Despre Costa Rica

Eturia - Agentie de turism

Despre Costa Rica

O bijuterie a Americii Centrale, recunoscuta international pentru potentialul sau turistic, Costa Rica este o tara care imbina in mod armonios vulcani, litoral, jungla, delta, parcuri nationale spectaculoase, specialitati culinare deosebite si ospitalitatea locuitorilor sai, fiind un rai eco-turistic.


Chiar daca este o tara mica, toti cei care au vizitat Costa Rica au revenit, convinsi ca aici este un adevarat paradis al vacantelor. Intr-un spatiu restrans vei gasi tot ce iti trebuie pentru ca un banal concediu sa devina o experienta exotica de neuitat: plaje cu nisipuri fine si ape potrivite pentru inot, surf sau scufundari, vulcani activi, paduri tropicale, adevarate labirinturi naturale. Eco-turismul este o "specialitate a casei" in Costa Rica. Te poti deplasa cu usurinta pe teritoriul tarii, cu avionul, autobuzul sau cu masini inchiriate, in deplina siguranta, pentru ca localnicii sunt foarte primitori si prietenosi.
Un paradis in care poti intalni fiinte ce par desprinse din desenele lui Disney, variind de la maimute urlatoare, la tucani, toate relativ usor de observat. Aici valurile sunt de prima clasa, frumusetea peisajelor este uimitoare si ritmul de viata lent este seducator. O oaza de liniste intr-o regiune tumultuoasa, aceasta tara mica atrage 1,5 milioane de vizitatori in fiecare an.
Costa Rica este o destinatie ideala pentru iubitorii de natura si viata salbatica, pentru cei care cauta evadarea din civilizatie si activitatile in aer liber. Fie ca iti doresti relaxare pe plaje sau in resorturi de lux, activitati care sa iti puna sangele in miscare ca rafting, bunjee jumping sau climbing, sporturi nautice sau explorarea padurii tropicale, Costa Rica ti le ofera pe toate.

Motive pentru a vizita Costa Rica

1 Pentru ca natura e fenomenala oriunde ai merge!

2 Plaje: Puerto Viejo De Limon, Guanacaste

3 Vulcani: Poas, Arenal, Rincon de la Vieja

4 Jungla & Viata salbatica: Tortuguero, Manuel Antonio, Corcovado , Monteverde

5 Pura Vida

6 Eco-turism: lodge-urile remote din parcurile nationale

7 Aventura: rafting, zipline, diving, kayaking, rappelling

Am fost acolo....
SORIN
Specialist Costa Rica SORIN
RALUCA
Specialist Costa Rica RALUCA

Idei pentru un itinerar in Costa Rica

Viziteaza cat mai multe parcuri si rezervatii nationale.

Fa o sesiune de rafting pe raul Pacuare.

Participa la un tur calare pe cararile serpuitoare ale padurii tropicale.

Off the beaten track

Puerto Viejo de Sarapiqui

Vulcanurile Tenorio si Miravalles

Ferma de crocodili de pe Raul Grande de Tarcoles

Peninsula Osa

Trimite-ne o cerere online:
Discuta cu un specialist:

Raluca

031.9998

office@eturia.ro

Oferte de vacanta Costa Rica Tortuguero
 
Oferte de vacanta Costa Rica Tortuguero
 
La ce sa te astepti in Costa Rica
Datorita situarii sale intr-o zona tectonica foarte activa, Costa Rica are un risc seismic si vulcanic ridicat.
De asemenea in perioada iunie-noiembrie, in perimetrul Golfului Mexic si in tarile din America Centrala si Caraibe se pot produce uragane. Va recomandam ca in aceste perioade sa obtineti in prealabil informatii referitoare la previziunile meteorologice.
Nu se recomanda purtarea bijuteriilor, bunurilor de valoare, a sumelor mari de bani si a mai mult de o carte de credit.
Nu circulati noaptea in zone de risc si mai ales cu sume mari de bani la dumneavoastra sau cu obiecte de valoare.
Va recomandam cu insistenta sa incheiati o asigurare medicala si de calatorie inainte sa va deplasati in Costa Rica.
Viza

Cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in Republica Costa Rica nu au nevoie de viza de intrare pentru sederi de pana la 90 zile/semestru.
Intrarea cetatenilor romani pe teritoriul statului Costa Rica este permisa pe baza pasaportului simplu electronic, pasaportului simplu si pasaportului temporar.

