Edinburgh Anglia & Scotia

Probabil ma asteptam la o poveste cu printi si printese atunci cand am plecat in aceasta excursie, insa in Scotia descoperi o lume aspra, cu munteni aprigi, complet diferita de Londra sau de ceea ce credeam ca reprezinta Marea Britanie.

Edinburgh te surprinde din prima clipa prin imbinarea armonioasa intre doua orase aproape distincte, pe de-o parte Old Town, orasul vechi, cu stradute inguste si cladiri medievale in stil gotic, iar pe de alta parte New Town, orasul nou, o capodopera de planificare urbanistica unde predomina stilurile neoclasic si georgian. Ambele orase fac parte din Patrimoniul Universal UNESCO.

Hotelul nostru a fost situat chiar la marginea Old Town, iar o plimbare de 10’ pe jos ne-a purtat pe stradute cochete si extrem de curate, iar cand la capatul unei alei inguste am iesit chiar in centrul Royal Mile, o strada turistica aglomerata si cam zgomotoasa, aproape nu ne-a venit sa credem ca doar in urma cu cateva secunde singurul zgomot al strazii era ecoul propriilor pasi. Avand lungimea de exact o mila scotiana, Royal Mile se intinde intre Castelul Edinburgh si Palatul Holyroodhouse si reprezinta o atractie in sine, o strada cu o combinatie eclectica de magazine, baruri si restaurante alaturi de cladiri vechi, unele chiar de importanta istorica, biserici, cladiri reformate, intranduri si unghere secrete. E o adevarata placere sa hoinaresti aici, nu te plictisesti zile intregi, ai mereu ceva nou sa descoperi.
Ne-am pimbat pe Royal Mile, am facut shopping, am servit o cina excelenta la Albanach Bar. Am comandat Haggis, o renumita mancare traditionala scotiana din carne de oaie, asemanatoare caltabosului nostru ca si compozitie, desigur asezonata din plin cu bere scotiana.

Cu o vechime seculara, Castelul Edinburgh domina ca o veritabila fortareata orasul, de la inaltimea crestei vulcanice pe care a fost ridicat, pastrand marturii insemnate ale scrierii istoriei scotiene, de la lupta pentru independenta a lui William Wallace, de la sfarsitul sec al XIII-lea, pana la rascoalele iacobitilor din sec al XVIII-lea. In castel se afla Capela St. Margaret, cea mai veche cladire din oras, datand din secolul al XII-lea; Palatul Regal, resedinta ultimilor Stuarti, unde se afla insemnele regale ale Scotiei, si anume sceptrul, coroana si sabia de stat; Muzeul Memorial de Razboi, amenajat abia dupa al doilea razboi mondial, iar o parte a fortaretei este inca o garnizoana activa. Langa capela se afla Mons Meg, un tun medieval celebru de calibru 510 mm si o greutate de aproape 7 tone, construit in sec. al XV-lea, care arunca proiectile de piatra de aproape 200 kg la o distanta de peste 3 km.
In 1996, Piatra Destinului, ce servea la incoronarea regilor Scotiei, a fost readusa pe locurile de origine, fiind amplasata in camera coroanei din Palatul Regal, alaturi de bijuteriile coroanei scotiene.
Desi si-a pierdut rolul initial stabilit in 1861, de a anunta ora exacta vaselor ancorate in portul situat la 3 km distanta, Tunul de Ora 1, astazi o replica a originalului, exercita o atractie fascinanta asupra turistilor adunati din toate colturile orasului pentru a participa la ceremonia de tragere a salvei de la ora 13:00 fix.

Resedinta oficiala in Scotia a reginei si a membrilor familiei regale, Palatul Holyroodhouse este situat in parcul Holyrood, chiar la baza strazii Royal Mile, la capatul opus fata de castelul Edinburgh. In sec al XII-lea in acest loc a fost infiintata abatia Holyrood, care datorita apropierii de castel era destul de des vizitata de monarhii scotieni, astfel ca in sec al XV-lea casa de oaspeti a abatiei a fost transformata in palat. De-a lungul timpului, acesta a fost scena unor evenimente istorice importante, legate in special de regina Maria a Scotiei, a carei casatorie a fost oficiata aici, dar au avut loc si intamplari dramatice ale vietii sale ce au culminat cu asasinarea brutala a secretarului sau Rizzio, chiar in apartamentele ei private. Tot aici a fost sediul armatei lui Bonnie Prince Charlie, din timpul revoltelor iacobite din 1745.
Chiar langa Palatul Holyroodhouse se afla Parlamentul Scotian, o cladire cu o arhitectura controversata, construita dintr-un amestec de otel, granit si lemn de stejar, renumita fiind ca una dintre cele mai futuriste cladiri din Marea Britanie. Parlamentul scotian a fost restabilit ca institutie de stat in 1999, dupa ce fusese dizolvat in urma uniunii cu Anglia din 1707, la mai bine de 400 de ani de la infiintare.

