi fac loc in bagajele cu greutate peste limita admisa, ne luam ramas bun de la ghidul ce seamana cu Michael Jackson in tinerete si ne indreptam spre poarta de imbarcare.
Pura Vida y hasta la proxima vez!
Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011
Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011
Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011Impresii Costa Rica & Panama - decembrie 2011

Experienta

  • 10 ani de turism
  • 1.718.660 zile de vacanta vandute
  • 237.819.882 km parcursi de clientii Eturia
  • 106 de destinatii inspectate

Vacante linistite

  • Fara costuri ascunse!
  • Telefon de urgenta 24/7
  • Ghiduri si sfaturi de calatorie
  • 85% dintre clientii nostri ne-au acordat calificativul: excelent.

Tarife competitive

  • Parteneriatele semnate cu 160 tour operatori locali si cu 322 de hoteluri de renume din intreaga lume garanteaza un bun raport calitate/pret pentru toate vacantele oferite.
  • Parteneriate avute cu cele mai bune companii aeriene din lume ne-au permis sa contractam zboruri de linie la tarife extrem de competitive.

Club Eturia Traveller

  • Acumulezi automat sume de bani la fiecare calatorie
  • Discounturi si beneficii dedicate membrilor
  • 100% tailor made pentru membrii clubului

Statistici Eturia

SC Eturia SRL
Residence: Bucuresti, Romania