Fast Facts

Nume: Republica Costa Rica
Capitala: San José
Asezare: Stat in America Centrala, marginit de Marea Caraibe si Oceanul Pacific, intre Nicaragua si Panama
Moneda: Colon - CRC
Fus orar: UTC-6

When to go Costa Rica

Temperatura medie
Ianuarie   21 oC
Februarie   22 oC
Martie   23 oC
Aprilie   23 oC
Mai   23 oC
Iunie   23 oC
Iulie   22 oC
August   22 oC
Septembrie   22 oC
Octombrie   22 oC
Noiembrie   22 oC
Decembrie   21 oC
Plasarea la nord de ecuator intre paralele de 8° si 12° da aspectului general climatic din Costa Rica acela de clima tropicala pe tot parcursul anului. Pozitionarea geografica si cea in altitudine, genereaza o serie de microclimate diferentiate prin temperatura si precipitatii: ecuatoriala in nord, tropicala si semiarida in zona centrala, temperata in sud si in zonele muntoase inalte. In general cea mai buna perioada pentru a vizita Costa Rica este cea din anotimpul uscat sau vara, din decembrie pana in aprilie, deoarece precipitatiile sunt mai reduse. De evitat este Saptamana Sfanta premergatoare Sarbatorilor Pascale, in aceasta perioada aglomeratia fiind amplificata de activitatile specifice ale localnicilor. In luna mai incepe sezonul ploios care poate fi o alternativa pentru turism, primele luni fiind chiar o perioada minunata de a vizita Costa Rica. Pe langa faptul ca natura prinde viata, perioada fiind cunoscuta ca si anotimpul verde, este evitata si aglomeratia, iar tarifele sunt mai reduse.

Parcurile si rezervatiile naturale

In general cea mai buna perioada pentru a vizita Costa Rica este cea din anotimpul uscat sau vara, din decembrie pana in aprilie, deoarece precipitatiile sunt mai reduse. De evitat este Saptamana Sfanta premergatoare Sarbatorilor Pascale, in aceasta perioada aglomeratia fiind amplificata de activitatile specifice ale localnicilor. In luna mai incepe sezonul ploios care poate fi o alternativa pentru turism, primele luni fiind chiar o perioada minunata de a vizita Costa Rica. Pe langa faptul ca natura prinde viata, perioada fiind cunoscuta ca si anotimpul verde, este evitata si aglomeratia, iar tarifele sunt mai reduse.

Plajele salbatice

In general cea mai buna perioada pentru a vizita Costa Rica este cea din anotimpul uscat sau vara, din decembrie pana in aprilie, deoarece precipitatiile sunt mai reduse. De evitat este Saptamana Sfanta premergatoare Sarbatorilor Pascale, in aceasta perioada aglomeratia fiind amplificata de activitatile specifice ale localnicilor. In luna mai incepe sezonul ploios care poate fi o alternativa pentru turism, primele luni fiind chiar o perioada minunata de a vizita Costa Rica. Pe langa faptul ca natura prinde viata, perioada fiind cunoscuta ca si anotimpul verde, este evitata si aglomeratia, iar tarifele sunt mai reduse.

Vacante in Costa Rica

Descopera recomandarile Eturia pentru vacanta ta in Costa Rica . Ofertele noastre includ toate costurile si comisioanele asociate pachetelor turistice - cazari, bilete de avion, mese specificate in program, transferuri si tururi stabilite in itinerar, taxe de intrare la obiectivele turistice, taxe de aeroport si serviciu, TVA.