Arthur’s Seat se inalta chiar in mijlocul Parcului Holyrood si este una dintre stancile ramase pe locul unui vulcan stins si erodate in timpul glaciatiunii, la fel ca si Castle Rock, pe care se afla Castelul Edinburgh, fiind obiect de studiu pentru geologi din intreaga lume. Acest deal ce seamana cu un leu dormind este considerat una dintre posibilele locatii ale Castelului Camelot al legendarului rege Arthur. Totusi alte studii recente explica etimologia numelui Arthur’s Seat ca fiind o traducere incorecta a unor nume originare din limba scotiana galeza. Vederea panoramica a orasului de la inaltimea de 250 m a acestui deal este impresionanta.

Un alt punct de observatie si chiar imagine simbol pe cartile postale cu Edinburgh este Calton Hill, produs tot de eroziunea glaciara, in traducere Dealul cu aluni. Aici se afla mai multe edificii comemorative, printre care Monumentul National, o cladire neterminata dedicata memoriei soldatilor cazuti in razboaiele napoleonice, Monumentul faimosului Amiral Nelson, eroul bataliei de la Trafalgar, si Monumentul poetului scotian Robert Burns.

Un edificiu remarcabil in stil neo-gotic este Monumentul Scott din frumoasele Gradini Princes Street, in memoria lui Sir Walter Scott, celebrul scriitor al romanelor Ivanhoe si Rob Roy. Dincolo de privelistea panoramica de 360° asupra orasului de la o inaltime de 62 m si 287 de trepte, cladirea are 64 de statui reprezentand personaje din opera artistului sau personalitati scotiene, iar la prima platforma se afla un mic muzeu dedicat ale carui ferestre sunt vitralii cu scene deosebite. Monumentul este cel mai mare din lume ridicat in memoria unui scriitor.
Princes Street este cea mai importanta artera de shopping din Edinburgh, cele mai apreciate branduri britanice au magazine deschise aici, iar dincolo de ea se intinde cartierul nou unde se afla Gradina Botanica Regala, Galeriile Nationale de Arta, Academia Regala, Banca Regala a Scotiei si alte institutii prestigioase. Ridicat in anii Iluminismului, la sfarsitul sec al XVIII-lea, New Town a adunat toata elita orasului care s-au mutat in case mari, in stil georgian, aranjate ordonat pe strazi largi, un adevarata model de sistematizare urbana, in timp ce sarmanii au ramas in inghesuitul Old Town care a devenit o mahala, macinata de foamete si holera.
In zona docurilor, chiar langa mallul Ocean Terminal, este ancorat Yahtul Regal Britannia, nava Maiestatii Sale Regina Elisabeta a II-a, proiectata astfel incat pe timp de razboi sa poata fi transformata in spital plutitor. Vasul este astazi muzeu, iar ocazional aici se desfasoara petreceri private.

Am parasit Edinburgh pentru a ne indrepta catre tinuturile inalte din Highlands, trecand peste Firth of Forth, estuarul de la varsarea raului Forth in Marea Nordului. Podul rutier Forth deschis in 1964 se afla in imediata apropiere a Podului Feroviar Forth, o minunatie inginereasca datand din 1890, cu o lungime totala de 2,5 km, prima structura majora din Marea Britanie construita din console prefabricate, utilizand o cantitate de otel de 10 ori mai mare decat necesarul pentru Turnul Eiffel. Pana in 1917, cand a fost finalizat podul Quebec, a fost podul ce continea cea mai lunga consola din lume, iar in prezent a ramas al doilea.
Pe traseu am constatat cu surprindere ca toate indicatoarele rutiere si denumirile localitatilor sunt afisate intr-o limba necunoscuta, scotiana-galeza, o ramura a limbilor celtice, recunoscuta insa ca limba oficiala in Scotia.

Situata la poalele Muntilor Grampieni, distileria de la Blair Athol functioneaza incontinuu de la 1798 si se mandreste cu o sursa de apa pura din izvorul Allt Dour Burn (in traducere: arderea vidrelor), nesecat de peste 200 de ani. Aici am aflat cate ceva din secretele fabricarii scotch-ului, ce inseamna un single malt si un blended, in care soiuri selectate si maturate atent in butoaie de stejar sunt imbinate dupa retete tainice, mostenite de la o generatie la alta.

Am continuat calatoria spre nord catre tinuturile legendare ale castelelor uitate de vreme, ce dateaza din zorii intunecati ai Evului Mediu, cand se ridicau incet-incet din nefiinta clanurile scotiene.
Am facut o oprire in Pitlochry, un orasel pitoresc plin de farmec, cu case de piatra in stil victorian, vizitat de regina Victoria in 1842. Aici mi s-a parut locul potrivit sa incerc fish & chips din bucataria britanica, m-a tentat un mic birt de pe o straduta laturalnica numit The Plaice to Be (probabil tot din scotiana deriva numele). Aici intrau si ieseau o multime de localnici, erau doar 4 scaune langa o masa ingusta la geam, si am asteptat putin sa se elibereze, insa chiar a meritat: mancarea a fost delicioasa.

