Atractii Alaska

Eturia - Agentie de turism

Atractii Alaska

Potrivit unor autori, numele de Alaska (Аляска) a fost introdus in perioada coloniala rusa atunci cand a fost folosit pentru a se referi la peninsula, dandu-se explicatia ca termenul ar fi fost derivat dintr-un dialect local (probabil unangam) si care facea referire la teritoriul in sine al peninsulei, in traducere directa insemnand taramul modelat de mare. Potrivit altor autori numele de Alaska este forma moderna a termenului Alaxsxaq, dintr-un dialect al nativilor din Alaska, cuvant care in traducerea moderna ar insemna "intindere de zapada".
Fosta candva provincie tarista, devenita mai apoi un nou El Dorado, Alaska a devenit in prezent un paradis al oricarui pescar sau vanator. La 30 martie 1867, secretarul de stat american William H. Seward si baronul Edouard Stoeckl, ambasadorul Rusiei in Statele Unite, au semnat o intelegere – cunoscuta mai apoi ca Seward’s Folly sau Seward’s Icebox (Congelatorul lui Seward) – prin care America achizitiona de la Imperiul Tarist provincia Alaska, pentru suma de 7,2 milioane de dolari. Ziua urmatoare, treisprezece oficiali americani porneau catre proaspat dobanditul teritoriu, extrem de aspru si neprimitor, brazdat de munti cu paduri de conifere si acoperit mai mereu de zapada si gheata, multa gheata. Si nu numai...
Aici soarele straluceste, dar e noapte. Sau e intuneric bezna in miezul zilei. Din cand in cand, o perdea-curcubeu care pluteste ireal sparge monotonia celor sase luni de noapte continua. Eschimosii, amerindienii, cei mai mari exploratori ai lumii au incercat sa descrie in cuvinte nuantele aurorei boreale. Poetii, romancierii s-au straduit si ei. Descrierile lor, insa, oricat de maiastre, palesc considerabil in comparatie cu senzatia vizuala, reala, a fenomenului.
Alaska este un tinut care are multe de oferit turistilor, in afara de ineditul fenomen. Strazile Alaskai sunt cea mai buna sursa de cultura nationala. Peste tot gasesti tarabe cu totemuri, muzica traditionala si localnici care danseaza. De asemenea, exista numeroase muzee, expozitii, centre culturale si locuri unde au loc festivaluri nationale si toate sunt deschise vizitatorilor. Fie ca vrei sa studiezi cultura locala sau a altor tari, o lista lunga de evenimente si locuri te asteapta. Iti recomandam sa nu ratezi o vizita la Muzeul de Iconografie Rusa.
Alaska este cea mai cautata destinatie pentru amatorii de vacante in natura. Aici, aventurile sunt la tot pasul. Un exemplu bun ramane insa escaladarea celui mai mare munte din America de Nord, Muntele McKinley, localizat in Parcul National Denali.Parcul National Katmai este cunoscut pentru Valea celor 10.000 de fumuri. Vulcanii sai activi (14 la numar), pestii (toate tipurile de somoni), cea mai mare populatie de ursi bruni protejata vreodata de o rezervatie, toate acestea fac din Katmai unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Alaskai.
Animalele salbatice pe cale de disparitie, miile de specii de pasari, in esenta salbaticia Alaskai ramane, probabil, cea mai de pret caracteristica a acestui stat, cea care ii aduce si atat de multi vizitatori. In plus, Parcul National Glacier Bay din sudul Alaskai este o adevarata lectie de geografie. Ghetarii care se retrag lasa in urma un peisaj de roci multicolore si paduri vechi de sute de ani.

