•  
  •  
  •  
  •  

Nu poti sa spui Iran fara sa te duci cu gandul la minunatele covoare persane, la moscheile impresionante sau la povestile Sheherezadei din 1001 de nopti. Exact cu acest gand am pornit si eu calatoria, sperand ca experienta mea sa fie ca o poveste frumoasa pe care sa o spun la nesfarsit.

As putea incepe istorisirea cu locul care m-a impresionat cel mai mult: orasul Isfahan. Pentru mine este unul dintre cele mai frumoase orase pe care le-am vizitat vreodata, din toate punctele de vedere: de la detaliile arhitecturale (reprezentate de muqarnas – un fel de decoratiuni in forma de stalactite ce impodobesc intrarile Moscheilor Imam si Sheikh Lotfallah din Piata Naqshe Jahan) pana la locuri complet inedite, cum ar fi Menar Jonban sau Moscheea cu minarete miscatoare” sau la atmosfera foarte primitoare din parcurile publice. Dupa apusul soarelui, Podul Si-o-she devine zona preferata a localnicilor. Aici, cu mic-cu mare, toata lumea se aduna pentru a se plimba pe pod, pentru a admira orasul sau doar pentru a se relaxa pe iarba sau pe bancile din apropiere, privind arcurile luminate ale podului pe timp de seara. Te poti plimba prin acest oras fara sa iti dai seama ca esti, de fapt, intr-un loc adevarat si nu intr-o lume de poveste.

Iran Isfahan

Insa nu doar Isfahan m-a facut sa ma indragostesc iremediabil de Iran. Kashan este, de asemenea, un oras plin de farmec, plin de comori ascunse dupa peretii din lut galbui si goi: casele istorice Bouroujerdi si Tabatabei, foste locuinte ale unor negustori instariti, sunt cele mai potrivite exemple. Atentia la detalii, pasiunea pentru frumos si arhitectura traditionala impletita cu elemente originale te captiveaza de la prima vedere.

Farmecul fostului Imperiu Persan nu consta doar in constructiile impresionante si unice, ci si in caldura localnicilor, setea de cunoastere a unei culturi diferite de a lor si imensa ospitalitate pe care o au fata de vizitatorii tarii lor. Nu a fost loc unde sa nu fim intrebati, cu zambetul pe buze, de unde suntem, urmat de un Bine ati venit aici”, cu un si mai mare zambet pe buze sau eventuale poze demne de paparazzi pe care le faceam impreuna cu ei. Pe scurt, te simteai ca o adevarata vedeta.

Nu pot incheia mica poveste fara sa mentionez despre simbolul cel mai cunoscut al acestui loc, renumitele covoare persane. Nu vezi o piata fara covoare de toate felurile, marimile, culorile sau materialele. Fiecare covor este unic, cu modele care mai de care mai hipnotizante. Dar degeaba te uiti la covoarele deja finisate din magazine daca nu vezi cum se lucreaza efectiv unul, cata migala si cata rabdare sunt investite, de fapt, in aceste mici opere de arta.

Iran-covoare-persane

Iran este o adevarata comoara a Orientului, care nu ar trebui sa lipseasca din cutia de bijuterii a fiecarui calator. Acesta este si motivul care ne-a determinat sa organizam anul acesta un circuit de grup alaturi de Razvan Pascu, iar zambetul si incantarea pe care au aratat-o turistii la intoarcere ne-au facut sa il reeditam si in Mai 2018.

 

Iran Yazd

Iran-Isfahan-01

Iran-Isfahan-02


  •  
  •  
  •  
  •  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up