Eturia - Agentie de turism

Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017

Foarte mulți pun greșit semnul egal între Dubai și Emiratele Arabe Unite (EAU), pentru că fără voia lor încearcă să demonstreze valabilitatea expresiei "Reclama e sufletul comerțului!". Dubai este "sufletul comerțului", dar EAU înseamnă mult mai mult decât atât Sufletul EAU îl vei găsi în fiecare capitală a celor 7 emirate care s-au unit în anul 1971 sub conducerea șeicului Zayed, pentru a forma împreună acest stat tânar, dar puternic, născut din nisipul deșertului, populat de căutători de perle, pescari, cultivatori de curmale, crescători de capre și cămile și îmblânzitori de șoimi, care trăiau în corturi sau forturi construite din lut și piatră, și transformat, după descoperirea zăcămintelor de petrol, într-un stat în care arhitecți din toată lumea s-au întrecut și nu contenesc să se mai întreacă în proiectarea a mii de zgârie nori, construiți pe pământuri câștigate din mare, înconjurați de parcuri și grădini sau terenuri de golf, verzi în permanență, deși 98% din apa pentru consum este obținută prin desalinizarea apei de mare. Este locul unde oamenii construiesc și mută insule, modificând geografia locului, unde există o infrastructură de invidiat și șosele cu pâna la 8 benzi pe sens (mai tot timpul pline de mașini puternice sau de lux), și unde 85% dintre cei ce viețuiesc acolo sunt străini veniți la muncă, încercând din răsputeri să fie la cel mai înalt nivel profesional pentru a nu fi trimiși acasă. Nu există niciun șomer. Nu ai contract de muncă valabil, nu poți veni sau nu poți sta in EAU. Aceasta este cauza pentru care acolo engleza este limba universal valabilă, araba fiind auzită aproape la fel de des ca româna sau chineza.

Abu Dhabi este cel mai mare și cel mai bogat emirat, capitala sa fiind și capitala EAU, iar șeicul său, emirul de Abu Dhabi, este președintele țarii. Este o capitală liniștită, dacă o compar cu alte capitale ale țărilor arabe, foarte curată (nu am vazut niciun gunoi pe jos!!!), în care sunt multe complexe rezidențiale înconjurate de garduri înalte cu arhitectură surprinzător de variată, hoteluri aparținând tuturor lanțurilor internaționale importante, dar și câteva atracții turistice remarcabile.

Am intitulat testimonialul "Țara recordurilor", dar mai potrivit ar fi fost poate "Țara lui cel mai cel și a lui cea mai cea" și voi încerca să argumentez în continuare acest titlu.

Marea Moschee Sheikh Zayed, construită din marmură albă, decorată cu sidef, aur, cristale, pietre prețioase, mozaicuri etc la dorința și în onoarea șeicului Zayed, terminată în anul 2008, adăpostește cel mai mare și cel mai scump candelabru și covorul persan cu cea mai mare suprafață din lume. Este numită și moscheea florilor, motivele florale fiind decorațiunea dominantă atât în interiorul cât și la exteriorul acestei elegante clădiri.

Ferrari World, construit pe insula artificială Yas, este cel mai mare parc tematic acoperit din lume, singurul parc dedicat în totalitate automobilelor Ferrari, situat în apropierea circuitului de Formula 1. Veți găsi aici, pe lângă istoria, prezentul și viitorul Ferrari, ambianța unui oraș italian, circuite de carting sau alte activități de petrecere a timpului liber, dar și cel mai rapid roller coaster din lume.

Emirates Palace este un hotel de 5 stele de lux, amintind de poveștile celor 1001 de nopți, ale cărui costuri de construcție îl situează pe locul 3 în topul celor mai scumpe hoteluri din lume. Impresionează atât la exterior cât și la interior, numai dacă luăm în considerare cele 1002 candelabre și că tot ceea ce este auriu este aur. Prânzul la restaurantul Le Vendome a fost un regal culinar.

Souq-urile sunt moderne, cu aer condiționat și destinate covoarelor, curmalelor, peștelui, suvenirurilor, etc. Istoria poporului o poți cunoaște vizitând expoziția Zayed, admirând Fortul Al Maqtaa, Palatul Al Husn și explorând Herritage Village (dacă ai norocul să nu se fi schimbat programul de vizitare peste noapte). Pentru iubitorii de artă, în noiembrie 2017 s-a deschis muzeul Louvre Abu Dhabi pe insula Saadiyat, cel mai mare muzeu din peninsula arabă.

Orașul Masdar va fi primul oraș nepoluat din lume, unde se vor construi locuințe cu arhitectură specială și din materiale nepoluante, iar mașinile vor folosi baterii reîncărcabile cu energie generată pe plan local.