Trimite-ne o cerere online:
Discuta cu un specialist:

Florin

031.9998

office@eturia.ro

Top atractii

Alaska

  • Atractii Alaska Alaska - vezi vacantele

    Alaska

  • Atractii Alaska Alaska - vezi vacantele

    Alaska

  • Atractii Alaska Alaska - vezi vacantele

    Alaska

  • Atractii Alaska Alaska - vezi vacantele

    Alaska

  • Atractii Alaska Alaska - vezi vacantele

    Alaska

  • Atractii Alaska Alaska - vezi vacantele

    Alaska

Devenit la 3 ianuarie 1959 cel de al 49-lea stat al SUA, Alaska este situat in in extremitatea nord vestica a continentului Nord American. Alaska este unul dintre cele doua state ale SUA care nu se invecineaza cu vreun alt stat, Hawaii fiind cel de-al doilea. Primele consemnari despre acest vast teritoriu apar dupa expeditia din 1741 a amiralului Vitus Bering intreprinsa la bordul navei Sfantul Petru, iar prima asezare permanenta a fost fondata in 1784. Rusia tarista nu a colonizat complet Alaska, infiintarea de noi coloniii nefind profitabila; William H. Seward - secretar de stat al SUA, a negociat achizitia coloniilor din Alaska de la Imperiul Rus in 1867 pentru 7,2 milioane de dolari. Alaska a fost guvernata de armata multi ani si a fost, neoficial, teritoriu al SUA dupa 1884. In 1890, goana după aur din Alaska si din Teritoriul Yukon (teritoriu britanic aflat in vecinatate), a adus in Alaska mii de mineri si colonisti; Alaska a primit oficial statutul de teritoriu in anul 1912.

Juneau

  • Atractii Juneau Alaska - vezi vacantele

    Juneau

  • Atractii Juneau Alaska - vezi vacantele

    Juneau

  • Atractii Juneau Alaska - vezi vacantele

    Juneau

  • Atractii Juneau Alaska - vezi vacantele

    Juneau

Resedinta administrativa a statului Alaska din 1906, orasul Juneau (City and Borough of Juneau) este situat pa tarmurile Canalului Gastineau ce desparte zona continentala de Insula Douglas, zona centrala a orasului fiind localizata intre muntii cu inaltimi de peste 1.100 metri si tarm. Orasul include si Insula Douglas de care este legata prin Podul Juneau-Douglas. Din 1970 Juneau impreuna cu asezarile din proximitate si orasul Douglas s-a constituit in municipalitatea cu acelasi nume; numele orasului provenind de la cautatorul de aur Joe Juneau. In apropiere de oras se gaseste un complex de ghetari numit Campul de gheata Juneau format din circa 30 de ghetari curgatori dintre care cei mai mari sunt ghetarii Mendenhall si Lemon Creek. vezi vacantele din Juneau

Alaska Native Heritage

  • Atractii Alaska Native Heritage Alaska - vezi vacantele

    Alaska Native Heritage

Centrul Alaska Native Heritage este o institutie de cultura si invatamant cu caracter stiintific si informal ce prezinta prin exponate, ateliere, demonstratii practice si asezaminte, traditiile autohtone si modul de viata din trecutul indepartat si pana in prezent atat pentru localnici cat si pentru turisti. Centrul faciliteaza intelegerea trecutului istoric si al traditiilor populatiei indigene; turul centrului Alaska Native Heritage prezinta patrimoniul cultural si modul de viata cat si aspecte cruciale ale trecutului istoric.

Anchorage

  • Atractii Anchorage Alaska - vezi vacantele

    Anchorage

Situat in zona central sudica a Peninsulei Alaska, Anchorage (Municipalitatea Anchorage) este cel mai nordic oras important al SUA si cel mai mare al Statului Alaska; orasul este asezat in zona de coasta pe o fasie de campie avand in zona de proximitate la sud Fiordul Turnagain Arm, iar spre est zona subalpina a Muntilor Chugach. Anchorage este principalul centru economic, turistic, maritim si cultural din Alaska. vezi vacantele din Anchorage