Inainte de intrarea in Inverness, ne-am abatut cativa km spre est catre Culloden, mergand pe malul minunatului fiord Moray Firth, o destinatie completa datorita diversitatii pe care o ofera. Scotia este patria golfului, iar Moray Firth este una dintre locatiile premium, cu cele mai bune terenuri de golf.
Varietatea sporturilor nautice este nelimitata, de la surfing, windsurfing, pescuit, navigatie, diving, waterski, dar se poate face mountain biking, calarie, catarare si drumetii, chiar si ski iarna.
Zona marina este una dintre cele mai mari arii protejate din Europa, aici traiesc cei mai mari delfini din lume, iar in timpul lunilor calde, de vara, pot fi vazute balene si foci.
Daca mai adaugi faptul ca pe o suprafata de mai putin de 50 km, in zona Speyside, se afla jumatate dintre distileriile scotiente producatoare de single malt, cea mai renumita fiind Glenfiddich (in traducere Valea Caprioarelor, de aceea emblema este un cerb), atunci cu siguranta este locul perfect unde vrei sa mergi in Scotia.

Culloden Moor a fost locul bataliei decisive din revolta iacobitilor condusi de Bonnie Prince Charlie, din 1745. Aceasta a fost ultima incercare, nereusita de altfel, a dinastiei Stuart de a inlatura dinastia de Hanovra de la tronul Marii Britanii, moment in care s-a schimbat pentru totdeauna modul de viata traditionalist al clanurilor. Centrul expozitional prezinta filmulete istorice de reconstituire a acestei lupte, are un muzeu cu informatii despre revoltele iacobitilor si despre numeroasele lupte dintre clanuri, si detine o colectie interesanta de arme ale vremii.

Spre seara am ajuns la hotel in Inverness, amplasat intr-o cladire istorica, pe maulul raului Ness, chiar in fata Castelului Inverness. Raul Ness este singurul emergent din Loch Ness si se varsa in Moray Firth imediat dupa Inverness. Se spune ca in acest rau a fost vazut pentru prima data monstrul din Loch Ness, in anul 565 e.n.
Centrul oraselului cochet era la doar cateva minute de mers pe jos de hotel; ne-am plimbat pe High Street, unde am asistat la un spectacol ad-hoc de dansuri populare oferit de copii pe o scena improvizata chiar in mijlocul strazii.
Am mancat un sandwich la McNab‘s Bar & Bistro, un bar dragut, situat chiar langa intrarea in hotel, si am servit o ciocolata excelenta si, desigur, bere scotiana.

Dimineata am plecat spre sud, iar drumul ne-a purtat aproape 40 km pe malurile sinuoase ale lacului Ness care, avand o adancime maxima de 230 m, contine mai multa apa dulce decat toate lacurile Marii Britanii la un loc. In apa lacului traiesc numeroase specii de pesti printre care anghila, somon, stiuca, pastrav, plevusca.
Unii cred cu ardoare ca intr-adevar Nessie exista si ar fi un plesiosaur ce a supravietuit din Jurasic, insa alte explicatii stiintifice spun ca ar fi vorba despre confuzia cu diverse vietuitoare: pasari, anghile, elefanti de mare sau foci, in timp ce altii spun ca este doar o iluzie optica creata de: un trunchi de copac, un val particular care se deplaseaza vertical, gaz seismic, s.a. Probabil daca stateam si noi cateva zile in zona, am fi reusit sa elucidam enigma.
Am facut un stop pentru poze la Castelul Urquhart, care se reflecta enigmatic in apele tacute ale lacului Loch Ness.

Desi am calatorit in mijlocul lunii iulie, plecand din Inverness, vremea mohorata ne-a insotit aproape tot drumul dupa aceea, creand o aura enigmatica in jurul castelelor cu arhitectura mai degraba cazona ce se inalta din negura vremii, ca o prelungire atemporala a peisajelor magnifice din jur, completate de muntii ce strapung magurile ca dintr-o alta dimensiune, intr-o comuniune inseparabila.
La un moment dat am intalnit o cireada de vacute scotiene – highland cattle, o rasa rezistenta, adaptata perfect climei aspre din tinuturile inalte. Blonde, roscate si brunete, cu par lung si ondulat, cu bretonul peste ochi intr-un stil intre bob si emo, cu coarne lungi si ascutite, mi s-au parut destul de haioase, semanau cu niste copii bosumflati, insa pareau foarte blande, ne-au oferit o sedinta foto pe cinste. Si m-am amuzat teribil cand am aflat ca in lumea intreaga sunt alintate sub numele de Highlander – eu pastram in memorie cu totul alta imagine pentru The Highlander, o combinatie intre Adrian Paul si Christopher Lambert.
Datorita blanei groase in dublu strat cu care sunt acoperite, aceste animale nu acumuleaza grasime pentru protectia termica, de aceea carnea lor are un continut foarte redus de colesterol (mai redus chiar decat cea de pui), este frageda si fin granulata, de o inalta calitate si cu o savoare deosebita, facand parte din meniul preferat al familiei regale britanice. Datorita conditiilor climatice cu ploi frecvente, nutretul lor devine bogat in minerale, astfel carnea si laptele lor sunt mult mai bogate in fier si proteine decat la celelalte surate de-ale lor.