  • 3Sejur Guanacaste, Costa Rica, 13 zile - ianuarie 2017
     

    Sejur Guanacaste, Costa Rica, 13 zile - ianuarie 2017 Relax Collection

    Tarif fix / persoana: 2.150 €
    vezi oferta Data plecare: 2017-01-21;
    Companie aeriana: Air France
    Sejur Guanacaste, Costa Rica, 13 zile - ianuarie 2017 Relax Collection vezi oferte
    Eturia iti propune o vacanta in Costa Rica unde vei descoperi Guanacaste, acolo unde plajele cu nisip alb si fin se imbina spectaculos cu jungla. Dupa sosirea pe aeroportul international din San Jose vei fi intampinat de reprezentantul local urmand a fi transferat la hotel in Guanacaste. Vei petrece zile relaxante pe plajele insorite bucurandu-te de atmosfera tipic costaricana. Guanacaste este taramul unor peisaje incantatoare cu paduri tropicale, vulcani, rauri salbatice, golfulete dantelate si plaje cu nisip auriu scaldate de ape cristaline. Este destinatia ideala pentru plaja cu zile lungi si insorite un climat tropical care mentine apa oceanului calda tot timpul anului. Se pot face diverse tururi pe potecile din padurea tropicala, impreuna cu ghizi locali, naturalisti specializati pe birdwatching, frog watching. Te poti bucura de frumusetera plajelor Playa Hermosa, Playas del Coco, Playa Grande, Playa Tamarindo, Playa Flamingo, Playa Avellanas, Playa Brasilito, Playa Sámara, Playa Nosara sau Puerto Carrillo. Transfer de la hotel din Guanacaste la aeroportul din San Jose.
  • 2Discover Costa Rica - ianuarie 2017
     
    Eturia va propune o vacanta de neuitat intr-una dintre cele mai frumoase si salbatice tari ale continentului american, Costa Rica. Va veti bucura de peisaje senzationale ce includ plaje cu nisip fin, jungle tropicale, vulcani, cascade uimitoare, toate descoperite prin intermediul unor tururi spectaculoase si inedite. Va veti aventura in acest adevarat paradis ecologic vizitand zone naturale si parcuri nationale cu o fauna si o flora de o diversitate surprinzatoare si cu plaje de vis precum Parcul National Manuel Antonio, Parcul National Tortuguero sau Parcul National Vulcanul Arenal. Transfer din San Jose catre Parcul National Tortuguero. Pe traseu vei admira peisajele de o uimitoare biodiversitate Parcului National Braulio Carrillo. La bordul unei barci traditionale vei explora canalale Parcul National Tortuguero. Vei vizita Pueblo Tortuguero, unde se gaseste Centrul de conservare al testoaselor cat si celebra plaja Tortuguero. Vei naviga pe canalele Parcului National Tortuguero si vei avea ocazia sa descoperi diversitatea ecosistemelor de aici, numeroasele specii de pasari, crustacee, reptile si mamifere, intre care specii pe cale de disparitie precum lamantinul oriental sau pestele fosila Gaspar. Vei face un tur mai aproape de vulcanul Arenal. In timpul acestei plimbari vei observa vegetatia care s-a adaptat pe lava erupta in 1968 si 1992. Vei vizita complexul de izvoare termale Ecotermales (compus din 4 bazine cu temperaturi ale apei intre 32º - 41º C). Astazi vei calatori spre provincia Alajuela, vei trece pe langa Monumentul Juan Santamaria, Monumentul Agriculturii, dar si pe langa celebrul Parc Mango. Vei face un tur de hiking la Vulcanl Poas. Craterul acestui vulcan este spectaculos datorita lagunei de culoare albastra numita Laguna Botos. Vei vizita Gradinile Cascadelor La Paz. Vei putea vizita observatorul fluturilor unde vei afla mai multe despre diversitatea speciilor de fluturi din aceste gradini, dar si gradina pasarilor colibri. Te poti relaxa admirand cascadele sau chiar facand o baie in apele acestora. Vei vizita plantatia de cafea Doka, detinuta de Familia Vargas Ruiz inca din 1931; aici vei afla despre principalele procedee de cultivare si prelucrare a cafelei traditionale din Costa Rica. Transfer din Tortuguero catre Arenal, via Guapiles. Te vei intalni cu insotitorul de grup pe aeroportul Henri Coanda din Bucuresti si te vei imbarca pentru zborul international. La sosire in San Jose vei fi intampinat de reprezentantul local, dupa care vei fi transferat la hotel. Astazi vei face un tur la podurile suspendate Arenal. Podurile suspendate te vor purta la inaltimea coroanelor copacilor in inima padurii tropicale. Este o ocazie deosebita pentru a admira flora si fauna regiunii; ai sansa unica de a face fotografii de neuitat. Vei fi transferat catre Tamarindo, o zona spectaculoasa unde padurea tropicala se imbina in mod armonios cu plajele cu nisip fin scaldate de ape limpezi si cristaline. Playa Tamarindo unde vom petrece urmatoarele trei zile ale vacantei, este taramul unor golfulete dantelate si plaje cu nisip auriu scaldate de ape cristaline. Este destinatia ideala pentru plaja; zilele sunt lungi si insorite iar climatul tropical mentine apa oceanului calda tot timpul anului. Poti alege din paleta larga de activitati disponibile printre care, calarie, trekking, rafting sau plimbare cu pluta, snorkeling, pescuit sau scufundari. Vei fi transferat cu shuttle bus din Playa Tamarindo la San Jose.
  • 4Adventure Costa Rica - 11 zile
     