Parcul National Denali

  • Atractii Parcul National Denali Alaska - vezi vacantele

    Parcul National Denali

Parcul National Denali se intinde pe o suprafata de circa 24.585 Km² (aproximativ dimensiunea Statului Massachusetts) si include Muntele McKinley (6.194 m altitudine), cel mai inalt munte din America de Nord. Denali in limba etnicilor Athabaskan inseamna "cel mare"; numele de McKinley a fost dat de geograful William A. Dickey in onoarea unuia dintre presedintii SUA - William McKinley. Peisajul specific de tundra gazduieste o vegetatie unica formata din numeroase specii de flora dar si o fauna bogata: ursi grizzly si ursi negri, elani, caribu, oi Dall, lupi, animale mici, precum veverite arctice, iepuri de camp, marmote si castori. Uriasul parc primeste anual sute de mii de vizitatori, din acest motiv animalele salbatice se retrag adanc in salbaticie, fiind destul de greu de observat de pe autostrazi. vezi vacantele din Parcul National Denali

Parcul National Katmai

  • Atractii Parcul National Katmai Alaska - vezi vacantele

    Parcul National Katmai

Katmai este cunoscut pentru Valea celor 10.000 de fumuri. Vulcanii sai activi (14 la numar), pestii (toate tipurile de somoni), cea mai mare populatie de ursi bruni protejata vreodata de o rezervatie, toate acestea fac din Katmai unul dintre cele mai vizitate obiective turistice ale Alaskai. Animalele salbatice pe cale de disparitie, miile de specii de pasari, in esenta salbaticia Alaskai ramane, probabil, cea mai de pret caracteristica a acestui stat, cea care ii aduce si atat de multi vizitatori.

Parcul Kenai Fjords

  • Atractii Parcul Kenai Fjords Alaska - vezi vacantele

    Parcul Kenai Fjords

  • Atractii Parcul Kenai Fjords Alaska - vezi vacantele

    Parcul Kenai Fjords

Parcul National Kenai Fjords ce se intinde pe o suprafata de 4.600 Km² a fost infiintat in 1980. Situat in Peninsula Kenai in apropierea orasului Seward, parcul este renumit prin fiordurile sale si campurile de gheata provenite din cei circa 38 de ghetari dintre care reprezentativi sunt ghetarii Bear si Tidewater. Parcul este locul ideal pentru turistii dornici de aventura; peisajul cu aspect salbatic se bucura de prezenta balenelor cu cocoasa, orcilor, pufinilor, focilor si leilor de mare, iar in padurile parcului isi au arealul caprele de munte, ursul negru american, oile salbatice dall.

Parcul Chugach

  • Atractii Parcul Chugach Alaska - vezi vacantele

    Parcul Chugach

  • Atractii Parcul Chugach Alaska - vezi vacantele

    Parcul Chugach

Situat in Muntii Chugach la est de orasul Anchorage, Parcul Chugach este accesibil atat din Anchorage cat si din partea de sud a raului Eagle. Parcul cuprinde trei zone principale: cea de nord aflata in partea nordica a Raului Eagle si pana la Parcul Pioneer Peak; zona centrala ce cuprinde portiunea din sudul Raului Eagle pana la Canionul Road si zona de sud ce cuprinde portiunea dintre Raul Turnagain si autostrada Seward. In afara de frumusetea peisajelor parcul este renumit pentru speciile de flora si fauna tipice tinuturilor din Alaska.

Alte atractii

Fairbanks

  • Atractii Fairbanks Alaska - vezi vacantele

    Fairbanks

Centrul administrativ al regiunii Fairbanks North Star Borough, Fairbanks este dupa Anchorage al doilea oras ca marime din Alaska. Orasul este situat in zona confluentei Raului Chena cu Raul Tanana si cel mai mare oras din zona interioara a Statului Alaska. Istoria orasului este relativ scurta, datand din 1901 cand Capitanul E. T. Barnette a fondat in zona actualului oras un punct comercial si de aprovizionare (in punctul in care ruta Valdez - Eagle intersecta Raul Tanana). Zona in care se afla orasul - Tanana Valey este principalul areal agricol din Alaska. La nord de Fairbanks se afla Muntele White si Raul Yukon. Fairbanks este si resedinta a o parte dintre birourile departamentale ale Statului Alaska. vezi vacantele din Fairbanks

Glacier Bay

  • Atractii Glacier Bay Alaska - vezi vacantele

    Glacier Bay

Parcul National Glacier Bay din sudul Alaskai este o adevarata lectie de geografie. Ghetarii care se retrag lasa in urma un peisaj de roci multicolore si paduri vechi de sute de ani. Glacier Bay este faimos pentru ca ofera o imagine sugestiva a dezvoltarii dupa era glaciara. Insa, pentru vizitator putine lucruri se compara cu un bloc de gheata de marimea unei case, prabusindu-se in apa, sau cu o balena uriasa ce pare sa sfideze gravitatia in timp ce sparge suprafata apei.