Imagine emblematica intre castelele Scotiei, Eilean Donan merita cu siguranta o vizita. Castelul a devenit celebru pentru aparitiile sale in filme, aici au fost filmate scenele de batalie ale clanului MacLeod din filmul Highlander cu Christopher Lambert, aici a avut locuinta Robert Mac MacDougal (Sean Connery) in Capcana pentru hot si a fost sediul MI6 din Lumea e prea mica, al treilea dintre filmele cu Pierce Brosnan in rolul lui James Bond.
Se presupune ca micuta insula din Loch Duich a fost locuita inca din sec al VI-lea e.n., cand Donnan din Eigg, un preot crestin galez. a ridicat o bisericuta pe insula, cel mai probabil din lemn, pentru ca nu a fost descoperita nici o urma a acesteia. Preotul a fost martirizat, dupa ce a fost ars pe rug.
Prima fortareata a fost construita la inceputul secolului al XIII-lea de catre Clanul Mackenzie, urmasi ai unei dinastii celte ce au luptat alaturi de legendarul rege Robert the Bruce pentru independenta Scotiei de sub stapanirea Angliei. In timpul revoltei iacobitilor din sec al XVIII-lea, castelul a fost distrus aproape integral de trupele guvernamentale datorita implicarii clanului in lupta alaturi de rebeli. In sec XX a fost refacut complet, urmarind structura originala, insa intr-o versiune mult mai elaborata, iar dupa o munca de restaurare de 20 de ani, a ajuns din nou la gloria de odinioara. Multe dintre camere arata ca si cum castelul ar fi inca locuit, in unele incaperi sunt prezente figuri de ceara, pentru a exemplifica desfasurarea unor activitati domestice.

Am plecat de la Castelul Eilean Donan si am trecut podul catre Insula Skye, arcuit in doi piloni peste Loch Alsh. Insula cetii, Skye, este cea mai mare dintre Hebridele Interioare ce fac parte din Arhipelagul Hebride, de pe coasta nord vestica a Marii Britanii. Acestea sunt cele mai vechi insule locuite din Europa, existand semne ale prezentei umane chiar din epoca preistorica, apoi au venit celtii, urmati de vikingi, iar in sec al XIII-lea au revenit Scotiei in urma Tratatului de la Perth. Astfel insulele au ajuns sub controlul clanurilor scotiene, cele mai vechi fiind MacLean, MacLeod si MacDonald. Intre diversele clanuri s-au purtat de-a lungul timpului batalii sangeroase pentru suprematia asupra pamanturilor, insa aproape toate s-au implicat in razboiul pentru Independenta Scotiei, luptand impreuna alaturi de Robert de Bruce. Desi Clanul MacDonald este cel mai numeros, totusi cel mai renumit este MacLeod, devenit celebru dupa filmul Highlander. Ca o traducere aproximativa din scotiana-galeza, Clanul MacLeod inseamna de fapt Familia Fiului lui Leod.
O caracteristica unica a clanurilor scotiene este faptul ca fiecare dintre ele are propriul model de tartan, pe care il folosesc la realizarea imbracamintii traditionale: kilt, esarfa, cravata, salul asemanator cu un pled pe care il poarta pe umar. Tartanul este o tesatura de lana, avand ca model benzi orizontale si verticale, ce delimiteaza carouri in mai multe culori.
Pe insula Skye se afla numeroase castele, martore mute ale istoriei scotiene, cele mai multe fiind insa in ruina sau abandonate si de aceea mult mai dificil de explorat: Armadale, Dunscaith, Caisteal Maol si Knock, despre care se crede ca este bantuit de o fantoma feminina imbracata in verde. Foarte bine conservat este Castelul Dunvegan, cel mai vechi castel locuit incontinuu din Scotia, fiind resedinta sefilor Clanului MacLeod pe o perioada mai mare de 800 de ani.