    Adventure Costa Rica - 11 zile Tours Collection

    Tarif / persoana de la : 3.640 €
    vezi oferta Data plecare: oricand
    Companie aeriana: de linie
    Adventure Costa Rica - 11 zile Tours Collection vezi oferte
    O vacanta cu totul deosebita, o experienta intensa si foarte atractiva, care iti va deschide apetitul pentru aventura. Din capitala San José vei pleca spre albia Raului Pacuare, ce te asteapta sa ii testezi apele repezi in cadrul tururilor de rafting. Din Sarapiquí vei ajunge la Hacienda Pozo Azul, de unde vei face un tur la turnurile inalte de zeci de metri in jungla, interconectate cu pasarele, de unde poti face sesiuni de bird-watching si monkey-watching. Vei participa la un tur calare pe cararile serpuitoare ale padurii tropicale si vei participa la o ascensiune in rapel in canionul raului. Tinutul Vulcanului Arenal te va incanta cu peisajele exotice si cu apele limpezi ale izvoarelor termale de la complexul Tabacon. Vei face o plimbare calare in imprejurimile de la Rincon de La Vieja, iar in Guanacaste vei avea ocazia sa te relaxezi si sa te bucuri de cateva zile in provincia Guanacaste, o destinatie ideala pentru plaja, climatul tropical mentinand apa oceanului calda tot timpul anului. Vei fi transferat din Sarapiqui la Hacienda Pozo Azul. Vei face un tur la turnurile inalte de zeci de metri in jungla, interconectate cu pasarele, de unde poti face sesiuni de bird-watching si monkey-watching. Vei participa la un tur calare pe cararile serpuitoare ale padurii tropicale. Vei participa la o ascensiune in rapel in canionul raului. La terminarea activitatilor vei fi transferat la hotel in Sarapiqui. Dupa micul dejun vei face o plimbare calare in imprejurimile de la Rincon de La Vieja. In Rincon de La Vieja vei face un tur de rafting pe apele inspumate ale Raului Rio Negro. Asistat de instructor specializat vei participa la o tiroliana in Canionul Rio Negro. Vei petrece zile relaxante in provincia Guanacaste, o destinatie ideala pentru plaja cu zile insorite si un climat tropical care mentine apa oceanului calda tot timpul anului. Poti alege din paleta larga de activitati printre care, calarie, trekking, rafting sau plimbare cu pluta, snorkeling, pescuit sau scufundari. Iti recomandam cateva dintre plajele din Guanacaste: Playa Hermosa, Playas del Coco, Playa Grande, Playa Tamarindo , Playa Flamingo, Playa Avellanas, Bahía Culebra. Self-drive 274 km
    Dupa micul dejun vei pleca din Guanacaste spre San Jose. Vei preda autoturismul avut la dispozitie pe durata circuitului. Pe aeroportul din San Jose te vei imbarca in zborul spre casa. La sosire in San Jose vei fi intampinat de reprezentantul local, dupa care vei fi transferat la hotel. Dupa micul dejun transfer din San Jose spre Pacuare. Ajuns in Pacuare vei primi echipamentul adecvat si vei face un tur de rafting pe apele involburate ale raului. La terminarea programului de rafting vei fi transferat la eco lodge unde dupa check-in vei servi pranzul. Dupa amiaza este libera. Astazi vei participa la o sesiune de rafting pe Raul Pacuare. Vei lua in primire autoturismul pe care il vei avea la dispozitie pe durata circuitului. Self drive 69 km
    Dupa preluarea masinii 4x4, vei pleca spre Sarapiqui; la sosire cazare la lodge, durata traseu: ~ 1:30 ore de condus, in afara opririlor. Self drive 160 km
    Dupa micul dejun vei pleca spre Arenal; check-in la hotel. (durata traseu: ~ 2:30 ore de condus, in afara opririlor) Te vei putea bucura de proprietatile curative ale izvoarelor termale de la complexul Tabacon. Astazi vei face un tur la Podurile Suspendate Arenal, o oportunitate de a admira de aproape maretia naturii, diversitatea faunei si a florei din padurea tropicala. In zona alterneaza copaci maiestuosi, mlastini, izvoare cristaline, cascade spectaculoase. Aici pot fi observate numeroase specii de pasari printre care si splendidul Quetzal cat si mamifere ca jaguarul, ocelotul, lenesi sau tapiri. Self drive 181 km
    Dupa pranz vei porni spre Rincon de la Vieja; dupa sosire si check-in te poti bucura de o seara relaxanta in aerul curat al zonei. (durata traseu: ~ 4 ore de condus, in afara opririlor) Self drive 72 km
    Astazi vei pleca cu masina catre Plaja Pan de Azucar, pe coasta nordica a Oceanului Pacific in Provincia Guanacaste. (durata traseu: ~ 2:14 ore, in afara opririlor)
  • 9Costa Rica - beach, sun & surf  - 11 zile
     