Amatorii de adrenalină se pot bucura de un Jeep Safari în deșert, străbătând dunele de nisip auriu, off road, întâlnind turme de cămile și făcând un popas pentru o plimbare pe cămilă, o ascensiune per pedes pe dune, o cursă cu placa pe nisip sau o întâlnire cu un șoim, pasărea venerată de arabi, antrenată pentru vânătoare în deșert și a cărei valoare o poate depăși pe cea a unui automobil de lux.

Al Ain, numit și orașul grădinilor, este mai rar prezent în circuitele turistice obișnuite, deși este al patrulea oraș ca mărime din EAU, dupa Dubai, Abu Dhabi și Sarjah. Este locul de naștere al celui mai venerat locuitor al EAU - șeicul Zayed bin Sultan Al Nahyan. A fost construit în jurul unei oaze și a dispus de un sistem sofisticat de irigații, numit "falaj", ce mai poate fi văzut și astăzi în oaza de palmieri producători de curmale din centrul orașului. Al Hili și Jabel Hafeet reprezintă sediul unor situri arheologice, fortul Al Muwaiji prezintă viața lui Wilfred Thesiger și contribuția acestuia la istoria poporului prin cartea sa "Arabian Sands", iar informații despre istoria, tradițiile, portul și religia acestui popor veți găsi la Muzeul Național Al Ain. Târgul de cămile, unde puteai cumpăra o cămilă pentru transport sau pentru carne, a fost o experiență nouă pentru mine. Nu știu dacă le mai cumpără bărbații pentru a le oferi în schimbul vreuneia dintre cele 4 soții pe care are voie legal să le aibă, dar ceea ce mi s-a subliniat de către ghizi este că fiecare soție primește aceeași cantitate de bijuterii din aur... asta ca să nu existe discuții... O plimbare cu mașina pe muntele Jabel Hafeet, pe șoseaua șerpuită săpată în munte, oferă o priveliște încântătoare asupra dunelor de nisip, a versanților cu nuanțe roșiatice date de oxidul de fier și asupra orașului Al Ain. La poalele muntelui, localnicii se bucură de efectele binefăcătoare ale unor izvoare de ape minerale, un bun motiv și loc pentru socializare și petrecerea timpului liber la un grătar sau un picnic. Grădina zoologică, cu Safari Tour, ar mai putea fi o opțiune pentru copii.

Fujairah, capitala emiratului cu același nume, adăpostește cea mai veche moschee din EAU, moscheea Al Bidyah, construită în anul 1446 din cărămizi și noroi, având 4 turnuri separate dispuse pe un deal și fără minaret. În oraș pot fi vizitate: fortul și ruinele vechiului oraș, o moschee impresionantă (accesul în interior fiind permis numai musulmanilor), Herritage Village, mall-uri și Piața de Vineri (souq - Friday Market). Țărmul Golfului Oman este transformat în stațiune de vacanță, prin numeroasele hoteluri cu plajă proprie care, pe lângă relaxare la soare, piscină și mare, oferă și posibilități diverse de agrement prin practicarea snorkeling-ului și a sporturilor acvatice. Chiar dacă este o țară musulmană și erau temperaturi de vară, fiecare hotel avea în hol cel puțin un brad de Crăciun, superb împodobit, și alte decorațiuni de sezon, aproape sugerând un concurs cu tema "Cel mai frumos brad de Craciun". Mi-au plăcut toți, dar mi-a rămas inima la cel din Fujairah Rotana Resort, ale cărui globuri argintii reprezentau animale marine. Revelionul organizat de acest hotel a fost foarte reușit, atât prin ambianță (mesele frumos aranjate afară, în jurul piscinei, curtea interioară frumos luminată, cu program artistic de bună calitate și variat și un superb foc de artificii), cât și prin meniul care a întrecut orice așteptare și a depășit orice experiență anterioară, oferind un bufet cu preparate din toată lumea și având o cameră întreagă destinată deserturilor. Pentru o taxă suplimentară, băuturile alcoolice erau servite în regim all inclusive.

Sarjah, capitala emiratului Sarjah, a fost pentru mine orașul surpriză. Este un oraș eminamente cultural, în care găsești 16 muzee (am vizitat Muzeul Civilizației Islamice), galerii de artă, universități locale și internaționale în care predau profesori renumiți aduși din toată lumea, găzduind inclusiv cea mai mare Universitate din EAU. Arhitectura clădirilor administrative este una absolut deosebită, îmbinând stilul tradițional cu cel modern și având un plan urbanistic bine stabilit. Mi-a plăcut Piața Coranului, am apreciat parcurile (inclusiv parcul destinat în exclusivitate femeilor), frumoasa faleza Buhaira Corniche, numeroasele moschei precum și souq-ul de aur și îmbracăminte adăpostit de o grandioasă clădire în stil iranian. Este un oraș în care aș fi stat cel puțin două zile în plus.