Pe insula Skye, la Armadale ne-am imbarcat pe feribotul companiei Caledonian MacBrayne si am traversat catre Mallaig, un pitoresc orasel pescaresc de pe coasta vestica a Scotiei. Am servit un cartof cu creveti proaspeti delicios, specialitatea zonei, la Tea Garden.
La Mallaig este si punctul terminus al caii ferate West Highland Line, ce face legatura intre coasta vestica si Glasgow, considerata cea mai frumoasa din Marea Britanie si votata top rail journey in the world in 2009 de catre revista Wanderlust. Calea ferata are un singur rand de sine pe tot traseul, astfel ca trenul trebuie sa astepte schimbarea macazului in gara, pana trece cel din directia opusa.
Intre Malaig si Fort William aceasta cale ferata trece peste Viaductul Glenfinnan, devenit celebru dupa ce s-a filmat aici Hogwarts Express din seria Harry Potter, unde am facut si noi un stop pentru fotografii. Viaductul apare pe seria de bancnote de 10 lire emise de Banca Scotiei in 2007. Arcuit peste 21 de piloni, la o inaltime de 30 m, ofera o priveliste impresionanta asupra Loch Shiel si a Monumentului Glenfinnan, un turn ce marcheaza locul in care Bonnie Prince Charlie a ridicat stindardul revoltei iacobite in 1745; in varful acestuia se afla statuia unui scotian anonim imbracat in kilt.
Calea ferata este operata de ScotRail, ce foloseste in general pentru trenuri locomotive cu unitati Diesel multiple, insa vara opereaza un tren cu aburi, Jacobite steam train, un tren de patrimoniu foarte apreciat de turisti.

Am trecut prin Fort Wiliams, situat la poalele celui mai inalt munte al Scotiei, Ben Nevis, iar seara am ajuns la Oban, un mic orasel pescaresc de pe coasta vestica. Dupa o plimbare relaxanta prin centrul orasului, in atmosfera racorita de ploaie, ne-am oprit pentru cina la Restaurantul Claredon, unde mai tarziu si-a inceput prestatia o formatie locala. Localnicii se distrau foarte bine si au inceput sa danseze alert, pe ritmuri traditionale, invitandu-ne si pe noi, pasii nu erau foarte usori, insa ne-am descurcat si am petrecut impreuna pana la ore tarzii in noapte.

Dimineata am plecat spre Valea Glencoe, ramasa in istorie pentru masacrul Clanului MacDonald din 1692. Am trecut pe langa terenurile mlastinoase de la Rannoch Moor, de numele carora se leaga scene din filmul Highlander, dar se spune ca ar fi fost localizat pe-aici si castelul familiei lui Scrooge McDuck‘s, celebrul personaj Disney.

Apoi am continuat traseul spre Loch Fine, cel mai lung lac din Scotia, pe malurile caruia se inalta grandios splendidul Castel Iveraray.
M-am tot intrebat daca aristocratii isi scot casele la "mezat" - adica sa permita hoardelor de turisti galagiosi sa cerceteze curiosi fiecare ungher, doar ca o demonstratie de elitism, sau pur si simplu este o simpla masura de amortizare intr-o oarecare masura a enormelor cheltuieli de intretinere.
Casa de secole a Clanului Campbell, innobilati ca duci de Argyll, Castelul Inveraray este o mica bijuterie a Scotiei, fiind asezat cochet intr-o gradina imensa, de peste 24.000 de hectare.
Asa cum se infatiseaza astazi vizitatorilor, castelul este de fapt o replica reusita a celui original din sec al XV-lea, pastrand arhitectura sobra la exterior, intr-un stil neo-gotic, surprinzand insa cu interioare delicate, neoclasice, cu mare atentie la detalii. Peretii interiori si unele tavane sunt pictate cu o maiestrie desavarsita, gasesti tapisetii originale de Beauvais, portelanuri chinezesti, japoneze si englezesti, obiecte rare de mobilier, o expozitie de haine de ceremonie ale membrilor clanului, iar sala de arme este fabuloasa.
Galeria de tablouri contine o colectie impresionanta de portrete ale membrilor clanului, iar intr-una dintre camere se afla arborele genealogic al familiei, de la inceputuri si pana in zilele noastre.
Sala de dineuri de stat este o adevarata capodopera, de o extravaganta neobisnuita, cu picturi si tapiserii remarcabile, iar piesele de mobilier se pastreaza intacte de sute de ani.
Se spune ca este bantuit de fantoma unui harpist, spanzurat in 1644, drept pedeapsa pentru indrazneala de a fi ridicat ochii la stapana casei, iar cand un membru al familiei este pe patul de moarte, dintr-un colt intunecat al camerei se aude sunetul tanguitor al harpei. Unii cred ca ar fi mai multe fantome, doamna in gri, vazuta numai de mostenitoarele de Argyll, o servitoare ragusita, chiar si o galera de razboi bantuie fantomatica, iar coincidenta sau nu, la ora 2 cand scriu despre asta, un zgomot infernal a zguduit linistea noptii, speriind-o si pe Lucky.
Plimbarea in gradini a fost minunata, intalnesti cedri si sequoia, tisa si chiparosi, trandafiri si azalee, intr-o paleta coloristica uluitoare.
Am plecat de la Argyll extaziati de farmecul castelului si de privelistile minunate ale imprejurimilor acestuia si ne-am indreptat catre Glasgow, mergand pe malurile frumoase ale Loch Lomond, cel mai intins lac din Marea Britanie.