    Costa Rica - beach, sun & surf - 11 zile Wellness & SPA

    Tarif / persoana de la : 2.890 €
    vezi oferta Data plecare: oricand
    Companie aeriana: de linie
    Costa Rica - beach, sun & surf - 11 zile Wellness & SPA vezi oferte
    Eturia va propune un sejur de relaxare in unele dintre cele mai importante resorturi de wellness & spa din Costa Rica - Xandari Resort & Spa, Harmony Hotel si Pranamar Ocean Front Villas and Yoga Retreat. Va veti relaxa pe plajele tropicale de vis, va veti bucura de natura inconjuratoare, veti face yoga, meditatii si surf, veti savura adevaratele preparate ale bucatariei organice si veti elimina stresul acumulat prin sesiuni la SPA sau la masaj. Astazi veti avea parte de o sesiune de o ora la SPA-ul resortului, sesiune ce include 20 de minute de jacuzzi, un masaj de 40 de minute si o sticla de vin sau ice tea. Xandari’s Spa Village este inspirit din natura si este o expresie a armoniei, frumusetii si pacii interioare. Tratamentele se bazeaza pe tehnici consacrate utilizand numai produse indigene. Veti avea la dispozitie zile libere pentru a va relaxa la plaja, puteti face tururi cu bicicleta in Guiones sau lua cursuri de Yoga sau meditatie la centrul speciaizat al hotelului (aveti inclusa o ora de Yoga de persoana) Aveti la dispozitie zile libere pentru a va relaxa la plaja, pentru a practica Yoga sau pentru a va imbunatati tehnicile de surfing (aveti inclusa o ora de Yoga de persoana/zi la Pranamar Yoga Studio ) Veti fi transferati catre San Jose cu masina privata. Transfer privat de la hotel la aeroport in San Jose. La sosire in San Jose vei fi intampinat de reprezentantul local, dupa care vei fi transferat la hotel. Astazi ti se va asigura transferul privat din San Jose in Playa Guiones, Nosara (aprox. 6 ore distanta), o zona de o frumusete aparte, inconjurata de jungla tropical. Pe langa viata salbatica aceste plajele si zona Nosara sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai bune pentru practicarea surf-ului; dintre acestea se remarca Playa Guiones, Playa Pelada, Playa Garza (una dintre cele mai exclusiviste), Playa Nosara (cu nisip negru si vegetatie de mangrove), si Playa Ostional (cunoscuta ca fiind habitatul broscutelor testoase). Dupa micul dejun veti fi transferati catre Santa Teresa (aprox 4 ore distanta), o zona cu plaje tropicale si peisaje pitoresti, dar si cu o viata de noapte activa (in special in regiunea plajelor Santa Teresa, Malpais si Montezuma). Tot in apropiere se afla si Rezervatia Naturala Cabo Blanco, ce protejeaza numeroase specii marine si flora endemica.
  • 4Discover Nicaragua & Costa Rica - 11 zile
     