Marea roată ("The Eye of the Emirates") din parcul de distracții a fost construită după modelul celei din Londra și este prima roată din lume care are cabine dotate cu aer condiționat.

În Ajman, fortul construit în sec. al XVIII-lea, reședință a șeicului, a fost transformat în muzeu dedicat prezentării modului de viață al locuitorilor, armelor, uneltelor și sistemului de ventilație naturală al clădirilor tradiționale.

Dubai, un oraș în care sunt realizate lucruri pe care poate nici nu ți le-ai fi imaginat vreodată, sunt create insule (peste 300) care, văzute de sus, vor reprezenta harta geografică a lumii, gândite pentru a extinde orașul spre mare, precum și "insula palmier" pe care sunt construiți zgârie nori denumiți dupa cele peste 40 de tipuri de curmale produse de palmieri, precum și impresionantul hotel Atlantis. Este orașul zgârie norilor, fără ca unul să semene cu altul, Burj Khalifa fiind cea mai înaltă construcție din lume, deservită de cel mai rapid lift din lume, care parcurge cea mai lungă distanță pe care o poate parcurge un lift pe această planetă. Hotelul Burj al Arab este primul hotel de 7 stele din lume (1999); până nu demult Mall Dubai era cel mai mare mall din lume (în prezent cel mai mare se află în Doha - Qatar), Mall Emirates are încorporată prima pârtie de ski din deșert și oferă la 2 grade Celsius condiții de ski, bob, sanie și costumația adecvată. În souq-ul de aur se află cel mai mare inel de aur cu pietre prețioase din lume, intrat în cartea recordurilor, pentru cele 58,686 kg de aur de 21 karate și 5,17 kg de pietre prețioase. Dacă mă opresc aici cu recordurile, aș putea enumera alte atracții ale acestui oraș cum ar fi vechiul cartier Bastakiah, cu străzi înguste și case joase, folosind un sistem original natural de ventilație a aerului, croaziera cu barca de lemn tradiționala "dhaw" pe canalul creat artificial, o vizită la acvariu în Dubai Mall, o ascensiune până la etajul 124 în Burj Khalifa, vizita la moscheea Jumeirah pentru un microcurs de religie islamică, o plimbare cu metroul fără a fi condus de un mecanic și având un vagon destinat exclusiv femeilor, skydiving, plimbări cu autobuzul Hop on - Hop off și cu elicopterul și, nu în ultimul rând, o plimbare prin Miracle Garden, un orășel de poveste, creat din flori multicolore și parfumate (petunii), o oază de verdeață creată într-un oraș construit pe locul unor dune de nisip, care dispune doar de 2% din necesar, de apă din surse naturale.

A fost o experiență inedită, fiind prima excursie tailor made designed by Eturia, coordonată de Ștefania Mihalache, în care niciunul dintre ghizii locali sau șoferii pe care i-am avut nu era localnic, cum poate mi-aș fi dorit, pentru a putea cunoaște mai bine oamenii și particularitățile țării. A fost un regal culinar, bucătăria libaneză și cea persană, precum și fructele de mare fiind cele pe care le-am apreciat cel mai mult. Este o țară extrem de sigură, cu criminalitate zero, foarte curată și civilizată, chiar dacă este multiculturală și tradițiile locale sunt pe cale de a fi pierdute. Și DA, Emiratele Arabe Unite sunt mai mult decât modernul și feeric luminatul oraș Dubai.
Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017
Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017
Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017Emiratele Arabe Unite - Tara recordurilor - Decembrie 2017

Experienta

  • 11 ani de turism
  • 1.755.323 zile de vacanta vandute
  • 284.271.430 km parcursi de clientii Eturia
  • 106 de destinatii inspectate

Vacante linistite

  • Fara costuri ascunse!
  • Telefon de urgenta 24/7
  • Ghiduri si sfaturi de calatorie
  • 85% dintre clientii nostri ne-au acordat calificativul: excelent.

Tarife competitive

  • Parteneriatele semnate cu 160 tour operatori locali si cu 322 de hoteluri de renume din intreaga lume garanteaza un bun raport calitate/pret pentru toate vacantele oferite.
  • Parteneriate avute cu cele mai bune companii aeriene din lume ne-au permis sa contractam zboruri de linie la tarife extrem de competitive.

Traveller Club

  • Acumulezi automat sume de bani la fiecare calatorie
  • Discounturi si beneficii dedicate membrilor
  • 100% tailor made pentru membrii clubului
Statistici Eturia