Chiar daca nu am trecut pe la Stirling, doar apropierea de locul celebrei batalii a insufletit povestile despre William Wallace, marele erou national scotian si simbolul luptei acestuia pentru independenta. Si, desigur, orice istorisire despre Scotia nu este completa fara cateva cuvinte despre figura sa emblematica.
Un personaj obscur in copilarie si adolescenta, intrucat nu se cunosc foarte multe despre el, tanarul William a fost, se pare, martor al asasinarii tatalui sau de catre soldatii proaspatului instaurat regim de ocupatie britanic de la sfarsitul sec al XIII-lea, ceea ce avea sa marcheze in mod definitoriu evolutia sa ulterioara ca adult. Dupa ani de opresiune si persecutare a localnicilor de catre Edward I Longshanks, unul dintre cei mai necrutatori monarhi ai imperiului britanic, supranumit Ciocanul Scotienilor, William este cel care aprinde scanteia revoltei, dupa ce il ucide cu sange rece in public pe asasinul sotiei sale. I s-au alaturat repede membrii clanurilor scotiene si mii de munteni din toate colturile tarii, pornind un razboi controversat, renumit prin cruzimea cu care i-au tratat pe englezi, fie ei soldati, copii, femei, sau slujitori ai Domnului. A repurtat victorii rasunatoare, utilizand tactici de lupta de mare strateg si a eliberat unul dupa altul teritoriile Scotiei, a inventat chiar si o formatie de lupta numita schiltron, apreciata in studiile despre arta razboiului.
Batalia de la Stirling Bridge a ramas in amintire ca o demonstratie de virtuozitate a talentului strategic al lui Wallace, care a reusit sa infranga armatele engleze trimise de Edward I Longshanks, de 4 ori mai numeroase. Dupa aceasta izbanda, a fot numit regent si Protectorul Scotiei, avand practic prima pozitie in stat, intr-o perioada in care nici un rege nu se dovedise suficient de merituos pentru a ramane la putere.
A fost tradat insa de cativa nobili scotieni loiali regelui Angliei, iar dupa un simulacru de judecata, i-a fost aplicata cea mai abominabila tortura a vremii, mai intai a fost spanzurat, apoi inecat pana aproape de exitus, dupa care a fost eviscerat si emasculinizat, iar maruntaiele au fost arse chiar in fata sa. La final a fost decapitat, corpul i-a fost dezmembrat, iar capul, conservat in gudron, a fost pastrat o perioada indelungata infipt intr-o sulita pe London Bridge. Iar in acest moment, s-a nascut legenda nemuritoare a unui martir, Wallace, imortalizata de Mel Gibson in Braveheart. Se pare ca traditionalistii scotieni au fost complet nemultumiti de asocierea eroului lor cu celebrul actor, dar mai ales de inadvertentele istorice din film.

Ajunsa in Glasgow, pe malul raului Clyde, m-am indragostit din prima clipa de frumosul oras scotian, stilat si cochet, cu arhitectura lui victoriana, cu o viata de noapte vibranta, aratandu-ne si o alta fata a Scotiei, parca pentru a completa diversitatea acesteia.
Prima data am ajuns la Kelvingrove Art Gallery & Museum, similar Muzeului de Stiinte Naturale din Londra, insa mult mai mic. Are cateva exponate celebre, printre care Isus pe Cruce al lui Dali (pentru recuperarea careia guvernul spaniol a oferit 130 mil USD, insa a fost refuzat), Buna Vestire a lui Botticelli si Portretul lui Alexander Reid de Van Gogh, dar si niste fosile preistorice, un sarcofag din Egiptul antic, un elefant in marime naturala, o masina din anii ’20 si chiar un avion Spitfire din al doilea razboi mondial.
Apoi am vizitat Catedrala din Glasgow, ridicata inca din sec al XII-lea pe locul unde s-a aflat prima biserica a lui Sf Mungo, patronul orasului. Aici a fost fondata prima universitate din oras, in sec al XV-lea, iar acum gazduieste mormintele multor personalitati scotiene. In apropiere se afla Infirmieria Regala, unde si-au desfasurat activitatea nume sonore din lumea medicinei.
Seara am luat cina la Mussel Inn, cu scoici si fructe de mare, excelenta mancarea.
Apoi am explorat pe jos orasul, am vazut Victoria Square, apoi ne-am plimbat pe Buchanan Street, o promenada minunata cu branduri celebre.

Dimineata devreme am continuat drumul de-a lungul coastei, spre Cairnryan, la granita Scotiei, pentru a traversa cu ferry-boat-ul spre Irlanda.
Am lasat in urma o lume aparte, cu o natura ireala ascunsa printre neguri si castele enigmatice, bantuite de fantomele trecutului, cu descendenti demni ai unor inaintasi ilustri, unde la orice pas poti intalni umbrele nemuritorilor.