    Discover Nicaragua & Costa Rica - 11 zile Tours Collection

    Tarif / persoana de la : 3.640 €
    vezi oferta Data plecare: oricand
    Companie aeriana: de linie
    Discover Nicaragua & Costa Rica - 11 zile Tours Collection vezi oferte
    Eturia iti propune un circuit in doua dintre tarile Americii Centrale: Nicaragua si Costa Rica. Nicaragua este o destinatie tentanta prin diversitatea peisajului sau cultural si in egala masura al celui natural. Costa Rica este o destinatie ideala pentru iubitorii de natura si viata salbatica, pentru cei ce cauta evadarea din civilizatie si actvitatile in aer liber. Vei face o excursie la Vulcanul Cerro Negro, unul dintre cei mai activi vulcani din Nicaragua, care a erupt ultima oara in 1999. Vei parcurge pe jos traseul de pe versantul nordic, finalizand urcarea cu un tur in jurul craterului principal, dupa care vei cobori in Leon. Vei face un tur panoramic al orasului in care vei putea admira cladiriele coloniale si vechea Catedrala. Vei face o excursie in Parcul National Arenal Volcano, o oportunitate de a admira din apropiere maretia acestui vulcan. La poalele vulcanului se intinde frumosul lac Arenal, parte a parcului national. Vei fi transferat de la hotel la aeroport pentru imbarcarea in zborul spre casa. Vei merge catre situl Vechiului Leon; pe traseu vei face o incursiune la Masaya Volcano National Park, unul din cele mai frumoase si mai interesante parcuri nationale. Pe traseul de intoarcere vei vizita Piata Traditionala din Masaya, de unde vei putea achizitiona obiecte de artizanat lucrate chiar de localnici. Vei fi transferat cu masina privata din Leon la Granada. La sosire pe aeroportul international din Managua vei fi intampinat si asistat de reprezentantul local dupa care vei fi transferat la hotel in Leon. Transfer privat din Granada in portul San Jorge. Transfer cu feribotul din San Jorge la Insula Ometepe. Dupa micul dejun, vei pleca intr-o excursie pe Insula Ometepe, situata in mijlocul Lacului Nicaragua. Prima oprire va fi la Muzeul Numismatic si Precolumbian, apoi vei pleca spre rezervatia naturala Charco Verde; dupa vizita la Ojo de Agua vei vizita orasul Atagracia unde vei admira ceramica precolumbiana. Seara te vei intoarce in Granada. Transfer cu feribotul din Insula Ometepe la San Jorge. Transfer privat din portul San Jorge in Granada. Astazi vei fi transferat la punctul de trecere a frontierei in Costa Rica, Penas Blancas. De aici vei fi preluat de reprezentantii din Costa Rica si transferat in Guanacaste. Vei petrece zile relaxante in provincia Guanacaste, o destinatie ideala pentru plaja cu zile insorite si un climat tropical care mentine apa oceanului calda tot timpul anului. Poti alege din paleta larga de activitati printre care, calarie, trekking, rafting sau plimbare cu pluta, snorkeling, pescuit sau scufundari. Iti recomandam cateva dintre plajele din Guanacaste: Playa Hermosa, Playas del Coco, Playa Grande, Playa Tamarindo , Playa Flamingo, Playa Avellanas, Bahía Culebra. Astazi vei pleca spre San Jose; prima oprire va fi la o plantatie de cafea aflata la a treia generatie unde vei afla cum se proceseaza cafeaua costaricana. Urmatoarea oprire va fi la Vulcanul Poás, unul din cei noua vulcani activi din cei peste 120 din Costa Rica, dupa care vei vizita Gradinile Cascadelor La Paz. Vei vizita ferma de fluturi si gradina pasarilor colibri. La cascade vei servi pranzul la pachet. Vei ajunge in San Jose spre seara. Din Guanacaste vei fi transferat la Arenal. Vei face un tur la podurile suspendate Arenal - unul din cele mai indraznete proiecte de mediu din America Centrala. Podurile suspendate te vor purta la inaltimea coroanelor copacilor in inima padurii tropicale. Este o ocazie deosebita pentru a admira flora si fauna regiunii si ai sansa unica a unor fotografii de neuitat.
  • 9Spa & Yoga relax in Costa Rica - 12 zile
     