Prince William Sound

  • Atractii Prince William Sound Alaska - vezi vacantele

    Prince William Sound

  • Atractii Prince William Sound Alaska - vezi vacantele

    Prince William Sound

Prince William Sound este o prelugire a Golfului Alaska marginit de trei orase diferite: Valdez - un pitoresc oras de munte si port in acelasi timp, Cordova - un orasel pescaresc, iar Whittier este locul de bastina al indienilor Chenega si Tatitlek.

Seward

  • Atractii Seward Alaska - vezi vacantele

    Seward

Istoria orasului Seward din Peninsula Kenai incepe cu anul 1793 cand in zona a fost infiintat un centru de colectarea a blanurilor. Numele actualului oras a fost dat in onoarea lui William H. Seward, fost secretar de stat al SUA care a negociat cumpararea Alaskai. Comunitatile invecinate sunt Bear Creek si Lowell Point. Portul din Seward cu iesire la Golful Alaska este loc de acostare al navelor de croaziera si se afla pe locul 7 in industria pescuitului din SUA. Seward este poarta de acces catre Parcul National Kenai Fjords si a devenit un centru de referinta a turismului in Alaska. vezi vacantele din Seward

Beaver

  • Atractii Beaver Alaska - vezi vacantele

    Beaver

Beaver se gaseste la 177 km nord de Fairbanks pe malurile Fluviului Yukon in inima Rezervatiei Yukon. Mica localitate Beaver a fost fondata in 1910 de exploratorul si vanatorul Frank Yasuda, care dupa ce a cercetat zona Brooks Range condus de calauze din randul etnicilor athabascan a intemeiat o asezare pe locul in care se afla astazi micul oras. Beaver in prezent este locuit de etnci athabaska si eschimosi inupiaq care si-au pastrat intacte cultura si stilul de viata.

Fiordurile Misty

  • Atractii Fiordurile Misty Alaska - vezi vacantele

    Fiordurile Misty

  • Atractii Fiordurile Misty Alaska - vezi vacantele

    Fiordurile Misty

Fiordurile Misty (Monumentul National Misty Fjords) este o arie protejata ce se intinde pe o suprafata de peste 9.000 km² din zona sudica a statului Alaska. Zona a fost declarata monument national de Presedintele Jimmy Carter in 1978. Datorita asemanarii geomorfice cat si spectaculozitatii peisajelor Misty Fjords a fost numit Yosemite al Nordului. Zona a fost descoperita in 1793 de George Vancouver si este formata din munti, podisuri si vai strabatute de cursuri de ape, cascade, fiorduri din care se ridica stanci din granit provenind din Perioada Eocen, canale sapate de ghetari marginite de stanci inalte de 600 - 900 de metri. Pe pantele si in vaile zonei se afla numerosi ghetari; muntii au inaltimi cuprinse intre 800 si 1500 de metri cu piscuri ce ajung pana la 1.900 metri.

Ketchikan

  • Atractii Ketchikan Alaska - vezi vacantele

    Ketchikan

Ketchikan supranumit si Capitala mondiala a somonului este cel mai sudic oras din Alaska si este situat la 378 km distanta de Juneau - capitala statului Alaska. Ketchikan s-a dezvoltat ca oras-port, centru al industriei pescuitului si centru turistic, fiind principalul punct de acces spre zona protejata Monumentul National Misty Fjords. Numele orasului deriva de la numele raului cu acelasi nume ce il strabate (in dialectul etnicilor tlingit, kitschk "aripa de vultur"). In zona orasului Ketchikan se gaseste cea mai mare colectie de totemuri ale nativilor din Alaska concentrata la Saxman, Totem Bight State Park si Totem Heritage Center.

