• 108
  •  
  •  
  •  

Cuba este un cuvant care iti inspira diferite sentimente. Romantism, nostalgie, bucurie, stare de bine, fericire, pasiune. Pentru mine, Cuba este tara fericirii, unde invatam sa vedem partea pozitiva a lucrurilor.

Prima intrebare pe care o adresez fiecarui client care doreste sa viziteze Cuba este: De ce ati ales aceasta destinatie? Daca raspunsul este legat de o calatorie catre o zona exotica cu asteptari marete, imediat scot in evidenta scopul calatoriei catre aceasta destinatie. Cuba este o tara care trebuie apreciata ca o poveste, unde personajele principale sunt oamenii, cultura si istoria.

Daca doriti sa mergeti in Cuba in cautare de cele mai bune hoteluri cu servicii excelente, atunci veti fi dezamagiti, nu pentru ca serviciile n-ar fi bune, ci pentru ca ceea ce ofera aceasta tara este mai presus de banalitatile materiale. Cuba ofera stare de spirit si bucuria de a trai.

Pregatirea unei vacante intr-o destinatie care se defineste cel mai mult dupa asteptarile vizitatorilor nu este un lucru usor, dar pe de alta parte, este extraordinar sa pot dezvalui secretele acestei tari minunate asa cum am fost invatata si asa cum doresc ca orice persoana sa aprecieze Cuba mea iubita.

Fiecare colt al tarii are cate ceva de oferit, incepand de la capitala Havana pana la cel mai estic oras – Baracoa.

Havana – Patrimoniu UNESCO din 1982

Cuba-Havana
Havana – Centrul istoric

Capitala tuturor cubanezilor, orasul care te poate duce cu cinci secole in urma in doar cateva minute, are cladiri monumentale, povesti uimitoare si o istorie interminabila. Combinatia dintre trabucuri, rom, masinile de epoca, plajele cu nisip fin si culoarea de azur a apei reprezinta principalul motiv pentru care, in fiecare an, mii de turisti aleg sa viziteze aceasta insula si in special Havana. Toate acestea sunt accentuate de un vast patrimoniu cultural si istoric ale tarii.

Cuba - Havana
Cuba – Havana

Locuri de vizitat in Havana

Intotdeauna este important sa faceti un tur de oras chiar daca nu doriti sa vizitati toate obiectivele turistice. Pentru a putea face acest lucru este necesar sa va informati asupra locurilor pe care doriti sa le vizitati. Va prezint mai jos cateva activitati pe care le puteti face in Havana:

  • plimbari in zonele cele mai traditionale precum: El Malecon, Paseo del Prado, Quinta Avenida, Paseo del Puerto, El Callejon de Hamlet, El Bosque de la Habana, Casa Fuster, El Cristo, El Morro;
  • vizite in diferite muzee: Muzeul Revolutiei (Museo de la Revolucion), Muzeul Orasului (Palacio de los capitanes Generales), Muzeul Belle Art Cubanez (Museo de Bellas Artes), Teatrul cel Mare (Gran Teatro de la Habana), Memorialul Jose Marti (Plaza de la Revolucion);
  • discutii cu oamenii de pe strada, de unde sa descoperiti diferite puncte de vedere despre Cuba si viata de zi cu zi.
Cuba - Havana
Cuba – Havana

Anumite excursii sau activitati nu trebuie ratate in Havana, precum:

  • Show-ul Buena Vista Social Club
  • Show-ul Tropicana
  • Vizita la clubul Fabrica de Arte
  • Plimbare cu masina de epoca
  • Vizita la casa lui Hemingway (Finca Vigia)
  • Degustarea unui Daiquiri la Floridita si a unui mojito la Bodeguita del Medio
  • Asteptarea apusului la Malecon si ulterior plimbare pe faleza
  • Vizita la Hotel Nacional si neaparat degustarea unui mojito pe terasa hotelului
  • Vizita in Piata Armelor la tarabele de antichitati
  • Vizionarea unei piese de balet la Teatrul cel Mare
  • Vizionarea unui show de rumba la Callejon de Hamlet
  • Vizita in localitatile Casa Blanca si El Cristo cu salupa rapida din Regla (La lancita de Regla)
Cuba-Havana-Tropicana
Havana – Tropicana Show

Viñales – Rezervatie a biosferei

Pozitionat in zona de vest a tarii, este locul unde se cultiva cel mai bun tutun din lume. Cu siguranta, ati auzit despre marcile de trabuc Cohiba, Montecristo, Romeo & Julieta acestea fiind produse in Viñales.

Cuba - Viñales
Cuba – Viñales


Situat intr-o zona pitoreasca, Vinales ofera turistului sansa de a fi martor unuia dintre cele mai frumoase peisaje din Cuba prin combinatia de vale inconjurata de stanci din perioada jurasica
, denumite mogotes.