    Spa & Yoga relax in Costa Rica - 12 zile Wellness & SPA

    Tarif / persoana de la : 3.650 €
    vezi oferta Data plecare: oricand
    Companie aeriana: de linie
    Spa & Yoga relax in Costa Rica - 12 zile Wellness & SPA vezi oferte
    Eturia va propune un sejur de relaxare in unele dintre cele mai importante resorturi de wellness & spa din Costa Rica Asclepios Wellness & Healing Retreat, Harmony Hotel, El Silencio Lodge, Pranamar Ocean Front Villas and Yoga Retreat si Xandari Resort & Spa. Va veti relaxa pe plajele tropicale de vis, va veti bucura de natura inconjuratoare, veti face yoga, meditatii si sedinte de terapie antistres si veti savura adevaratele preparate ale bucatariei organice. Astazi va veti continua programul antistres beneficiind de pilates, acuafitness, yoga in prima parte a zilei si de o sesiune de hammam, exfoliere, impachetare si masaj (60 min). Veti avea la dispozitie zile libere pentru a va relaxa sau pentru a beneficia de activitatile incluse de catre El Silencio Lodge: plantarea unui copac, hiking in padurea tropicala, sesiune SPA, lectie de Yoga. Aveti la dispozitie zile libere pentru a va relaxa la plaja, pentru a practica Yoga sau pentru a va imbunatati tehnicile de surfing (aveti inclusa o ora de Yoga de persoana/zi la Pranamar Yoga Studio ) Transfer privat de la hotel la aeroport in San Jose. Veti fi transferati catre San Jose cu masina privata. Astazi veti avea parte de un program antistres ce include activitati precum pilates, acuafitness si yoga in prima parte a zilei si o sesiune de hiodroterapie dupa amiaza (Floatation Therapy). Transfer privat de la hotel la aeroport in San Jose. Din San Jose vei fi transferat spre Bajos del Toro; la sosire dupa check-in timp liber la dispozitie. Dupa micul dejun veti fi transferati catre localitatea Santa Teresa, in Peninsula Nicoya, unde va veti caza la resortul mentionat. Durata calatoriei va fi de aproximativ 7 ore si va incude si o portiune cu feribotul.

Impresii de calatorie Costa Rica

Experienta

  • 9 ani de turism
  • 1.689.522 zile de vacanta vandute
  • 193.978.791 km parcursi de clientii Eturia
  • 106 de destinatii inspectate

Vacante linistite

  • Fara costuri ascunse!
  • Telefon de urgenta 24/7
  • Ghiduri si sfaturi de calatorie
  • 85% dintre clientii nostri ne-au acordat calificativul: excelent.

Tarife competitive

  • Parteneriatele semnate cu 160 tour operatori locali si cu 322 de hoteluri de renume din intreaga lume garanteaza un bun raport calitate/pret pentru toate vacantele oferite.
  • Parteneriate avute cu cele mai bune companii aeriene din lume ne-au permis sa contractam zboruri de linie la tarife extrem de competitive.

Club Eturia Traveller

  • Acumulezi automat sume de bani la fiecare calatorie
  • Discounturi si beneficii dedicate membrilor
  • 100% tailor made pentru membrii clubului

Statistici Eturia

SC Eturia SRL
Residence: Bucuresti, Romania