Pasuni, cashemire, fructe de mare, puloverele Aran, berea Guiness, whisky-ul cu denumiri care mai de care mai ciudate, castelele romantice sau bintuite de fantome, simboluri celtice, patria Titanicului, ciinii Border Coolie, Mc’…, O’… si asa mai departe…
Scotia si Irlanda faceau parte din lista noastra de destinatii planuite si de aceea oferta last minute de la Eturia , cu care colaboram de citiva ani,a venit exact la momentul potrivit.

Am aterizat intr-o zi frumoasa de iulie la Edinburgh (“Edinbaraa” cum pronunta localnicii), cu mult soare, lucru total neobisnuit in aceste locuri, asa cum am aflat ulterior, dat fiind ca aici ca o temperatura de peste 20 Celsius , vara, este considerata o exceptie. Orasul este spectaculos, in special datorita Castelului, amplasat pe un deal , castel care era tocmai in toiul pregatirilor pentru festivitatea Tatoo din luna august, una dintre cele mai frumoase parade militare din lume. Edinburgh a fost punctul de pornire al unui circuit scotian care a inclus, ca puncte de atractie: lacul Loch Ness, “resedinta” mult-mediatizatului monstru acvatic, fermecatorul castel Eilean Donan, unul dintre cele mai fotografiate obiective din Scotia , castelul Inverary, resedinta curenta a ducelui de Argyll, si insula Skye, locul de refugiu al multora dintre nobilii de acum din Marea Britanie.

Scotienii sint un popor foarte mindru de traditia si originile lui, si de aceea este aproape o insulta sa ii denumesti ‘britanici’. Exista o intreaga teorie a clanurilor si a apartenentei fiecarui scotian din zilele noastre, indiferent unde traieste , de unul din cele citeva zeci de clanuri scotiene. Fiecare clan este identificat, pe linga nume de tip Mc’, de o tesatura de tip kilt, distinctiva prin culori si model. Am constatat cu nedisimulata placere cit de bine stiu scotienii sa pastreze si azi traditia, si cit de nonsalant poarta pe strada, tineri si batrini, un kilt cu tesatura specifica a clanului lor.

Tranzitia catre cealalta insula Irlanda, am facut-o trecind cu ferry-ul catre provincia Ulster (Irlanda de Nord) a Marii Britanii. Ne-a impresionat orasul Belfast, cu toata istoria lui de 30 de ani de razboi civil, intre comunitatile catolica si protestanta , care desi impart practic acelasi spatiu vital, ii despart o vesnicie de orgolii, aspiratii contradictorii si liste de eroi care au ajuns pina la sacrificiul suprem aparindu-si idealurile. Ca punct de atractie special, in Irlanda de Nord am avut o experienta incitanta pe coasta Antrim, traversind pe ploaie si vint podul de fringhii de la la Larrybane.

In Irlanda am poposit prima data in Dublin, un oras fermecator si locul unde am vazut una dintre cele mai impresionante relicve crestine – Cartea Celtilor de la Trinity College. Irlanda este o tara de un verde incredibil, cu pajisti nesfirsite, cu oameni primitori si calzi, un pic mai comunicativi si mai nepretentiosi decit scotienii. Atmosfera pub-urilor irlandeze, unde te poti integra usor indiferent de unde vii, ne va ramine ca reper pentru totdeauna. Pe de alta parte, si in Irlanda am vazut acelasi respect al traditiei, petrecerea cu adevarat medievala de care am avut parte la castelul Bunratty fiind un exemplu graitor.

La sfirsit si nu in ultimul rind, Irlanda avind un renume in ceea ce priveste cresterea oilor, am fost impresionati de maiestria ciinilor Border Collie exceptional dresati, pe nume Max si Bess, pe care am avut ocazia sa ii vedem evoluind la ferma irlandeza pe care am vizitat-o. Circuitul a fost extrem de bogat, avind incluse atit istorie, cit si natura, relaxare, aventura…

Raminem recunoscatori Danielei pentru felul in care s-a implicat si a avut grija de noi, dar si lui George, soferul ghid pe care l-am avut pe parcursul calatoriei, care ne-a impresionat prin amabilitatea extrema si cunostiintele sale. Nu voi sfirsi aceasta poveste fara a aminti si ii multumi lui “ Mc’Sparrow”, colegul nostru din grup, care a fost sarea si piperul intregii excursii.