Cuba - Viñales
Cuba – Valea Viñales

Recomandari in Valea Viñales:

  • Oprire obligatorie la belvedere
  • Los Jasmines
  • Vizita la Pestera Indianului
  • Vizita la Zidul Preistoriei si degustarea cocktailului Pina Colada
  • Oprire la ferma unui producator de tutun
  • Plimbare prin zona de vale cu bicicleta sau calare
  • De ales experienta unei innoptari intr-o o casa privata
  • Alege restaurante private pentru mesele in oras

 

Cuba-Vinales
Vinales – El Mural de la Prehistoria

Cienfuegos – Patrimoniu UNESCO din 2005

Cienfuegos sau Perla Sudului este cel mai organizat oras din punct de vedere arhitectural. Aceasta urbe se caracterizeaza printr-o puternica influenta arhitecturala, fiind intemeiat de colonistii francezi care au evadat din Haiti dupa revolutie. Doar aici intalnim strazi late si cladiri foarte asemanatoare cu cele din Franta. Cienfuegos este in topul preferintelor turistilor.

Cuba - Cienfuegos
Cuba – Cienfuegos

In Cienfuegos poti:

  • Sa vizitezi Teatrul Thomas Therry
  • Sa vizitezi Palatul del Valle
  • Sa te plimbi pe faleza Malecon si El Prado
  • Sa alegi specialitatile culinare ale orasului la restaurantele private de pe coasta
  • Sa vizitezi Piata Jose Marti
  • Sa te plimbi pe bulevardul principal

Trinidad – Patrimoniu UNESCO din 1988

Cuba - Trinidad
Cuba – Trinidad

Un oras boem, in care timpul s-a oprit in secolul al XVIII-lea, cu cladiri coloniale, uitate de lume. Aceste cladiri sunt o dovada de opulenta si bogatie ale perioadei coloniale. Orice vacanta in Cuba trebuie sa includa vizitarea acestui oras, fie cazare in el pentru cel putin doua nopti, fie alegeti sa-l parcurgeti intr-o zi. Trinidad este un orasmuzeu, unde fiecare casa a unui localnic va poate prezenta o colectie ale celor mai rafinate mobiliere si decoratiuni coloniale.

In Trinidad te sfatuiesc:

  • Sa vizitezi Piata Maior, Muzeul Arhitecturii, Palatul Cantero
  • Sa vizitezi casa privata El Patio si sa va cazati daca aveti aceasta posibilitate
  • Sa vizitezi cluburile Casa de la Musica si Las Cuevas
  • Sa faci o plimbare in parcul ecologic Topes de Collantes
  • Sa degusti cocktailul local Canchanchara
  • Sa te recreezi la plaja de la Marea Caraibelor
  • Sa ageli, pentru servirea cinei sau a pranzului, fructele de mare din zona (sunt cele mai bune din toata Cuba)
  • Sa te tatacesti intentionat printre stradutele labirintice din acest oras.
Cuba - Trinidad
Cuba – Trinidad

Santa Clara

In acest oras, comandantul Che Guevara a condus batalia decisiva pentru triumful revolutiei din decembrie 1958. Santa Clara sau Orasul Victoriei pastreaza ramasitele pamantesti la Mausoleul Che Guevara, la marginea orasului.

Cuba - Santa Clara
Cuba – Santa Clara

De vizitat in Santa Clara:

Cuba - Santa Clara
Cuba – Santa Clara

Camaguey – Patrimoniu UNESCO din 2008

Camaguey este un oras labirintic, ce a fost construit in acest fel in mod intentionat, pentru a evita patrunderea in oras a piratilor din Caraibe. Este foarte usor sa va rataciti avand in vedere ca exista intersectii cu sase colturi. Acest oras reprezinta cel mai mare centru istoric din Cuba avand ca element unic in arhitectura sa o strada unde nu pot incapea doua persoane una langa alta. Din acest motiv toate tururile de oras se recomanda cu un bici-taxi, insotiti de un localnic. Uneori nici macar hartile nu sunt de folos.

Cuba - Camaguey
Cuba – Camaguey

Ce poti face in Camaguey:

  • De vizitat pietele principale
  • De vizitat Expozitia de arta Marta Jimenez
  • De inchiriat un bici-taxi pentru un tur de oras
  • De parcurs bulevardul principal
Cuba - Camaguey
Cuba – Camaguey

Santiago de Cuba

Fidel Castro a ales acest oras pentru a porni revolutia impotriva presedintelui Batista si, din acest motiv, a primit denumirea de oras eroic. Santiago de Cuba se afla in zona cea mai calduroasa a insulei, localnicii denumind acest loc si Orasul Focului. Prezenta unui numar foarte mare de sclavi in trecut a condus la dezvoltarea unei diversitati culturale in zona. Se spune ca cei mai talentati dansatori din Cuba se gasesc aici.

Cuba - Santiago de Cuba
Cuba – Santiago de Cuba

Nu rata in Santiago de Cuba:

  • Sediul Militar Moncada
  • Escaladarea celui mai inalt varf din Cuba, Pico Turquino (1974 m)
  • Vizita la Piata Martes, Piata Revolutiei
  • Casa de la Troba
  • Terasa de la Hotelul Casagranda
  • Muzeul Diego Velasquez
  • O plimbare prin bulevardul principal
  • Cazarea la Hotelul Melia Santiago

Cuba este un loc magic unde uitati de agitatia lumii moderne si unde sufletul regaseste linistea de care are nevoie.

Te invit alaturi de mine in Cuba cu mare drag, sa descoperim impreuna frumusetile insulei!


  • 108
  •  
  •  
  •  

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll Up