Redoubt Bay

  • Atractii Redoubt Bay Alaska - vezi vacantele

    Redoubt Bay

Redoubt Bay este situat la circa 112 km sud vest de Anchorage in spectaculoasa zona de intrare in Parcul National Lacul Clark. Tinutul din preajma Golfului Redoubt este una dintre cele mai populate areale ale ursilor datorita prezentei in apele zonei a somonului; deasemeni zona este frecventata si de pescarii de somon. Vizionarea ursilor in siguranta este posibila de pe o ambarcatiune ponton anume amenajata pentru aceasta. Un tur al zonei pentru a admira ursi bruni si negri este facut in compania unui ghid specializat.

Stramtoarea Wrangell

  • Atractii Stramtoarea Wrangell Alaska - vezi vacantele

    Stramtoarea Wrangell

Stramtoarea Wrangell se gaseste in Arhipelagul Alexander din sud estul Alaskai, fiind un canal natural intre insulele Mitkof si Kupreanof. In nord stramtoarea este delimitata de Golful Frederick Sound, iar in sud de Stramtoarea Sumner. Numele stramtorii a fost dat in 1838 de Lindberg in onoarea amiralului Ferdinand von Wrangell. Calea de navigatie a stramtorii este marcata de circa 60 de mici faruri si geamanduri luminoase fiind supranumita din acest motiv si Aleea Bradului de Craciun. Zona de tarm este locuita de etnci tlingit.

Tok

  • Atractii Tok Alaska - vezi vacantele

    Tok

Situat in Tanana Valey, pe teritoriul indienilor Athabascan, Tok este un orasel ce isi are originile in anul 1942 cand a fost construit ca o colonie pentru cei ce lucrau la construirea autostrazii Alaska, iar dupa finalizare, la intretinerea ei. In Tok a existat si un birou vamal intre anii 1947 - 1971 infiintat pentru formalitatile de trecere de la granita cu Canada.

Wilderness Adventurer

  • Atractii Wilderness Adventurer Alaska - vezi vacantele

    Wilderness Adventurer

Nava Wilderness Adventurer face parte din categoria navelor cu pescaj mic, capabile sa navigheze in ape mai putin adanci; performantele constructive si manevrabilitatea navei permite accesul acesteia in golfuri si senale mai greu accesibile navelor de mare gabarit. Nava este dotata cu facilitati de confort deosebite ce permit o sedere placuta pe timpul croazierei. Nava ofera acces facil la o platforma de ambarcare/lansare retractabila a ambarcatiunilor de tip caiac cu care se pot face incursiuni pe mare.
Parametri tehnici: Lungime = 52 m; Latime = 11.5 m; Pescaj = 2 m; Inaltimea emersa = 11,5 m Echipaj = 20 persoane; Capacitate = 57 turisti; Viteza de croaziera = 19 Km/ora.

Experienta

  • 10 ani de turism
  • 1.718.350 zile de vacanta vandute
  • 237.819.882 km parcursi de clientii Eturia
  • 106 de destinatii inspectate

Vacante linistite

  • Fara costuri ascunse!
  • Telefon de urgenta 24/7
  • Ghiduri si sfaturi de calatorie
  • 85% dintre clientii nostri ne-au acordat calificativul: excelent.

Tarife competitive

  • Parteneriatele semnate cu 160 tour operatori locali si cu 322 de hoteluri de renume din intreaga lume garanteaza un bun raport calitate/pret pentru toate vacantele oferite.
  • Parteneriate avute cu cele mai bune companii aeriene din lume ne-au permis sa contractam zboruri de linie la tarife extrem de competitive.

Club Eturia Traveller

  • Acumulezi automat sume de bani la fiecare calatorie
  • Discounturi si beneficii dedicate membrilor
  • 100% tailor made pentru membrii clubului

Statistici Eturia

SC Eturia SRL
Residence: Bucuresti, Romania