Cu drag
Iulia

A fost prima data cand am primit sms si telefon de verificare la ajungerea la destinatie si inapoi de la agentia de turism ;-) Vacanta in Scotia a fost minunata si depasit asteptarile mele: pesajele minunate, verzi si vii, oamenii prietenosi, ghizii atenti si oferind informatii suficiente, nici prea multe, nici prea putine, cu umorul specific.
Totul a fost organizat excelent: de la pick-up din aeroport, la intrarile la diversele obiective, la hotelurile in care stat, la seara scotiana, de la degustarea de whisky la repetitiile pentru paradele militare. Nimic nu a fost lasat la intamplare. Cu ajutorul dumneavoastra am avut o vacanta minunata si ma felicit pentru alegerea facuta.
Va multumesc si precis vom mai calatori impreuna ;-)
Va trimit atasat cateva fotografii din locurile minunate pe care le-am vazut cu ajutorul dumneavoastra.
O saptamana frumoasa, Corina

 Ghidul turistic avut la mine imi arata o multitudine de imagini si sute de informatii frumos structurate legate de obiectivele turistice. Dar odata ajunsa in Londra am vazut taxiurile retro negre, cabinele telefonice colorate in rosu aprins, autobuzele suspendate si am realizat ca doream mai mult decat o simpla incursiune pur turistica.

Londra este eclectica, cosmopolita si deci ametitoare. In Londra toata lumea e bine venita si orice nou venit trebuie sa descopere palatele impresionante precum Buckingham Palace si Westminster Palace – Sediul Parlamentului inca din 1250, capodoperele arhitecturale precum St. Paul’s Cathedral, muzeele si galeriile londoneze precum The National Gallery, British Museum ori Tate Gallery, pietele galagioase ca Trafalgar Square, parcurile celebre (Hyde Park), emblemele Londrei - London Tower si Big Ben, faimoasele teatre londoneze din Piccadilly Circus in care se joaca si astazi piesele lui Shakespeare si West End-ul - cartierul magazinelor moderne Kensington, Regent Park, Harrod’s, al cinematografelor, restaurantelor si cluburilor. Nu trebuie ratat si obligatoriu aplaudat spectacolul, neschimbat de sute de ani, oferit de schimbarea garzilor la Buckingham Palace si cel al predarii cheilor la Turnul Londrei. Iar mai apoi, obositi de vartejul atractiilor londoneze, faceti ca mine, plimbati-va pe jos pe stradutele medievale, dezordonate si agitate doar ca sa simtiti atmosfera metropolei. Insa fiti pregatiti, eliberarea de presiunea unei realitati atat de neobosite ca cea care, zi si noapte, se prabuseste peste Londra o veti simti doar intorsi acasa.

Daca la venirea serii turistul cu acte in regula se simte obligat sa aleaga intre o piesa de teatru la Royal Shakespeare Company sau un concert de muzica simfonica la Royal Albert Hall, eu am avut preocupari ceva mai pamantesti astfel ca lista de mai sus a fost rapid inlocuita de un pahar de mojito intr-un Jazz Cafe sau de o bere intr-un autentic pub londonez. Autentic inseamna zgomotos, rau mirositor, cu podelele lipicioase de prea multa bere varsata. Londra este una dintre capitalele europene cu o intensa viata de noapte si aceasta in pofida legislatiei aspre privind consumul bauturilor alcoolice. In mod evident, o tara cu spiritul Angliei este de neinvins. Astfel ca londonezii ies din case in fiecare seara petrecand pana noaptea tarziu si chiar daca pub-urile care invita la o halba de bere se inchid la ora 11, cluburile mentin antrenul pana spre dimineata. O nota: desi orasul este intesat cu pub-uri, restaurante, cluburi, in niciunul dintre acestea nu se fumeaza. Asa ca, de multe ori, indiferent de vreme, petrecerea se muta in fata lor. Iar dimineata cafeaua se bea in fata sau spatele hotelului, daca ai noroc. Oricum nu vei fi singur.

Desi cuvantul conservator pare nascut pe malurile Tamisei, capitala Marii Britanii nu are nimic de-a face cu mentalitatea conservatoare, stricta si limitata. Inspirata de o subcultura a noii generatii si de creuzetul multietnic, cultura strazii londoneze continua si astazi sa influenteze lumea. Sa nu uitam, eu sigur nu am facut-o, ca pe strazile din Chelsea s-a nascut punk-ul, Viviene Westwood si BritArt-ul.

Experienta metroului londonez merita mentionata. Aici defileaza cu ochii in iPhone sau Blackberry toate rasele, culorile si religiile de pe pamant. Imbracati fie elegant, fie in tricouri cu paiete ori in sacou si slapi, londonezii par o masa mare de imigranti, care dau viata si culoare orasului. Londra a fost singurul oras vizitat unde nu am simtit ca port o palarie pe care, cu litere luminoase, scrie „turist”.

Pentru cei dintre voi care sunteti parinti, un sfat: vizitati raiul ursuletilor de la Harrod’s. Orice copil trebuie sa aiba un ursulet iar al meu inca se bucura de Freddie.

In concluzie eu, ca spectator al unei lumi londoneze multiforme, am gasit in orice moment cu ce sa-mi incant privirea pe oricare din bulevardele grabite ale capitalei, sigura fiind ca am vazut prea putin din ce avea Londra de oferit.